Fiecare om este o poveste

Oliver Sacks

Există oameni care „trezesc”, oameni care iau minţile, conştiinţele şi atitudinile aţipite, le curăţă de rugina corozivă a obişnuinţei, a comodităţii şi le redau prezenţa, forţa de a fi. De cele mai multe ori, ne împiedicăm de propriile noastre bariere de frici, nesiguranţe, prejudecăţi şi ajungem să ne convingem că sunt, de fapt, ziduri ridicate de viaţă, asistând pasivi la înălţarea lor dincolo de putinţa noastră de escaladare interioară.

Asta pentru a nu ne învinovăţi, pentru a nu ne gândi prea mult la uşile pe care le închidem, în timp ce vorbim despre libertatea coliviilor de sticlă pe care ni le construim – din care vedem lumea, dar fără a o lăsa să ne atingă.

Avem nevoie de ceilalţi pentru a fi întregi, nu este de-ajuns doar să-i privim, trebuie să-i întâlnim, să-i înţelegem şi să creştem împreună. Câtă vreme avem puterea să întindem o mână care să ceară ajutorul sau să ofere alinarea înseamnă că suntem încă în jocul ăsta de-a viaţa şi că putem schimba finalul poveştii.

Suntem norocoşi că putem alege între viaţă şi letargie, între a trăi în vis şi a ne trăi visurile, că putem descuia singuri porţile către oameni, că putem lăsa să intre lumina şi întunericul, că putem simţi frigul şi căldura şi că putem fi… Pentru unii oameni, această alegere nu există. Sunt captivii minţilor lor şi despre ei a vorbit poetul-neurolog Oliver Sacks în cartea de întâmplări din universul copleşitor al creierului uman – The Man Who Mistook His Wife for a Hat.

The Man Who Mistook His Wife For a Hat
În remarcabila sa carieră, Sacks s-a aflat de foarte multe ori pe marginea prăpastiei dintre realitate şi delir, dintre concret şi imaginar, a luptat pentru fiecare scânteie de viaţă din spatele unor ochi care nu mai transmiteau nimic de ani de zile. A reuşit să-i facă pe nişte pacienţi catatonici să reacţioneze, folosindu-se de muzică, a explorat toate subteranele gândirii, a vorbit tuturor despre multitudinea de culori ale minţii. Cu toate astea, a înţeles mereu că medicina are limitele ei şi că nu poţi decât să te înclini în faţa acestui imens necunoscut,  covârşitor mister care este existenţa umană, cu toate ale ei.

The Man Who Mistook His Wife for a Hat cuprinde mai multe istorii clinice despre oameni speciali, despre excepţiile unei lumi care caută să normeze, să normalizeze. Doar că pentru Oliver Sacks diferenţa este singura normă, iar pacienţii lui din diversele centre psihiatrice în care a lucrat sunt nişte adevăraţi eroi care au înfruntat obstacolele şi nu s-au lăsat doborâţi de ele – au învăţat să le ocolească, să găsească echilibrul în dizarmonie, să se adapteze, cu propriile mijloace, regulilor stabilite fără să fie întrebaţi.

Stilul său de a scrie este unul foarte cald, uman şi reuşeşte să transforme o fişă de diagnostic într-o poveste, împărţindu-şi cartea în patru capitole, dedicate: „lipsurilor”, „exceselor”, „halucinaţiilor” şi celor „simpli”. Un profesor confundă capul soţiei sale cu o pălărie şi încearcă să şi-l aşeze elegant pentru a ieşi la plimbare, dar poate interpreta cu virtuozitate orice partitură la pian, recunoaşte fără greş toate figurile abstracte, este un vorbitor plin de farmec, a cărui conversaţie este sclipitoare. Un om alege să trăiască în anul 1945, fără însă a trăda în vreun alt fel tulburarea sa mentală, pur şi simplu îşi găseşte refugiul în stilul de viaţă al acelor ani, recunoaşte doar reperele unei anumite perioade şi nu crede în trecerea timpului. O tânără nu-şi mai recunoaşte propriul corp şi încearcă să-şi arunce membrele, pentru că simte că îi încurcă plutirea prin viaţă. Gemeni cu un IQ foarte scăzut pot spune dintr-o clipire, în acelaşi timp, numere prime de şase cifre.

Acestea sunt doar câteva dintre personajele poveştilor adevărate ale lui Sacks, oameni cu o energie excepţională, înzestraţi cu puterea de a-şi transforma „nepotrivirea” într-un dar, agăţându-se de lume prin artă. Prin muzică, pictură, poezie, dans etc. Oliver Sacks încearcă să-i ajute să mai spulbere din lacătele care-i ţin prizonieri.

Face asta cu multă tandreţe, iar The Man Who Mistook His Wife for a Hat vorbeşte, îmbinând limbajul poetic cu cel ştiinţific, despre aceşti oameni uimitori şi despre capcanele şi darurile minţilor fiecăruia dintre noi. Mai ales, despre cât de important ce să fim atenţi la cei din jurul nostru, pentru că poate duc o luptă interioară în care au nevoie să le fim aliaţi. Doar împreună avem o şansă…

„Dacă vrem să aflăm ceva despre cineva, ne întrebăm: ‘Care e povestea lui – povestea lui adevărată, profundă?’, pentru că fiecare dintre noi este o biografie în sine, o poveste. Suntem naraţiuni unice, construite permanent, inconştient, prin intermediul percepţiilor, sentimentelor, gândurilor şi acţiunilor noastre şi, nu în ultimul rând, al discursului nostru, al felului în care alegem să le împărtăşim celorlalţi naraţiunea noastră.

Pentru a fi noi înşine, trebuie să ne avem pe noi înşine – să ne găsim sau să ne regăsim poveştile de viaţă. Trebuie să ne reclădim, să reclădim povestea interioară, povestea a ceea ce suntem. Avem nevoie de poveşti pentru a ne păstra identitatea”.

 Oliver Sacks, The Man Who Mistook His Wife for a Hat

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *