Cuvintele care te ţin de mână

„Trăieşte clipa”, „Nu-ţi uita trecutul”, „Trăieşte fiecare zi ca şi când ar fi ultima”, „Priveşte lumea ca şi când ai vedea-o pentru prima oară”, „Mulţumeşte-te cu ce ai”, „Caută fericirea în lucrurile simple”, „Poţi avea tot ce îţi doreşti”… în fiecare zi, pe reţelele de socializare sunt partajate mii de mesaje motivaţionale, care ar trebui să funcţioneze ca un fel de hei-rup-uri emoţionale pentru cei care le citesc, transformându-le în lanterne pentru drumul lor uneori întunecat.

E tot mai complicat să-ţi alimentezi resursele de încredere, aşa că e necesară această lume virtuală care pare să scandeze pentru tine, să-ţi facă zgomotos galerie: poţi face asta, nu e prea târziu, ştie că ţi-e dor, va fi bine… inevitabil. Un cor anonim al încurajărilor de tot soiul, din care poţi culege doar acele vorbe care îţi alină sufletul.

Din ce în ce mai mulţi oameni au nevoie de asta, de o reconfirmare (oricât de impersonală) a dreptului lor de a visa, de simţi, de a fi aşa cum sunt, rătăciţi în vâltoarea decibelilor din jur.

Insule izolate care-şi caută arhipelagul printre pixeli şi biţi, fixându-şi ancora într-o conexiune de internet. Sau într-o carte, ale cărei cuvinte-cârjă te pot susţine să mergi mai departe. Pentru mine sunt câteva care reuşesc să facă întâlnirea între haosurile interioare, pe un spaţiu al luminii care nu te salvează, neapărat, dar te ajută să-ţi vezi mai limpede călătoria.

Man's Search For Meaning
Una dintre ele este Man′s Search for Meaning, a lui Viktor Frankl. E impresionant că autorul ei, care ne îndeamnă să ne găsim rostul (nu doar să existăm), să trăim frumos în ciuda adversităţii, nu predă lecţii de viaţă, îndreptăţite de altfel de suferinţa care l-a transformat (fiind un supravieţuitor al Holocaustului), ci deschide un dialog liber cu cititorii săi… Pentru fiecare dintre noi, există un alt răspuns, viaţa nu este un test-grilă şi Frankl are grijă să cultive, în prietenii care-i răsfoiesc volumul, seminţe preţioase de curaj, tandreţe, înţelegere şi bucurie. Experienţa din lagărele de concentrare i-a dovedit că adevăraţii supravieţuitori au fost cei care nu şi-au lăsat sufletele captive, care au continuat să trăiască întregi, iubind, dăruind, sperând, atunci când realitatea era mutilată de cruzime, pentru că nu ceea ce ni se întâmplă ne defineşte, ci felul în care reacţionăm la ceea ce ni se întâmplă. „Nu conta neapărat ceea ce noi aşteptam de la viaţă, ci mai degrabă ceea ce viaţa aştepta de la noi. Trebuia să încetăm să ne gândim la sensul vieţii şi, în schimb, să ne gândim că noi suntem cei care trebuie să-i răspundă vieţii – în fiecare zi şi în fiecare oră. Răspunsul nostru nu trebuia să fie meditaţia sau discuţiile, ci acţiunile corecte şi comportamentul potrivit. Până la urmă, viaţa înseamnă să-ţi asumi răspunderea găsirii răspunsului corect la probleme pe care ţi le ridică.”

Into the Heart of Life
O altă carte-pansament este Into the Heart of Life, a călugăriţei budiste Jetsunma Tenzin Palmo, un ghid spiritual al aflării liniştii interioare în societatea contemporană, în care meditaţia şi regăsirea de sine trebuie să se strecoare printre întâlniri de afaceri, drumuri la cumpărături, facturi, claxoane, stres şi pământuri (sufleteşti) mişcătoare: „Mintea noastră, cu fluxul ei nesfârşit de gânduri, amintiri, păreri, speranţe şi frici este tovarăşul nostru permanent de drum, de care nu ne putem despărţi, nici măcar în timpul viselor. Aşa că e necesar să cultivăm un prieten demn să ne însoţească în această călătorie”.

Dar poate cele mai surprinzătoare poveşti despre speranţă sunt cuprinse în When Things Fall Apart, a lui Pema Chodron, o carte despre sfârşituri ca început, despre minciuni ca ferestre spre adevăr, despre suferinţă ca leac şi despre singurătate ca libertate…. Viaţa noastră se sparge în bucăţi de nenumărate ori, niciodată cioburile adunate nu vor reface acelaşi întreg, însă tocmai în asta stă frumuseţea descoperirii.  Durerea ne reinventează, aşa cum fericirea nu o prea poate face, pentru că cicatricile trecutului sunt semnele unei victorii câştigate, care te poartă spre noi bătălii…  „Suntem asemenea unor copii care construiesc castele de nisip.

When Things Fall Apart
Le înfrumuseţăm cu scoici ornamentale, adăugăm bucăţi de plută, cioburi de sticlă colorată. Castelul este al nostru, nimeni nu are dreptul să se apropie. Suntem gata să atacăm, dacă alţii ameninţă să-l distrugă. Şi cu toate astea, în ciuda acestui ataşament profund, ştim că un val va veni cu siguranţă şi îl va mătura de pe ţărm. Pontul e să ne bucurăm de ce avem, fără să ne agăţăm de asta, iar atunci când vremea o să vină, să fim pregătiţi să vedem totul luat de apele mării.”

Cuvintele pot face miracole, deschid minţi, fac imaginaţia să scânteieze, aprind iubiri, redescoperă doruri, te adăpostesc de lume şi te ajută să o înfrunţi, sunt mateloţi curajoşi pe o mare învolburată, ghidându-te către malul pe care vei afla (ne)liniştea pe care o cauţi. Totul e să le asculţi (mai ales pe cele ascunse în tăceri), să le urmezi pe cele care-ţi fac bine şi să te laşi să te prindă de mână atunci când eşti pe marginea prăpastiei. E un drum lung, aşa că avem nevoie de cuvintele potrivite să ne însoţească.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *