Extrem de tare și incredibil de aproape

“We need enormous pockets, pockets big enough for our families and our friends, and even the people who aren’t on our lists, people we’ve never met but still want to protect. We need pockets for boroughs and for cities, a pocket that could hold the Universe.”

Suferinţa unui copil este de o mie de ori mai dureroasă decât cea a unui adult. Şi nu mă refer neapărat la intensitate, nici la durerea pe care o resimte copilul. Mă refer la durerea pe care o simte un adult, mai ales un părinte, atunci când copilul lui suferă. Dacă este ceva nedrept pe lumea asta, este suferinţa copiilor, care ar trebui să aibă ani liniştiţi şi frumoşi, lipsiţi de griji, cel puţin până la maturizare.

“What about guns with sensors in the handles that could detect if you were angry, and if you were, they wouldn’t fire, even if you were a police officer?”

La cei nouă ani pe care-i are, Oskar Schell străbate New York-ul în căutarea tatălui tău. Nu se aşteaptă nicio secundă să-l găsească în carne şi oase, deoarece ştie cu certitudine că tatăl lui a murit în atentatele de la 11 septembrie. Oskar speră să-l găsească în oamenii pe care îi întâlneşte, în locurile pe care le străbate, în indiciile pe care crede că tatăl său i le-a lăsat.

Ascuns în încăperile casei sale, ferit de toată lumea, Oskar se gândeşte că nimeni nu simte lipsa tatălui, nici măcar mama sau bunica. Este supărat pe mama lui, care încearcă să-şi alunge suferinţa cu un necunoscut pe care-l aduce acasă. Frustrat, Oskar plânge fără să-l vadă nimeni şi încearcă să inventeze fără oprire lucruri care să-l ducă departe de realitatea dureroasă şi să poată adormi.

“In bed that night I invented a special drain that would be underneath every pillow in New York, and would connect to the reservoir. Whenever people cried themselves to sleep, the tears would all go to the same place, and in the morning the weatherman could report if the water level of the Reservoir of Tears had gone up or down, and you could know if New York is in heavy boots.”

Într-o zi, Oskar găseşte o cheie ascunsă într-un plic, ascuns într-o vază albastră, ascunsă pe un raft foarte înalt, într-un dulap. Pe plic scrie simplu: “Black”. Cu dorinţa de a-şi mai petrece măcar încă puţin timp în compania tatălui, sau cel puţin să poarte cu el ideea că are legătură cu acea cheie, Oskar porneşte în căutarea tuturor celor cu numele de Black din New York. În ascuns, fără să ştie nimeni. Ce caută mai exact, nici el nu ştie. Probabil alinarea.

Nu e o misiune uşoară, dacă e să mă întrebaţi pe mine.

Nu ştiu dacă autorul, Jonathan Safran Foer a scris cartea după o poveste reală sau dacă este doar ficţiune, însă am plâns pentru Oskar şi pentru toate gândurile şi apăsările din sufletul lui. Şi mă gândesc că dintre cei afectaţi de atentatele de atunci, cu siguranţă există măcar un singur băieţel care îşi plânge tatăl.

“What about skyscrapers made with moving parts, so they could rearrange themselves when they had to, and even open holes in their middles, for planes to fly through?”

Cartea este New York Times Bestseller şi a fost ecranizată în 2011, având ca protagonişti pe Tom Hanks şi Sandra Bullock. Filmul a fost nominalizat la Oscar în 2012 şi a câştigat multe alte premii.

Mulţumesc pentru călătoria sentimentală, Jonathan Safran Foer.

Author: Andreea Rau

Visez cu ochii deschişi. Citesc. Scriu. Cânt, atunci când nu mă aude nimeni. Sunt fericită, uneori. Vreau să evadez din realitate şi să-mi construiesc o lume imaginară, în care să pot trăi. Sunt ca tine. Un simplu om.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *