„Trăieşte clipa”, „Nu-ţi uita trecutul”, „Trăieşte fiecare zi ca şi când ar fi ultima”, „Priveşte lumea ca şi când ai vedea-o pentru prima oară”, „Mulţumeşte-te cu ce ai”, „Caută fericirea în lucrurile simple”, „Poţi avea tot ce îţi doreşti”… în fiecare zi, pe reţelele de socializare sunt partajate mii de mesaje motivaţionale, care ar trebui să funcţioneze ca un fel de hei-rup-uri emoţionale pentru cei care le citesc, transformându-le în lanterne pentru drumul lor uneori întunecat.
E tot mai complicat să-ţi alimentezi resursele de încredere, aşa că e necesară această lume virtuală care pare să scandeze pentru tine, să-ţi facă zgomotos galerie: poţi face asta, nu e prea târziu, ştie că ţi-e dor, va fi bine… inevitabil. Un cor anonim al încurajărilor de tot soiul, din care poţi culege doar acele vorbe care îţi alină sufletul.
Din ce în ce mai mulţi oameni au nevoie de asta, de o reconfirmare (oricât de impersonală) a dreptului lor de a visa, de simţi, de a fi aşa cum sunt, rătăciţi în vâltoarea decibelilor din jur.
Insule izolate care-şi caută arhipelagul printre pixeli şi biţi, fixându-şi ancora într-o conexiune de internet. Sau într-o carte, ale cărei cuvinte-cârjă te pot susţine să mergi mai departe. Pentru mine sunt câteva care reuşesc să facă întâlnirea între haosurile interioare, pe un spaţiu al luminii care nu te salvează, neapărat, dar te ajută să-ţi vezi mai limpede călătoria.
Dar poate cele mai surprinzătoare poveşti despre speranţă sunt cuprinse în When Things Fall Apart, a lui Pema Chodron, o carte despre sfârşituri ca început, despre minciuni ca ferestre spre adevăr, despre suferinţă ca leac şi despre singurătate ca libertate…. Viaţa noastră se sparge în bucăţi de nenumărate ori, niciodată cioburile adunate nu vor reface acelaşi întreg, însă tocmai în asta stă frumuseţea descoperirii. Durerea ne reinventează, aşa cum fericirea nu o prea poate face, pentru că cicatricile trecutului sunt semnele unei victorii câştigate, care te poartă spre noi bătălii… „Suntem asemenea unor copii care construiesc castele de nisip.
Cuvintele pot face miracole, deschid minţi, fac imaginaţia să scânteieze, aprind iubiri, redescoperă doruri, te adăpostesc de lume şi te ajută să o înfrunţi, sunt mateloţi curajoşi pe o mare învolburată, ghidându-te către malul pe care vei afla (ne)liniştea pe care o cauţi. Totul e să le asculţi (mai ales pe cele ascunse în tăceri), să le urmezi pe cele care-ţi fac bine şi să te laşi să te prindă de mână atunci când eşti pe marginea prăpastiei. E un drum lung, aşa că avem nevoie de cuvintele potrivite să ne însoţească.