Fericirea – proiect de viitor

Nu mai e cazul să ne întrebăm: oare ce am de făcut azi? Acum avem agende electronice cu notificări zgomotoase pentru mai toate lucrurile: plata facturilor, întâlniri de afaceri, cumpărături, rezervarea biletelor pentru vacanță, analizele anuale, serbările copiilor sau repararea mașinii.

În fiecare zi, liste peste liste ne organizează programul, creând impresia că tot ceea ce se întâmplă în afara taskului marcat cu un clopoțel este risipă de vreme, de energie și că o clipă de viața neplanificată este ca și pierdută. Nu trebuie să uităm nimic, așa că punem memoria artificială la treabă, în timp ce noi funcționăm pe pilot automat, bifând activitate după activitate. Ne izolăm „marile speranțe” de relaxare și voie-bună pe insulițe numite weekend sau concediu, iar în restul timpului trăim organizat.

Ceea ce ni se întâmplă astăzi seamănă destul de mult cu povestea băncilor din Momo, romanul-metaforă al lui Michael Ende, unde se puteau deschide depozite de timp. Oamenii cenușii încercau să-i convingă pe posibilii lor clienți să economisească fiecare minut: arta, petrecerile, întâlnirile cu prietenii, plimbările, jocurile, călătoriile, privitul cerului erau considerate cheltuieli inutile, risipiri de ore, zile, luni. Chiar dacă lumea asta e una distopică, se pare că spre ea ne îndreptăm.

Într-o zi ploioasă, aflându-se într-un autobuz aglomerat blocat în trafic, Gretchen Rubin și-a dat seama că știa la ce stație trebuia să coboare, dar habar n-avea în ce direcție se îndrepta viața ei. În acel moment, a luat hotărârea să șteargă tot ce era pe lista ei de „to do” și să lase un singur proiect în desfășurare: fericirea.

The Happiness Project
Așa a început un an de căutări, întrebări, stângăcii, redescoperiri și împăcări, bucurii și nefericiri intense, plânsete și râsete explozive, greșeli, încurcături, nesiguranțe, fără planuri și obiective imediate, doar cu mirarea și încântarea de a fi.

Rubin a descris toată această experiență în The Happiness Project: Or, Why I Spent a Year Trying to Sing in the Morning, Clean My Closets, Fight Right, Read Aristotle and Generally Have More Fun. Într-una dintre luni, a reînvățat să le arate celor dragi că îi iubește. Altă dată, și-a transformat agenda într-un spațiu de mulțumire, notând toate lucrurile pentru care este recunoscătoare, a început să ceară ajutorul (fără să simtă că asta o face vulnerabilă sau incompetentă), să se bucure de ceea ce i se întâmplă și să lase viața să curgă, fără a încerca să-i domolească tumultul.

„Venise momentul să mă aștept la mai mult din partea mea. Cu toate astea, de câte ori mă gândeam la fericire, mă ciocneam de paradoxuri. Voiam să mă schimb, dar și să mă accept așa cum sunt. Voiam să nu mă mai iau foarte în serios, dar să fiu mai serioasă în ceea ce-mi propun. Voiam să-mi folosesc timpul cu folos, dar voiam și să rătăcesc, să mă joc, să citesc ce și când am chef. Voiam să mă gândesc la mine pentru a uita de mine. Eram mereu agitată. Voiam să renunț la invidie și neliniștea referitoare la viitor și, cu toate astea, să-mi păstrez energia și ambiția.” (The Happiness Project, Gretchen Rubin)

Totul pare foarte simplu, dar tocmai această simplitate parcă ne sperie, pentru că ne e teamă să stăm liniștiți, fără să ne agităm, fără zgomot în jurul nostru. The Happiness Project nu încearcă să schimbe lumea, ci să ne ajute să facem puțină ordine în acel ungher din noi unde am lăsat să se adune praful peste visurile fără carte de muncă, acolo unde mai e loc de joacă, de greșeli și de verde-stop.

„Mă puteam mulțumi cu puțin? Nu prea. Eram mai mereu supărată: ambițioasă, neîmpăcată, țâfnoasă și greu de mulțumit. E mai ușor să te plângi decât să râzi, mai ușor să țipi decât să glumești, mai ușor să pretinzi neîncetat decât să-ți fie de ajuns ceea ce primești.” (The Happiness Project, Gretchen Rubin)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *