Curajul celor timizi

Fiecare dintre noi are propria reţea de frici şi anxietăţi pe care încearcă să le astâmpere, să le îmblânzească, iar asta ne reuşeşte mai ales atunci când izbutim să le confruntăm, cunoscându-le şi înţelegându-le (atât cât se poate şi pe măsura (i)raţionalităţii lor). Altfel, ne învârtim în acelaşi labirint, ştiind ce cărări să ocolim (din lecţiile dureroase ale experienţelor trecute), dar negăsind vreodată ieşirea.

Într-unul dintre monologurile sale, Jerry Seinfeld spunea că teama oamenilor de a vorbi în public este mai mare decât teama de moarte (conform mai tuturor sondajelor), asta însemnând că, la o înmormântare, majoritatea dintre noi ar prefera să fie în sicriu, decât să ţină un discurs în memoria celui dispărut. Cinic, dar întrucâtva adevărat. Şi totuşi, spaima asta paralizantă, în ciuda căreia reuşim totuşi să ne construim o viaţă, este o formă supremă de curaj.

Cel puţin asta crede Polly Morland în cartea sa document – The Society of Timid Souls, în care vorbeşte despre haos ca formă de echilibru, despre nelinişte ca prim pas spre armonie, despre teamă ca forţă şi mărturie a încrederii pe care trebuie să o avem în noi.

The Society of Timid Souls: Or, How to be Brave
Fondată în 1940, la New York, de pianistul Bernard Gabriel, The Society of Timid Souls avea ca scop sprijinirea muzicienilor care nu-şi puteau depăşi tracul. Astfel că, în timpul concertelor, artiştii timoraţi erau şicanaţi în fel şi chip, pentru a găsi în ei resursele care să-i ajute să-şi ducă muzica mai departe, în pofida adversităţilor, să-şi depăşească limitele şi să înfrunte blocajele. Aflau astfel ce putere interioară imensă aveau şi că, până atunci, folosiseră toată această energie incredibilă nu pentru a lupta cu ei înşişi, ci pentru a se baricada din calea lumii.

Poveştile  lui Polly Morland duc mai departe spiritul societăţii celor timizi, vorbind despre oameni fragili, vulnerabili care, aflaţi pe marginea prăpastiei, au învăţat cum să-şi construiască poduri pentru a ajunge de partea cealaltă a fricii şi cum să facă ploaia să danseze. De la genişti care îşi leagă întreaga viaţă de culoarea potrivită a unui fir la matadori care îşi depăşesc temerile folosindu-se de tauri marionetă, la femei care nu

Risk Wise: Nine Everyday Adventures
înţeleg ce înseamnă curajul fără limite până nu îşi văd copilul în pericol, la surferi care îşi clădesc visurile pe  înălţimea unui val, până la câini neînfricaţi, salvatori ai victimelor din incendii sau naufragii, The Society of Timid Souls explorează, prin interviuri emoţionante, nebănuitele drumuri către puterea din noi, pe care o putem lăsa să ne sufoce sau să ne salveze.

G.K. Chesterton definea curajul drept: “o puternică dorinţă de a trăi ca şi când în orice moment eşti gata să mori”, iar pentru Morland viaţa nu înseamnă, de fapt, ceea ce ni se întâmplă, ci atitudinea noastră în faţa a ceea ce ni se întâmplă.

Este o carte plină de tandreţe şi de forţă, despre pericolele care ne duc mai departe, despre comoditatea care ne ţine pe loc, despre panica – semnal de alarmă pentru schimbările de care avem nevoie în vieţile noastre şi despre cum să ne înfruntăm, atunci când suntem propriii noştri inamici.

The Society of Timid Souls nu este un îndemn la revoltă, ci la viaţa trăită în lumină, luând umbrelor forţa pe care o au asupra noastră.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *