Diva absolută şi jurnalul insultelor

Oricât am încerca să ne amăgim că lucrurile care se spun despre noi nu ne afectează în vreun fel, parcă nu reuşim să coborâm întotdeauna bariera de protecţie înainte ca un cuvânt sau altul să treacă, ignorând semnalul de avertizare şi ciocnindu-se cu vanităţile noastre.

Iar în urma impactului, rămânem cu nişte semne, mai mult sau mai puţin vizibile, pe care fie le „reparăm”, în tăcere, fie le folosim pe post de steaguri de defilare, pentru a arăta lumii cât de răniţi am fost în lupta sunetelor cu aerul.

Dacă alegem să răspundem, e cuvânt pentru cuvânt şi încercăm noi atunci să forţăm limitele de rezistenţă la ofensă ale celuilalt. Ne agăţăm de vorbele celor din jurul nostru ca de un verdict dat de Commodus în Gladiatorul, cu gesturile lui de like şi dislike dătătoare de viaţă şi moarte.

Comediana Joan Rivers a fost printre cei care au înţeles această forţă devastatoare şi nemeritată a cuvintelor, atât de strâns legată de imaginea (falsă) de sine, astfel încât a transformat ironia, sarcasmul, ireverenţa şi ofensa ambalată în umor grotesc şi absurd într-o carieră de jumătate de veac de insulte savuroase.
A stârnit controverse, a rostit lucruri de nerostit despre corpurile, religiile, opţiunile politice, orientările sexuale, hainele, carierele şi iubirile mai tuturor celebrităţilor. Întotdeauna deplasate, mereu frizând derizoriul, căutând dezaprobarea şi contestarea vehementă, replicile ei au părut desprinse dintr-o variantă de benzi desenate necenzurate despre The Bad And The Ugly.

Diary Of A Mad Diva
Cu o putere interioară clătinată de încercările pe care viaţa de emigrant evreu rus în mijlocul New Yorkului i le-a adus în cale, mereu nemulţumită de felul în care arăta, transformându-şi chipul şi trupul într-o odisee chirurgicală, găsindu-şi cu greu locul în lumea umorului, în care regulile erau făcute de bărbaţi, dar apoi apărându-şi cu ferocitate teritoriul, Joan Rivers rămâne una dintre cele mai influente şi îndrăzneţe personalităţi ale entertainment-ului mondial şi unul dintre cele mai vulnerabile suflete. Tocmai pentru că nu s-a lăsat alinată…

Cartea sa de memorii, Diary Of A Mad Diva, publicată cu doar câteva luni înainte să piardă ultima bătălie într-o sală de operaţii – fiind internată pentru o intervenţie minoră la gât, în urma căreia au apărut complicaţii fatale – surprinde un an din viaţa imaginară şi nu numai a acestei fantastice comediene, prinsă mereu trecând clandestin graniţa dintre pamflet şi denigrare.

Tot ce vede, locurile pe care le vizitează, oamenii pe care îi întâlneşte, emisiunile TV, sărăcia, boala, foametea, felul în care cineva arată etc. – intră într-un malaxor al cinismului comic, din care nimeni nu scapă nevătămat. Sau neinsultat.

Foloseşte cuvintele (uneori dure, crude, fruste şi, de cele mai mult ori evident nedrepte) pentru a şterge urmele groase de machiaj de pe chipul ponosit al lumii, care îşi pune măşti strălucitoare pentru a-şi ascunde petele.

Joan Rivers depăşeşte orice limită, încalcă strident şi agresiv toate regulile, şi pare că nu respectă nimic din ceea ce se pretinde respectat. Fără să vrea, pe lângă câte-o observaţie amuzant-abjectă despre un lucru sau altul, lasă să se strecoare, parcă din neatenţie, câte o remarcă tandră despre nepotul ei Cooper, despre fiica Melissa şi chiar despre soţul ei, Edgar, care s-a sinucis în 1987. Dar astfel de momente nu durează în carte, pentru că Joan le bravează cu insolenţă şi îşi continuă şarada zeflemitoare, ca şi cum nimic din ceea ce ar da de bănuit în privinţa sufletului ei nu s-a întâmplat.

Diary Of A Mad Diva face întocmai ce a făcut Joan Rivers toată viaţa – provoacă, stârneşte reacţii şi îi dezmorţeşte pe oameni din confortul molcom în care trăiesc încurajându-se că totul e bun şi frumos pe lume. Poate că aşa e, dar Rivers nu crede în sloganuri, în pancarte motivaţionale despre cum nu contează cum arăţi, câţi bani ai, pe cine cunoşti sau unde îţi petreci vacanţa. Nu de alta, dar poate e bine să nu uităm că ne împiedicăm de lucrurile astea în fiecare zi şi dacă vrem să le demontăm şi să reaşezăm societatea pe alţi stâlpi decât cei ai aparenţei şi imaginii, e bine să luptăm pentru ceea ce credem, nu doar să ne lansăm în discursuri înflăcărate despre o realitate imaginară.

În felul ei extravagant, ofensator şi excentric, Joan Rivers ne invită să o contrazicem. Iar dacă, totuşi, o luăm în serios, să îl contactăm pe avocatul ei, Clarence Darrow 🙂 .

 

I Hate Everyone...starting With Me

Cîteva gânduri de la Joan Rivers:

„Am ştiut că sunt un copil nedorit când am văzut că jucăriile din cădiţa mea de baie erau un prăjitor de pâine şi un radio.”

„Mi-aş fi dorit să am o soră geamănă, să-mi dau seama cum aş fi arătat fără operaţii estetice.”

„Cu siguranţă mă voi uita la premiile Emmy în acest an! Echipa mea de machiaj este nominalizată la categoria „Cele mai bune efecte speciale”.

„Mama putea face pe oricine să se simtă vinovat – primea scrisori de scuze de la oameni pe care nici nu-i cunoştea.”

„Urăsc activităţile casnice! Faci paturile, speli vasele şi şase luni mai târziu trebuie să o iei de la capăt.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *