Into the Wild – un film care îți sădește sămânța dorului de ducă

“Nu știu daca ai văzut, dar dacă nu, Into the Wild este pentru oameni ca noi. Caution: it can make you leave your house and reboot your universe!” – mesaj de la un bun prieten. Nu văzusem filmul, iar acum într-adevăr, în universul meu au început să roiască și mai multe planuri pentru călătoriile din 2013.

Into the Wild oferă câteva importante lecții de viață, redând o poveste a cărei sinceritate te străpunge, îți despică în două sinele și astfel, te forțează să te gândești la autenticitatea vieții tale. Este ceea ce trăiești acum, ceea ce te împlinește? Cât de sincer ești cu tine, atunci când te gândești la fericirea ta și la modul în care ea se manifestă în mod real? Ai găsit tot ceea ce căutai în viața ta? Ai avut măcar curajul să cauți? Dacă după ce vezi filmul îți încolțesc gânduri despre propria călătorie a descoperirii de sine, înseamnă că ai găsit răspunsul la toate aceste întrebări.

Filmul este bazat pe povestea adevărată a lui Christopher McCandless (Emile Hirsch), un băiat de 22 de ani care după absolvire pleacă să trăiască în sălbăticia din Alaska, explorându-și la extrem limitele. Prin contactul cu singurătatea și cu natura, Christopher sau “Alex Supertramp”, descoperă cea mai mare oportunitate de autocunoaștere. Până a ajunge în Alaska, tânărul are parte de o serie de experiențe călăuzitoare, alături de oameni frumoși și autentici, total diferiți de cei pe care i-a lăsat în urmă oferindu-le involuntar o lecție (părinții săi). O călătorie inițiatică, o poveste emoționantă, intrigantă, cu puternice accente dramatice, Into the Wild vorbește despre anti-consumerism, societate, căutări de sine, transformare, împlinire, sacrificii. Dacă vrei să citești cartea lui Jon Krakauer, o poți găsi aici, povestea fiind și mai provocatoare, prin modul în care întâmplările sunt povestite într-o ordine cronologică ce nu urmează un curs normal.

Poate pentru unii, Alex Supertramp este doar un ratat care poartă în el adânci urme ale unei copilării nefericite, urme ce iau forma unor răni aprige, ce izbucnesc în ideea nebună de a pleca în sălbăticie, departe de societate și viciile acesteia, departe de oameni care pot cauza fie suferință, fie bucurie, sfârșindu-și căutarea de sine odată cu sfârșitul timpuriu al existenței sale. Pentru mine însă, Alex Supertramp e un exemplu de curaj și determinare, de care de multe ori simt nevoia să beneficiez. Deși finalul filmului nu este unul fericit, într-un mod egoist și sadic eu am simțit bucurie văzând că lecția de viață pe care Christopher o învață după lungi căutări, imi este totuși atât de cunoscută: “Happiness only real when shared.”

Author: Denora

Amestec de culoare, de fantezie și rigoare, de fragilitate și forță, iubesc oamenii și cuvintele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *