Grǎdinile japoneze

Grǎdinile japoneze sunt spaţii idealizate pe care niponii le încarcǎ cu puternice principii filosofice. Vǎzutǎ ca legǎtura dintre artǎ şi naturǎ, grǎdina japonezǎ este influenţatǎ de filosofii diverse, ca Shinto, Tao şi budism, toate împrumutând grǎdinilor ceva din spiritul lor. Frumuseţea lor reiese din împletirea mai multor elemente: nisip, pietre, lampioane, apǎ, plante, garduri de bambus etc.

Designul grǎdinilor se bazeazǎ pe trei elemente importante: scara redusǎ, simbolismul şi elemente împrumutate din alte peisaje. La scarǎ redusǎ se pot înfǎţişa spaţii celebre, iar folosirea pietrelor şi a nisipului încorporeazǎ în grǎdini priveliştea unui râu sau a unui munte.

O grǎdinǎ japonezǎ va surprinde întodeauna prin lipsa florilor. Japonezilor le plac grǎdinile mai ales iarna, atunci când acestea sunt practic sterpe şi taie eventualele flori pentru ca spaţiul sǎ rǎmânǎ cât mai gol. Florile nu delimiteazǎ aleile şi nici nu sunt lǎsate sǎ creascǎ în straturi. Florile sunt plantate numai într-un loc special din casǎ, numit tokonoma, special desemnat pentru acest scop. Florile proaspete nu sunt, de altfel, folosite deloc în casǎ sau pe masǎ, şi nu sunt purtate în ceremoniile de nuntǎ sau înmormântare deoarece, în filosofia ce guverneazǎ în gǎdinile japoneze, ele au o viaţǎ specialǎ şi nu pot fi niciodatǎ folosite ca simple ornamente.

Principiile dupǎ care sunt amenajate grǎdinile japoneze provin din filosofia Zen şi au diverse semnificaţii:

Principiul asimetriei: Elementele neregulate vor face parte mereu parte din grǎdina japonezǎ. Echilibrul dinǎuntrul ei va fi întotdeauna asimetric.

Principiul simplitǎţii: Acest principiu se traduce prin eliminarea oricǎror ornamente. Lucrurile simple sunt considerate a fi adevǎrate, fǎrǎ mascǎ, deci naturale.


Principiul subtilitǎţii
: Ȋntr-o grǎdinǎ japonezǎ, lucrurile nu sunt niciodatǎ clare, existǎ simbolism ascuns, detalii care vor  fi surprinse de vizitatori în decursul a mai multor plimbǎri. Ȋn cadrul acestui principiu, trebuie înţeles cǎ lucrurile sunt sugerate şi nu revelate în totalitate. Are în vedere peisaje ascunse cu jocuri de umbre, reflexii din lac sau textura pietrelor.

Principiul naturaleţii: Naturaleţea este diferitǎ de naturǎ, în sensul cǎ existǎ un scop bine delimitat şi creaţie, dar nimic nu trebuie forţat. Ȋn Zen, naturaleţea înseamnǎ negarea a tot ce este artificial.

Principiul liniştii: Acest principiu se referǎ la ceea ce poate experimenta cineva atunci când se gǎseşte într-o grǎdinǎ japonezǎ. Calmul poate fi întâlnit în contemplarea apei, iar perioada cea  mai propice acestui principiu este primǎvara devreme sau toamna târzie.

Principiul transcendenţei: Acesta este principiul care îndeamnǎ la eliberarea de formule, de rutinǎ şi la transcenderea convenţionalului. Se are în vedere sentimentul de surprizǎ pe care omul îl are atunci când se vede eliberat de norme. Surprizele, de fapt, sunt prezente peste tot în grǎdina japonezǎ; ele aşteaptǎ doar sǎ fie descoperite.

Principiul austeritǎţii: Conform acestuia, totul este trecǎtor, iar elementele vizuale prezente într-o grǎdinǎ japonezǎ au doar structura de bazǎ, fǎrǎ nimic senzual, tocmai pentru a evidenţia mai bine trecerea inexorabilǎ a timpului.

Author: Ioana Ristea

Sunt curioasǎ şi-mi place sǎ învǎţ, îmi sunt dragi oamenii şi imperfecţiunile lor, cred în armonie interioarǎ şi încerc sǎ mǎ joc cât mai mult.

1 thought on “Grǎdinile japoneze”

  1. Foarte simpatic articolul! 🙂 Mă trimite cu gândul la Sakura, sărbătoarea cireșilor înfloriți, şi la haiku-ul lui Ryokan:
    Primăvara
    Lumea nu mai este
    Decât flori de cireş.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *