Cum ne alegem vacanţele? Ghidul inocenţilor

Unii îşi doresc linişte, alţii vor aventură, unii vor să se prindă din urmă, alţii vor să alerge cât mai departe de tot ce (nu) ştiu, în cele câteva zile de vară în care viaţa ne dă concediu. Pentru fiecare dintre noi, agenţiile de voiaj au oferte personalizate – cu obiective precise pentru: meditaţie, distracţie, escaladări, scufundări, vizite, petreceri, plimbări, concerte, relaxare, agroturism, turism ştiinţific, pachete speciale la băi etc. Şi dintr-o dorinţă firească de a bifa toate bornele culturalo-turistice ne facem planuri de concediu, liste cu ce trebuie „musai” văzut, fotografiat şi simţit, de parcă nu ne putem desprinde de tabelele de eficienţă care ne însoţesc tot timpul anului.

Ne documentăm asiduu de teamă că viaţa ne-ar putea lua prin surprindere şi am putea să descoperim şi altceva decât suntem pregătiţi de-acasă să descoperim.

Când am fost în Budapesta, am căutat pe Google până şi cum se compostează biletul de autobuz, cum arată, de unde se cumpără, parcă pentru a fi pregătită în orice moment să câştig trofeul de călător-model pe care cine ştie când se gândesc să îl instituie cei de la organizaţia mondială a transportului în comun. Acum mi se pare absurd, dar când am plecat la drum cu un biblioraft de hărţi, trasee, indicatoare, recomandări şi fotografii de reconstituire, mi s-a părut totul foarte firesc.

Scriind asta, mi-a venit în minte emoţionanta întâlnire din A Room With A View, a lui E.M. Forster, dintre Lucy şi… Florenţa.

A Room with a View
Împreună cu o verişoară a mamei sale, tânără domnişoară din înalta societate britanică venise în Italia pentru „marele circuit” al operelor de artă, ilustrat pas cu pas de ghidul-simbol al vremii – atotştiutorul Baedeker, în care era subliniat tot ce MERITA văzut. Dar de-abia când începe să rătăcească, pe lângă Santa Croce, pe străzile arse de soare, printre coloanele cioplite de vânt, istorie, pasiune şi poezie, pe sub arcadele unde iubiri tainice îşi îngânau ultimele şoapte, Lucy Honeychurch descoperă splendoarea, măreţia şi damnarea unui oraş a cărui frumuseţe dureroasă nu putea fi cuprinsă în cuvinte sau în fotografii. Atunci când ridică ochii din părerile celorlalţi îşi descoperă propria Florenţă.

Că o ilustrată fermecătoare nu este întotdeauna cartea de vizită a unui loc a descoperit, dar într-un alt fel, şi „inocentul” Karl Pilkington, în excursia sa de-a lungul lumii şi a minunilor sale. Inspirată de o emisiune TV realizată împreună cu Ricky Gervais şi Stephen Merchant, cartea An Idiot Abroad revizitează, cu umor, sarcasm, naivitate şi surprindere, monumente arhitecturale emblematice, de pe mai toate continentele. Pentru că Pilkington nu e deloc dispus să privească lumea prin filtrul de mirare, încântare şi emoţie al altora, mai ales că Taj Mahalul îl impresionează mai puţin decât stadionul celor de la Chelsea.

„Nu-mi convine că trebuie să-mi placă ceva doar pentru că aşa mi se spune. Asta a fost problema pe care am avut-o cu  majoritatea „minunilor”  pe care le-am văzut până acum. Faptul că se numeşte „Marele Zid Chinezesc” mă enervează. O să decid eu dacă e „mare” sau nu. Poate pentru mine o să fie „Zidul Chinezesc nici prea-prea, nici foarte-foarte.”

An Idiot Abroad
Pentru Karl Pilkington piramidele sunt doar un imens şi decrepit joc de Jenga, formularele de asigurări pe care le-a găsit la Zidul Plângerii sunt indicii că şi până aici ajung spamurile, în India, a fost mai ales marcat de realitatea spirituală a călătoriei pe un raft, în tren, Petra, din Iordania, dincolo de măreţia intrării, rămâne tot o grotă, iar Machu Picchu, deşi este „acoperişul lumii”, a cărui privelişte este incredibilă, îl face să aibă îndoielii asupra raţiunilor locative ale nativilor: „Nu pot pricepe de ce oamenii şi-ar dori să locuiască aici. Să trăieşti la înălţime nu e practic, pur şi simplu. După doar câţiva paşi, oboseşti.”

Şi pentru Lucy, şi pentru Karl, cărţile de călătorie sunt doar începutul unui drum pe care şi-l străbat singuri. Spre iubire şi poezie sau spre fotbal şi o bere rece, în preajma Taj Mahalului, de la caz la caz. Însă amândoi devin turiştii propriei lor expediţii, care se transformă în cu totul altceva decât şi-au închipuit atunci când au pornit spre destinaţie.

Cred că asta trebuie să ne amintim, de fiecare dată când ne împachetăm speranţele în bagaj. Că suntem cu toţii nişte turişti „inocenţi” pe care viaţa n-o să înceteze niciodată să îi surprindă (nu neapărat să îi bucure) dacă îşi ridică privirea din aşteptările lor.

The Further Adventures of an Idiot Abroad
The Innocents Abroad:  Or the New Pilgrim's Progress
12,000 Miles in the Nick of Time:  A Semi-Dysfunctional Family Circumnavigates the Globe

1 thought on “Cum ne alegem vacanţele? Ghidul inocenţilor”

  1. Eu de obicei mă documentez în mare despre obiectivele importante, dar mă şi las purtată la întâmplare pe străduţe lăturalnice şi aşa descopăr farmecul oraşelor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *