What about tea?

O băutură atât de comună și totuși cu o istorie bogată și fascinantă în spatele ei, ceaiul. Pentru că face parte din viața noastră de zi cu zi, am pregătit un circuit al ceaiului care a durat 5000 de ani. Așadar, pregătiți-vă o cană de ceai, așezați-vă comod și haideți să pornim într-o scurtă și savuroasă călătorie  în timp.

Originea ceaiului conform legendei

Povestea începutului ceaiului este interesantă şi merită să fie ştiută. În anul 2727 î.Hr. Împăratul Shen Nong vizita o regiune distantă a regatului şi s-a oprit pentru a se odihni pe marginea drumului. Servitorii au început să fiarbă apa, aşa cum se cerea din motive de igienă, pentru a putea bea cu toţii. Se spune că, din întâmplare, au căzut nişte frunze în apa fiartă, colorând-o.

Când Împăratul a gustat-o şi a descoperit că are un gust revigorant şi interesant, servitorii au început să prepare mai mult. Potrivit legendei, acesta este începutul consumului de ceai.

Influenţa Chinei

Consumarea ceaiului s-a răspândit în cultura chineză ajungând în fiecare aspect al societăţii. În anul 800 d.Hr. Lu Yu a scris prima carte despre ceai, numită “Cha Ching”. El a codificat metode variate de cultivare şi preparare a ceaiului în China Antică. Mai târziu misionarii au introdus ceaiul în Japonia Imperială.

Influenţa japoneză

Preotul buddhist Yeisei a fost primul care a adus seminţe de ceai din China în Japonia. El a observat valoarea ceremoniei ceaiului în amplificarea meditării religioase. Drept rezultat, el este cunoscut în Japonia drept Tatăl Ceaiului. Astfel, ceaiul a primit sponsorizare aproape instantanee, iar utilizarea lui s-a răspândit rapid de la curtea regală şi mănăstiri până la toată societatea japoneză.

În curând, ceaiul a fost ridicat la rangul de artă în urma creării Ceremoniei Japoneze a Ceaiului (Cha-no-yu). Istoricul Lafcadio Hearn a scris o observaţie personală: Ceremonia Ceaiului necesită ani întregi de instruire şi practică pentru a avansa în cadrul artei, şi totuşi tot ceea în ce constă această artă este prepararea şi servirea unei ceşti de ceai.

Cel mai important este ca actul să fie cât se poate de perfect, de politicos, de graţios, de fermecător posibil. Această formă de expresie pură a dus la dezvoltarea caselor de ceai, în care hostessele japoneze, gheişele, au început să se specializeze în Ceremonia Ceaiului. Imediat după aceea, toţi au fost fermecaţi de puterea ceaiului.

Drumul ceaiului către Europa

Primul european care a avut contact cu ceaiul și a scris despre acest lucru a fost portughezul Jasper de Cruz în anul 1560 d.Hr., ca și misionar. După introducerea sa în Portugalia, ceaiul a ajuns prin intermediul navelor olandeze și la francezi, olandezi și în țările baltice. Din cauza costurilor transportului, ceaiul costa 100$ pe 500 g. Astfel, se puteau bucura de el doar cei înstăriți. Însă, în jurul anului 1675, a devenit mai puțin costisitor și disponibil în magazinele cu mâncare din Olanda și Franța. Băutul ceaiului a devenit o parte componentă a vieții. Hanurile olandeze au inaugurat primele restaurante de servit ceai. Deținătorii de taverne ofereau seturi portabile de ceai pentru oaspeții lor de la mesele din grădină. În anii 1700, Franța și Olanda au răspândit consumul de ceai în Europa.

Sosirea ceaiului la Londra

Primele cantități de ceai au ajuns în Anglia între 1652 și 1654, iar acest tip de băutură a devenit îndeajuns de popular pentru a înlocui berea englezească în titlul de băutură națională. Amatori de ceai erau atât Regele Charles II împreună cu soția lui, cât și Infanta Catherine de Braganza a Portugaliei. Deși prețurile erau menținute la un nivel înalt, mania ceaiului s-a răspândit în Marea Britanie la fel ca în celelalte țări.

Anna, Ducessa de Bedford, a adoptat servirea europeană a ceaiului și invita în mod obișnuit prieteni pentru a o însoți la masa din timpul după-amiezii. Meniul consta, de obicei, în prăjituri, sandwichuri, dulciuri asortate și ceai. Această practică a devenit atât de populară, încât ea îi invita la casa ei din Londra pentru “Tea Time” și o plimbare prin grădină.

Ideea a fost copiată de alte gazde, iar servirea ceaiului a devenit un obicei pentru majoritatea familiilor din Marea Britanie. Ceaiul era preparat în oale de argint și era oferit musafirilor în porțelan de China de cea mai bună calitate.

Astfel, eu evoluat două tipuri de servire a ceaiului, și anume High și Low. Low Tea era servit în casa aristocraților și consta în servirea unor delicatese. În acest caz, se punea accent pe prezentare și pe conversație. Pentru clasele de mijloc și inferioare, High Tea era considerat felul principal al zilei și cuprindea carne, legume și, desigur, ceai.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *