Despre condiția femeii. În căutarea identității (1)

Femeia. Secolul al XIX-lea. Revoluția industrială. Literatura abordează din ce în ce mai des subiectul feminin, construind personaje ce freamătă, ce își analizează viața, atitudinea, deciziile corecte, greșelile. Ceva se schimbă la nivelul gândirii în acest secol ce se dorește a fi tot mai independent, iar femeia pendulează între comportamentul impus până atunci de societatea conservatoare sau detașarea de aceste reguli care au constrâns-o și au obligat-o să trăiască în umbră.

Caracterizat de George Călinescu ca fiind „dramaturgul care poate fi comparat cu Shakespeare”, Henrik Ibsen este unul dintre autorii care studiază schimbările oamenilor din jurul său, în special femeia. Reprezentativă este drama “O casă de păpuși (Nora)”, unde analizează critic aspecte ale vieții sociale contemporane, precum viața de familie. Această “capodoperă de realism, suavitate și problematică” se centrează în jurul personajului feminin, Nora și are ca temă emanciparea femeii, afirmarea ei ca personalitate independentă. În cele trei acte ale dramei asistăm la destrămarea unei familii a cărei armonie fusese întreținută timp de opt ani de spectacolul iluziei și al respectării unei morale formale.

Nora este amenințată de un angajat al soțului ei. Acesta are chitanța unui împrumut pe care l-a efectuat soția fără consimțământul bărbatului ei. Când Torvald află, o ține la distanță și nu o poate ierta, chiar dacă știe că banii fuseseră folosiți pentru sănătatea lui, precară. Nora trăiește revelația falsei ei fericiri când chitanța împrumutului le este înapoiată și soțul redevine dintr-o dată afectuos. Înțelege că nu a fost niciodată iubită cu adevărat și decizia ei este de a renunța la tot – va părăsi, așadar, casa de păpuși și pe omul convențional, care se dovedise a fi soțul ei, în care vede acum doar un străin. Ea pornește în cătarea propriei identități, lăsând în urmă îndatoririle acceptate social, de soție și de mamă, care au aruncat-o într-o existență neautentică, alegând îndatoririle față de ea însăși.

Conflictul central al dramei, între iluzie și realitate, se desfășoară în conștiința Norei. În fond, ea singură pusese la cale marele spectacol: „Casa noastră n-a fost niciodată decât o casa de păpuși. Aici eram păpușa soția, după cum la tata fusesem păpușa copil. Iar copiii noștri au fost, la rândul lor, păpușile mele.” Torvald însuși este păpușă „Opt ani am crezut în tine ca în Dumnezeu” și abia acum înțelege că nu este decât un tip mediocru, alături de care dusese o simplă viață comună.

Femeia, care se complăcuse în a accepta apelativele „ciocârlia”, „veverița” sau „rândunica mea” și care, de dragul soțului, renunțase la tot, are acum forța de a se smulge din universul închis al familei și atrasă de himera absolutului, pornește în aventura cunoașterii de sine.

Author: Marie Beyle

Niciodată frumosul nu va înceta să ne inspire. Admir arta: natura înconjurătoare, literatura, pictura. Citesc și aprofundez istoria, pentru că "nu tot ceea ce este vechi este neapărat și demodat, după cum nu tot ceea ce este nou este și modern". Găsesc inteligență în zâmbetul unui copil și sunt de acord cu Mihai Eminescu când afirmă că "orice cap omenesc seamănă c-o odaie. Întrebarea e ce fel de odaie, ce aer, ce lumină e în ea și ce societate găsești".

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *