În apărarea simplităţii

De la Confucius încoace avem darul unic de a ne aglomera existenţa: viaţa e cu adevărat simplă, dar noi insistăm mereu să ne-o complicăm cu tot felul de accesorii. Am inventat maşinile şi avioanele şi suferim acum de prea mult stat jos; am prelungit viaţa alimentelor la raft doar ca să ne-o riscăm pe a noastră; nu ne plictisim niciodată pentru că informaţia ne asaltează haotic ca un cal neîmbânzit, dar nu ne interesează nimic; totul e mai mare şi mai ostentativ acum, de la buze sau sâni şi până la case sau ego-uri.

Poate că după atâtea cuceriri, e timpul să (re)descoperim simplitatea; după iPhone, iMax şi iPod, am putea să ne întoarcem spre noi înşine, spre ciripit de păsări şi miros curat de mesteceni uzi şi pământ reavăn.

În Eleganţa ariciului, Muriel Barbery pune în gura personajului său principal următoarele cuvinte: “Ne decorăm interioarele cu redundanţe […], aceleaşi lămpi şi vaze în dublu exemplar pe şemineu, aceleaşi fotolii identice de-o parte şi de alta a canapelei, două noptiere asortate, şiruri de borcane asemănătoare în bucătărie…” Mai târziu, acelaşi personaj exclamă: “Poate că suntem bolnave, din cauză de prea mult”.

Nu ştim să ne bucurăm cu adevărat de ce avem pentru că avem mereu dubluri care ne dau siguranţa durabilităţii. Trăim mereu în angoasa lipsei şi ne populăm casele cu mereu alte şi alte lucruri. Aglomerarea ne dă senzaţia de viaţă, de trăire, de abundenţă materială şi spirituală. Dar poate tocmai asta e calea: având mai puţin, te bucuri mai mult sau la justa valoare. Japonezii ştiu foarte bine acest lucru şi de asta au termenul de wabi-sabi, viziunea centrată pe efemeritatea şi imperfecţiunea lucrurilor. Ei cred că tot ce ne înconjoară este imperfect şi incomplet, dar că tocmai în asta rezidă unicitatea frumuseţii.

Prin contaminare sau printr-un dor al sufletului ce se vrea alinat, vesticii au început şi ei, încet-încet, să resimtă presiunea acumulării şi au inventat conceptul de Less is more, tot cu scopul simplificării şi reducerii la o esenţă de calitate.

Mese luate-n tihnă sub liliac înflorit, picioare desculţe în iarbă, palme făcute căuş şi răcorit cu apă proaspătă de izvor, respiraţie lungă ca o meditaţie. În zgomotul oraşului – contemplarea unei umbre ce cade frumos pe capul unui bătrân cu un rebus în faţă; o grădină şi o bibliotecă, ambele, în mod ideal; curiozitatea de a afla cum se numesc florile de pe marginea drumului, cum te ajută coaja ca să afli numele copacilor, cum recunoşti după ciuf, cioc şi colorit o vrabie, o coţofană, o mierlă sau o rândunică.

Să renunţi la lucruri e foarte greu. Te leagă de ele amintiri sau poate potenţiale proiecte. Aşa simţi exact în momentul în care te crezi mai hotărât să le arunci. Ai remuşcări, dubiile îţi dau târcoale, amâni. Şi amâni… William Morris, un britanic foarte înţelept, a zis odată: “Să nu ai în casa ta decât lucruri care sunt utile sau care ţi se par frumoase”. Cred că e mai uşor să scapi de lucruri rând pe rând. Începi la scară mică, cu un sertar, de exemplu, şi verifici ce conţine. Îţi place ce-ai găsit acolo? Foloseşti lucrul ăla? L-ai înlocui dacă l-ai pierde? Dacă da, stă în locul în care trebuie? Când facem ordine şi când aruncăm lucruri nefolositoare, câştigăm, cred, şi mai mult control asupra vieţii noastre. Viaţa e mai uşoară, tu eşti mai uşor şi mai fericit când ai mai puţin şi foloseşti tot ce ai.

Ne umplem timpul cu distracţii, cu televizor, internet, social media, jocuri, chips-uri şi alte tipuri de junk food pentru că ne ne teamă de cum ar arăta zilele noastre fără ele. O viaţă simplă e  presărată cu lucruri importante: timp petrecut cu familia şi prietenii, timp pentru sport, pentru creaţie, timp pentru tine, mese sănătoase şi hrănitoare. Priorităţile tale pentru tine sunt mai importante decât orice ţi se pare că sună bine în viaţa celor din jurul tău.

Odată ce simplifici, vezi mai bine, mai clar, vii mai aproape de centrul tău, de fiinţa ta autentică, ştii ce vrei, de ce ai nevoie şi ai timp şi spaţiu să explorezi.

Acum mai mult ca oricând avem nevoie de lucruri simple. Şi de o viaţă trăită pe îndelete.

Author: Ioana Ristea

Sunt curioasǎ şi-mi place sǎ învǎţ, îmi sunt dragi oamenii şi imperfecţiunile lor, cred în armonie interioarǎ şi încerc sǎ mǎ joc cât mai mult.

3 thoughts on “În apărarea simplităţii”

  1. Iti spun sincer ca imi place tot ce ai scris. Mi-a deschis ochii si mi-a dat un imbold sa fac ceva, chiar si curat in sertarul cu “acareturi” 🙂
    Keep on!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *