Cum să schimbi lumea

În anul 1989, în China, se derula o scenă ce va rămâne în istorie pentru totdeauna. În piaţa Tiananmen, ca răspuns la mişcările democratice şi protestele care se organizau din ce în ce mai des acolo, guvernul trimite o coloană de tancuri venită să înăbuşe revolta rebelilor. Din mulţime apare un tânăr cu o sacoşă în mână care se plasează fix în faţa tancurilor. A fost o victorie de scurtă durată, dar a fost gestul care a inspirat o lume întreagă.

Se vorbeşte foarte mult zilele acestea despre schimbare. A politicienilor şi a tuturor lucrurilor care merg prost. Ne dăm seama în sinea noastră că e greu ca lucrurile să se schimbe dacă mai întâi nu ne schimbăm noi, dacă am fi dispuşi să facem lucrurile altfel decât le-am făcut până acum. E greu să întorci rotiţele din tine altfel după atâţia ani în care corpul, sufletul şi mintea au mers într-o anume direcţie. Este neimportant cât de tânăr sau bătrân eşti, tot dificil este. Trebuie să lupţi cu lenea, cu lehamitea, cu comoditatea şi dacă faci asta, cine ştie ce lucruri din tine n-o să-ţi mai placă după asta? Şi mai bine stai aşa, că oricum tu n-o să schimbi nimic, că tocmai trece măturătoarea pe stradă şi o să ia şi hârtia care ţi-a scăpat adineauri din mână, aşa că nu mai trebuie tu s-o ridici. Atâta timp cloroformizaţi şi umiliţi, cei mai în vârstă dintre noi nu-şi mai pot permite “luxul” de a-şi dori o ţară normală. Dar generaţiile se înnoiesc şi mlădiţe curajoase găsesc resursele necesare să se revolte.

În Cum să schimbi lumea, John-Paul Flintoff face o radiografie a tuturor acelor lucruri care ţin şi care duc la o schimbare sănătoasă şi veritabilă.

Învăţaţi de mici, de istorie sau de înţelepciunea convenţională, că puterea aparţine celor aflaţi în vârf, umiliţi şi nedreptăţiţi, oamenii au uitat cât de important este, totuşi, liberul arbitru. Pe de altă parte, ni s-a spus mai mult că istoria e făcută de acei oameni pe care-i considerăm, de regulă, mari, generali, comandanţi, lideri. De aceea e greu de crezut că un om poate schimba cu adevărat ceva.

Cu toate acestea, istoria mai este şi “un număr infinit de mare de acţiuni infinitezimale” şi că, în general, comportamentul nostru (servil) legitimizează puterea pe care o au conducătorii asupra noastră, nu comportamentul lor.

Gandhi a accentuat importanţa unei schimbări în ceea ce priveşte propria voinţă, spunând că libertatea şi sclavia sunt stări mentale. Schimbarea aceasta constă în 3 etape: prima este o transformare în plan psihologic (de la submisiune la respect de sine); a doua este recunoaşterea de către cel supus că se află în complicitate cu regimul pe care îl face posibil prin acţiunile sale; a treia este decizia de a renunţa la cooperare şi supunere.

Chiar şi cele mai mărunte acte de subversiune au capacitatea de a-i inspira pe ceilalţi. Un exemplu pe care-l dă Flintoff este din al doilea război mondial când, în Norvegia, oamenii de rând i-au tratat pe nemţi ca şi cum n-ar fi existat, refuzând în acelaşi timp să se aşeze alături de ei în mijloacele de transport. Era pur şi simplu o insultă să stai în picioare când mai existau locuri libere pe scaune…

Apoi, ca schimbarea să se poată produce, trebuie ca oamenii să aibă clarificate motivaţiile pentru care şi-o doresc. Fiecare motiv din spatele unei acţiuni ar trebui să fie legat de o emoţie sau o dorinţă pentru a ne influenţa comportamentul. Pentru ca acest lucru să se întâmple, oamenii trebuie să-şi răspundă cu toată sinceritatea la câteva întrebări grele: “Cine sunt eu?”, “Ce consider eu a fi o viaţă bună?” etc.

În trecut, schimbarea se făcea spontan şi intuitiv. Nimeni nu i-a spus Rosei Parks să nu se ridice de pe scaun în favoarea unei persoane de culoare albă, ea singură a decis că demnitatea ei de om e mai presus de segregarea rasială ce înflorise în America anilor ’50.

Astăzi, dacă ai vrea ca oamenii să simtă că pot schimba ceva, trebuie insistat asupra modurilor în care pot face acest lucru singuri, totul depinzând de asumarea responsabilităţii. Protestul este văzut ca o metodă potrivită şi clasificat ca “trezirea conştiinţei”. În plus, oamenii vor fi întotdeauna mai eficienţi dacă fac lucrurile pe care le consideră fireşti.

La final, rămânem cu gândul că lumea sau o situaţie existentă nu se schimbă niciodată peste noapte şi că ceea ce ar trebui să ne caracterizeze este constanţa. În plus, este bine să ne alegem luptele, să ştim ce ne pune în mişcare şi care este motivaţia care ne animă: reducerea suferinţei sau creşterea nivelului de fericire.

Author: Ioana Ristea

Sunt curioasǎ şi-mi place sǎ învǎţ, îmi sunt dragi oamenii şi imperfecţiunile lor, cred în armonie interioarǎ şi încerc sǎ mǎ joc cât mai mult.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *