Cum să te vindeci cu cărţi

… sau  biblioterapia, o metodă folosită de oameni încă din cele mai vechi timpuri pentru a rezolva problemele pe care le întâmpină la un moment dat în viaţă. Un fel de trainer personal literar care să te ajute să lupţi cu emoţiile, să ieşi din pasa proastă în care te pari că te afunzi sau să gestionezi mai bine relaţia cu îmbătrânirea. Nu citeşti doar de plăcere, ai şi un scop terapeutic pentru lecturile tale.

Ideea unui om care de-abia aşteaptă să-ţi crească lista de lecturi mi se pare fascinantă. Ieşi din casă, te loveşti de oameni, te doare şi ai nevoie de bandaj şi tratament. Sau, dimpotrivă, stai numai în casă şi tocmai asta doare cel mai tare. Ca să-ţi fie bine, nu te apuci să te auto-tratezi. Mergi la biblioterapeut şi îţi recomandă el nişte cărţi. Efortul tot tu îl faci, stai cu cartea în mână, buchiseşti dacă e nevoie şi înţelegi ce e de înţeles.

Prima utilizare a termenului de biblioterapie datează din 1916 şi apare într-un articol dintr-o revistă americană. În el, autorul vorbeşte despre un soi de bibliotecă administrată de o cunoştinţă, Bagster, care împarte sfaturi cu privire la puterea tămăduitoare a cărţilor. “Biblioterapia este… o nouă ştiinţă”, spune Bagster. “O carte poate fi stimulent, sedativ, iritant sau somnifer. Scopul ei e să îţi facă ceva şi tu trebuie să ştii care e acel ceva”. În viziunea lui, cărţile pun viaţă înăuntrul nostru şi apoi ne fac să pulsăm puternic şi domol.

Ideea că o carte îţi poate salva literalmente viaţa nu e ceva cu care să rezonăm de prima dată şi îi neglijăm această capacitate Ne gândim la cultură ca la un mijloc de detensionare, mergem la muzeu duminica, ascultăm un concert, vedem o piesă de teatru, dar după ce ieşim din spaţiul desemnat activităţii respective, ne întoarcem la vieţile noastre ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

În ciuda a tot ceea ce am putea crede, este foarte dificil să potriveşti o carte cu un om. În acest punct intervine biblioterapeutul. Practic, te întâlneşti cu el, îi vorbeşti despre viaţa ta şi despre încercările prin care treci. Poţi avea curiozităţi, o anume durere sau o teamă, iar pe baza acestei consultaţii, el îţi va oferi reţeta de lecturi de care ai nevoie şi care te va ajuta să ajungi în etapa următoare a vieţii tale.

Cărţile recomandate nu sunt neapărat din spectrul self-help, cum probabil te-ai aştepta, ci ficţiune pură, datorită puterii ei transformatoare.

Zicea Alan Bennett în The History Boys: “Cele mai bune momente în lectură sunt atunci când dai de ceva – un gând, un sentiment, un anume fel de a privi lucrurile – pe care îl credeai specific doar ţie. Şi iată-l acum, scris de altcineva, un om pe care nu l-ai întâlnit niciodată […] şi e ca şi cum mâna ţi-a fost înlocuită cu o alta, străină”. Aşa cred că se întâmplă magia cu biblioterapia: te identifici cu personaje, recunoşti stări, treci prin emoţii şi ai starea aceea care poate fi numită şi “intuiţie”, şi “înţelegere”, dar şi “perspicacitate”. Practic, devii conştient de problema care trebuie rezolvată şi identifici soluţii la care nu reflectasei până atunci.

Pentru cititorii de cursă lungă, aceia dintre noi care au recurs la auto-medicaţie dintotdeauna, nu e o supriză că lectura poate să fie bună pentru sănătatea mentală sau că poate să ajute în relaţiile cu ceilalţi. Şi asta pentru că ştiinţa ne-a învăţat câteva lucruri despre neuronii-oglindă, adică acei neuroni care sunt activaţi nu doar atunci când facem o acţiune, ci şi atunci când observăm aceeaşi acţiune fiind realizată de altcineva. Astfel se explică de ce înţelegem automat emoţiile şi intenţiile altor oameni. Rezultă că atunci când citim despre o experienţă, activăm aceleaşi regiuni neurologice care ar fi stimulate dacă chiar am trece prin experienţa respectivă. Ficţiunea, atunci, nu e altceva decât o simulare a sinelui în interacţiune cu lumea, o repetiţie  a interacţiunilor fără “şansa” de a cauza prejudicii, şi care implică abilitatea de a reflecta la perspective posibile.

M-am gândit deseori ce înseamnă starea aceea pe care o am când trec multe zile şi nu am citit nimic. Mă amuz şi îmi spun că am nevoie de “doza” de cuvinte frumoase, de metafore, dar dacă dozajul respectiv e chiar medicamentul de care am nevoie pentru lucrurile care s-au acumulat în mine în perioada de “secetă” livrescă?

În cărţile listate mai jos, unele dintre cele mai recomandate de biblioterapeuţi, se află şi The Novel Cure: From Abandonment to Zestlenessness: 751 Books to Cure What Ails You. Vei găsi acolo suferinţe din cele mai diverse, de la paranoia, aroganţă, dureri de cap, timiditate, stres, singurătate sau vârstă înaintată şi cărţile pe care ar trebui să le citeşti ca să te vindeci. Pe lângă problemele emoţionale şi psihologice, vei găsi aici şi recomandări pentru metehne… intelectuale. De exemplu, ce să faci când te simţi copleşit de numărul prea mare de cărţi pe care ai vrea să le citeşti sau cum să nu mai laşi totul baltă atunci când ai ajuns la jumătate. Biblioterapia este remediu pentru aproape orice.

Author: Ioana Ristea

Sunt curioasǎ şi-mi place sǎ învǎţ, îmi sunt dragi oamenii şi imperfecţiunile lor, cred în armonie interioarǎ şi încerc sǎ mǎ joc cât mai mult.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *