Idealul cavaleresc și poezia trubadurilor

Evul Mediu este perioada delimitată, în general, între sfârșitul Antichității, marcat de căderea Imperiului Roman de Apus (476) și începutul Renașterii (secolele XIV-XV). Termenul de “ev mediu” a fost creat de umaniștii secolului al XV-lea, care vedeau în această epocă o perioadă de tranziție, dar și de decadență. Clasicismul francez și Iluminismul au avut aceeași perspectivă negativă față de Evul Mediu, pe care însă Romantismul l-a redescoperit, ajungând chiar să-l idealizeze.

Cele trei centre ale vieții medievale sunt mânăstirea, castelul, și mai târziu, orașul. În castele au luat naștere trei forme esențiale ale literaturii medievale: poemele eroice, romanele cavalerești și poezia trubadurilor. Poemele eroice sunt creații epice ample, în versuri, care slăvesc vitejia unor eroi excepționali din vremurile războinice, mai cu seamă în perioada Evului Mediu timpuriu, îmbinând aspecte istorice și legendare, precum în “Cântecul Nibelungilor”, “Cântecul lui Roland” sau “Cântul Cidului”.

Începând cu secolul al XII-lea, într-o perioadă de rafinare a vieții sociale, literature se deschide spre sentimente și forme de expresie mai variate și mai delicate în raport cu caracterul aproape exclusiv războinic și forma sobră, adesea rudimentară, a poemelor eroice. Apare astfel idealul cavaleresc – “fără frică și fără pată”, ce se caracterizează prin vitejie, simț al onoarei, urmărirea unui scop nobil și măreț, cultul unei doamne pentru care eroul trece prin cele mai grele încercări. În aceste romane, sentimental pur și delicat al iubirii întregește personalitatea cavalerului. Asemenea caracteristici se întâlnesc în romanele lui Chretien de Troyes: “Cavalerul Lancelot”, “Ivain sau cavalerul și leul”, “Perceval”. Acestui ideal îi corespund cavalerii Mesei Rotunde, vasalii regelui Arthur (Lancelot, Perceval, Tristan) care înfruntă primejdii și trec prin întâmplări fantastice spre a-și cuceri iubita sau pentru a dobândi Graal-ul.

Unul dintre romanele a cărui ecou răsună și astăzi, este “Tristan”, de Joseph Bedier, ce fascinează prin asocierea dintre dragoste și moarte. Orfanul Tristan fusese trimis de unchiul său, regele Marc, să i-o aducă de soție din Irlanda pe frumoasa Isolda. Mama acesteia îi pregătise o băutură fermecată pe care să o bea în noaptea nunții împreună cu Marc, deoarece aceasta îi va lega până la moarte, cu o dragoste mai presus de fire. Pe drum, din greșeală însă, Tristan și Isolda beau împreună din acest elixir și se îndrăgostesc unul de altul. Iubirea lor înfruntă primejdii grele și numeroase obstacole, până când moartea îi va uni.

Deși privit ca o perioadă întunecată, Evul Mediu aduce, din punct de vedere literar, noi viziuni ce vor reprezenta lait-motive și teme de inspirație pentru epocile ce vor urma.

Author: Marie Beyle

Niciodată frumosul nu va înceta să ne inspire. Admir arta: natura înconjurătoare, literatura, pictura. Citesc și aprofundez istoria, pentru că "nu tot ceea ce este vechi este neapărat și demodat, după cum nu tot ceea ce este nou este și modern". Găsesc inteligență în zâmbetul unui copil și sunt de acord cu Mihai Eminescu când afirmă că "orice cap omenesc seamănă c-o odaie. Întrebarea e ce fel de odaie, ce aer, ce lumină e în ea și ce societate găsești".

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *