Cum depăşeşti blocajele creative?

…sau pana de inspiraţie. Ştiţi voi, momentul ăla de care se tem toţi cei care au un job creativ, fie ei scriitori, copywriters, autori de articole etc. Când eşti într-o stare catatonică, iar vidul interior ţi-e cel mai bun prieten. Când eşti golit şi asta se-ntâmplă, bineînţeles, pentru că nu ai niciun dram de talent, fiindcă, dac-ai avea, ai putea să produci măcar un paragraf din ceea ce trebuie să scrii. Dar tu stai şi te gândeşti ce să mănânci la prânz sau dezvolţi o părere elaborată despre ce ai face dac-ai câştiga la loto ori dacă te-ai găsi în apropierea unei tornade. Şi cuvintele tot nu vor să se aşeze cursive unul după celălalt.

Nu ştiu voi, dar eu mă gândesc des că pe lume sunt oameni care scriu uşor despre orice-şi pun în minte să scrie. Mi-i închipui trezindu-se de dimineaţă, cu zâmbetul pe buze, întinzându-se de câteva ori înainte să se aşeze la masă şi apucându-se de treabă, neîncetinind ritmul decât după câteva ore bune. Cărţile pe care le-am citit despre subiect în ultimul timp spun că omul ăsta nu există, că imaginea asta e un mit.

Fie că scrii ficţiune sau non-ficţiune, te vei trezi la un moment dat în faţa paginii goale, neştiind încotro s-o apuci. Uneori vei şti despre ce să scrii, alteori nu. Indiferent, pagina goală se va uita la tine şi tu la ea, crescând sentimentul de anxietate şi îndemnându-te spre procrastinare. Ce faci?

O idee peste care am dat des în lecturile mele este să scrii oricum, chiar dacă nu vrei cu adevărat. Poţi scrie cât de mult îţi urăşti personajele, despre zgomotele care se aud de afară, primul lucru care-ţi vine-n minte şi despre care poţi lega două propoziţii. Kurt Vonnegut punea scriitorii în două categorii: swoopers (“repeziţii”) şi bashers (“migăloşii”). Atunci când scriu, eu sunt cumva pe la mijloc: încep ca basher, scriind atent şi meditând la fiecare frază, pentru ca la sfârşit să reiau textul şi să pun conectorii corect, acolo unde articolul o cere. Deci, pentru mine, e destul de dificil să scriu despre orice, oricum. Dar cum sunt curioasă cu privire la metode diferite de lucru, am de gând ca la următorul blocaj să pun pe hârtie toate gândurile diabolice care-mi trec prin minte. Obiectivul e să iei dopul şi să nu te mai simţi frustrat, neputincios, ruşinat.

Un alt mod prin care eu reuşesc să trec peste o fază neproductivă este să ies la plimbare. Cele mai bune idei îmi vin atunci când sunt în mişcare, când toate încheieturile lucrează, iar creierul e oxigenat. Partea proastă e că am impresia, de fiecare dată, că o să-mi aduc aminte toate acele lucruri minunate pe care le-am gândit, iar asta nu se întâmplă mai niciodată. De aceea, am început să port cu mine un creion şi o agendă mică pe care să notez atunci când îmi vine inspiraţia. Şi nu, a început să nu-mi mai pese dacă şi cine mă vede.

Anne Lamott vorbeşte şi despre acceptare, să accepţi că nu eşti într-o stare prea creativă. Scriitorii, spune ea, sunt ca nişte aspiratoare, absorb tot ce se poate auzi, citi, gândi, simţi. Odată ce te-ai eliberat de tensiune, admiţând că eşti în pană, procesul de asimilare începe din nou. Şi mai încurajator este că atunci când participi efectiv la cursul vieţii, când eşti prezent în clipă, oricare dintre activităţile la care iei parte va activa acumularea de idei, arome şi observaţii sau va genera amintiri.

Cred că toţi ştim asta: nu avem cum să scriem dacă nu citim. Mult. Şi lucruri diferite dar, mai ales, despre subiecte care ne interesează. Temele mele predilecte sunt psihologia fericirii, memoria Bucureştilor, dezvoltare personală, istoria gustului şi anecdote culinare, filosofie populară, design interior. Pe voi vă poate pasiona dansul contemporan, universul şi misterele lui, Formula 1, călătoriile, tarotul sau heraldica. Scriitorii de ficţiune nu pot scrie dacă nu citesc multă literatură, clasică şi contemporană. De fapt, niciun tip de scriitor nu poate fără o doză mare de beletristrică. Din cărţi ne vin ideile. Expuşi cuvintelor şi conceptelor mari din cărţi, putem aspira să scriem măcar ceva destul de bun. Mie-mi place mai ales atunci când se formează conexiuni, când introduc în scris lucruri citite demult şi stocate în minte, lucruri care au avut un impact mare asupra mea.

O altă abordare pe care o încerc câteodată este ceea ce eu numesc “ieşirea din zona de confort”. Asta înseamnă că voi merge, de exemplu, la o conferinţă ţinută de un autor despre care nu ştiu prea multe şi despre care cred că e vulgar, inconsistent şi libidinos. Adică lucruri de care nu vreau să mă înconjor în viaţa mea de zi cu zi. În cel mai rău caz, voi afla lucruri interesante despre personajul respectiv. În cel mai bun, nu voi fi de acord cu el, cu ideile lui, cu raţionamentele. Îmi face bine să mă cert, chiar şi numai în capul meu, cu oameni cu care nu sunt de acord. Devin mai logică în argumente, explorez un set de gânduri şi sentimente noi şi asta se reflectă în dorinţa de a le pune pe toate pe hârtie. Iar scrisul devine şi el coerent şi clar, lucruri pe care mi le doresc, în general, de la mine.

William Faulkner a spus demult: “Scriu numai când sunt inspirat. Din fericire, sunt inspirat în fiecare dimineaţă de la ora 9”. O rutină de scriere este importantă şi pentru cei care scriu ficţiune şi pentru cei care se dedică non-ficţiunii. Dacă aştepţi muza să pogoare lent pe umărul drept, e ca şi cum ţi-ai programa singur blocajele. Rezistenţa, grijile şi tensiunea pot fi date la o parte şi înlocuite cu ritualuri de scriere: oprirea internetului, închiderea tuturor ferestrelor, renunţarea, pe cât posibil, la cercetarea ideilor inspirate de ceea ce scrii în acel moment, ceai cald şi apă la îndemână; pentru mine, cel puţin, astea funcţionează.

Voi ce alte tehnici şi sfaturi aţi aplicat ca să scăpaţi de un blocaj?

 

Author: Ioana Ristea

Sunt curioasǎ şi-mi place sǎ învǎţ, îmi sunt dragi oamenii şi imperfecţiunile lor, cred în armonie interioarǎ şi încerc sǎ mǎ joc cât mai mult.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *