“Homeland” ca oglindă

Am fost mereu de părere că suntem câte o fărâmă din tot ceea ce privim sau ascultăm cu interes. Mă uit adesea în urmă și disting obiceiuri de-ale mele, sau chiar credințe, inspirate de persoane/personaje care m-au impresionat. Poate că disponibilitatea mea sufletească a fost mai mare sau poate contextul a fost unul special, greu de spus, dar una peste alta, în mine se oglindesc personaje și eroi din filme și cărți. Modele și antimodele care adeveresc faptul că un mic gest sau o afirmație pot schimba o lume sau chiar Lumea.
Ca noi toți, am nevoie de mai multe ore într-o zi decât 24. Așa încât sunt foarte selectivă cu filmele pe care le privesc sau cărțile pe care le citesc.

Am descoperit Homeland, pentru că am o pasiune (ok, nu e chiar secretă) pentru spionaj și poveștile întortochiate. Mi-a plăcut ca niciun alt serial pentru un lucru care îl scoate complet din tipare: personajele nu sunt zugrăvite în alb sau negru, ci sunt oameni adevărați. Poate părea un detaliu, dar Dumnezeu e în detalii.
Și culmea e că are eroi, dar spre deosebire de cei €œclasici, cei aproape lipsiți de defecte, eroii din Homeland au defecte și metehne. Se confruntă cu dileme și iau decizii proaste. M-a frapat autenticul acestul serial, bazat€“ evident€“ pe o mărturie de război“, pentru că e atât de rar să mă văd în altă conjunctură și cu alt chip, dar să mă văd pe mine.
Homeland, așa cum spune și descrierea, tratează subiectul terorismului în America și al poziționării CIA-ului față de acesta. Asta e ideea generală și recunosc că nu e subiectul meu preferat. Detaliul este cel care face ca serialul să fie o capodoperă,€“ adică oamenii din poveste – cât de mult ne seamănă, cât de mult ne regăsim în gesturile lor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *