Cum ne afectează Google creierul

Ne petrecem mare parte din timp conectaţi la internet. Ne-am obişnuit atât de tare cu prezenţa google-ului sau a reţelelor sociale în viaţa noastră, încât lipsa lor pe o perioadă dată de timp ne induce o angoasă existenţială asemănătoare celei experimentate de dependenţii de narcotice. De aceea, în ultima vreme, terapiile anti-internet au luat amploare, multe ţări dezvoltate înfiinţând chiar şi centre specializate pentru acest tip de adicţie.

Informaţia de care avem nevoie este azi la câteva taste depărtare, aşa că nu ne gândim niciodată că internetul ar putea fi în vreun fel responsabil cu recartarea circuitelor neuronale sau cu reprogramarea memoriei. Nu putem crede că acest lucru ne poate afecta la nivelul percepţiei şi cunoaşterii.

Dar un text pe care-l citim pe o pagină internet nu este un simplu text.

Într-un articol publicat acum câţiva ani şi dezvoltat mai apoi într-o carte nominalizată la premiul Pulitzer pentru non-ficţiune, jurnalistul Nicholas Carr se ia la trântă cu preconcepţiile pe care le avem despre utilizarea internetului, demonstrând pe sine însuşi cum poate folosirea acestei tehnologii să ne dăuneze chiar şi cu toată utilitatea ei aparentă.

Dac-am fi perfect sinceri cu noi înşine, am recunoaşte şi la noi simptomele despre care vorbeşte Carr în Is Google making us stupid? şi Superficialii. Căutăm informaţia care ne trebuie pe internet, găsim câteva articole despre subiect, ne apucăm de citit. Când articolul este mai lung de câteva paragrafe, începem să ne foim. Nu mai putem să ne concentrăm, simţim că pierdem timpul, căutăm altceva de făcut.

Atunci când informaţia de care aveam nevoie se afla doar în cărţi, petreceam ore întregi la bibliotecă, citind zeci de pagini fără să avem senzaţia că timpul ne scapă printre degete. Obiectul fizic al cărţii şi ideile pe care ea le conţine ne făceau mintea să lucreze, ne transpuneau într-o stare de adâncă concentrare, le experimentam pe toate prin instinct, prin emoţii şi înţelegere.

Spre deosebire de textul dintr-o carte, cel de pe o pagină web e plin de momeli cărora le cădem victime pentru că aceasta e regula jocului pe internet. Un text în acest mediu nu-ţi oferă doar accesul la informaţia de care ai nevoie, ci şi o mulţime de hyperlink-uri pe care te simţi nevoit să le apeşi pentru că au (mai mult sau mai puţin) legătură cu subiectul care te interesează. Astfel, atenţia noastră scade şi ajungem să nu mai citim efectiv articolul de la care am pornit, ci doar să-l scanăm superficial. Carr spune că, făcând asta în mod repetat, în creierul nostru au loc modificări importante, activităţile de memorare şi învăţare fiind prejudiciate pe termen lung.

Citim mai mult azi decât în vremurile când televizorul era singura noastră distracţie. Dar cititul pe internet se bazează pe recompense imediate, pe eficienţă şi, cel mai probabil, pe un nou fel de a gândi. Nu suntem doar ce citim, ci şi cum citim, iar un text online ne face doar simpli decodori de informaţie. Abilităţile noastre de a interpreta un text şi de a face conexiunile mentale specifice lecturii atente şi fără distrageri nu sunt deloc stimulate în online. Computerele, după cum spunea Pablo Picasso, nu fac decât să ofere răspunsuri.

Carr prezintă o anecdotă interesantă despre Friedrich Nietzsche care, în anii bătrâneţii, îşi cumpără o maşină de scris pentru că vederea îi slăbea şi experimenta dureri atroce de cap ori de câte ori se afla la masa de scris. Maşina îi rezolvă problema, cel puţin temporar. Un prieten îi scrie la un moment dat, totuşi, că i se pare că stilul lui de scris a suferit o schimbare, că din argumente a trecut la aforisme, de la gânduri au rămas doar jocurile de cuvinte, iar retorica s-a transformat în telegrafie. Nietzsche, stupefiat, îi răspunde că are dreptate şi că instrumentele de scris au un rol extrem de important în formarea gândurilor noastre.

Oamenii de ştiinţă au demonstrat că avem un creier care este foarte maleabil şi că celulele nervoase rup mereu conexiuni vechi şi le înlocuiesc cu unele noi. Creierul poate să se reprogrameze singur, modificându-şi felul de a funcţiona. Din acest punct de vedere, discursul lui Nicholas Carr poate fi considerat alarmist. Conştientizarea existenţei acestei probleme şi angajarea zilnică în activităţi care să ceară concentrare maximă sunt, totuşi, metode valide pentru atenuarea impactului negativ pe care îl are internetul asupra minţii noastre.

Author: Ioana Ristea

Sunt curioasǎ şi-mi place sǎ învǎţ, îmi sunt dragi oamenii şi imperfecţiunile lor, cred în armonie interioarǎ şi încerc sǎ mǎ joc cât mai mult.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *