Efecte.. speciale. Profeţia autoîmplinită

Atunci când facem cunoştinţă cu ceva nou, când învăţăm pentru prima dată ceva, prima noastră reacţie este de asociere, adică încercăm să vedem cu ce seamănă informaţia nou căpătată din lucrurile pe care le ştim deja. Îi ataşăm astfel o etichetă pentru recunoaştere ulterioară şi acces facil. Este cât se poate de firesc să punem etichete pentru că este parte din procesul de cunoaştere. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu oamenii din jurul nostru. Dacă ne plac, ajungem repede la concluzia că sunt buni. Dacă fac ceva care ne frustrează aşteptările, îi evităm. Iar lucrul acesta se simte şi ei se vor purta în consecinţă, întărindu-ne opinia pe care o avem despre ei.

Se dă următorul exemplu: să spunem că tu eşti un cântăreţ cu o voce medie. Voi accepta să te ascult cântând, dar îţi voi spune că sunt sigură că tu cânţi, de fapt, foarte prost, şi că nu-mi va plăcea deloc. Ca să-mi dovedeşti că mă înşel, tu te vei strădui. Dar din prea multa presiune pe care o simţi, vei scoate câteva note false şi nu vei avea prestanţă. Sau poate tu vei cânta excelent, dar nu mă vei emoţiona, pentru că eu sunt deja convinsă că tu cânţi prost. A doua oară vei cânta cu şi mai multe emoţii şi vei scăpa încă şi mai multe note false pentru că vei şti că mie nu-mi place vocea ta. Vei ajunge foarte uşor la concluzia că eşti un cântăreţ fără talent.

Pe de altă parte, dacă eu aş fi convinsă că tu eşti o privighetoare, de fiecare dată când ne vom întâlni în scopuri muzicale, tu vei fi din ce în ce mai bun şi vei vâna cu asiduitate laudele mele.

Pe scurt, acesta este Efectul Pygmalion sau profeţia autoîmplinită. Numele vine de la un personaj de legendă, Pygmalion care, supărat că nu găseşte o femeie aşa cum îşi dorea, sculptează una din fildeş, o numeşte Galateea şi se îndrăgosteşte de ea. Apoi o roagă pe Afrodita, zeiţa iubirii, să-i trimită pe cineva care să semene cu imaginea statuii, iar zeiţa, impresionată, dă suflu Galateei.

Denumit şi efectul Rosenthal, după cel ce l-a descoperit, efectul Pygmalion este un fenomen în care cu cât este mai mare încrederea față de un om, cu atât acesta va fi mai performant. Experimentul condus de profesorul Robert Rosenthal a arătat cât de importante sunt profeţiile şi cum pot ele schimba parcursul unui om. Cercetătorii au ales câţiva copii dintr-o şcoală şi le-au comunicat profesorilor lor că aceşti copii au un IQ neobişnuit de mare şi că trebuie să se aştepte la lucruri măreţe din partea lor. După o perioadă, performanţele acestor copii s-au îmbunătăţit exponenţial.

Concluzia cercetătorilor a fost aceea că atunci când profesorii au aflat despre aceşti copii, ei au fost cei care au facilitat progresul elevilor respectivi, poate acordându-le mai multă atenţie, încurajându-i sau doar transmiţându-le prin metode inconştiente că au încredere în potenţialul lor.

În educaţie, mai ales, acest efect poate fi folosit cu succes. E important să lăudăm copilul pentru toate rezultate, oricât de mici, spunându-i că eram siguri că aşa se va întâmpla pentru că este un copil inteligent. Consistenţa este vitală, iar faptele noastre ar trebui să spună acelaşi lucru ca vorbele pe care le rostim. Cuvintele pe care le folosim sunt importante, aşa că ar fi bine să fim atenţi la formulări (în loc de “ştiu c-o să faci bine” –manipulatoare şi presantă, ar fi mai bine să utilizăm un “Ai capacitatea să faci asta”).

Ce învăţăm din asta este că felul în care acţionăm este masiv influenţat de aşteptări şi că dacă un profesor sau un părinte se uită la elevi ca fiind excepţionali, comportamentul lor va fi recepţionat de copii şi aceştia vor reacţiona ca atare. În final, trebuie să recunoaştem că este o artă să vezi ce e mai bun în oameni şi să te comporţi ca atare. Dar şi rezultatele sunt pe măsură.

Author: Ioana Ristea

Sunt curioasǎ şi-mi place sǎ învǎţ, îmi sunt dragi oamenii şi imperfecţiunile lor, cred în armonie interioarǎ şi încerc sǎ mǎ joc cât mai mult. View all posts by Ioana Ristea