Cu bicicleta prin Bucureşti (interviu)

Pentru că vremea o permite mai mult primăvara şi vara, bicicliştii sunt din ce în ce mai prezenţi pe străzile din Bucureşti. Printre ei – Cătălina Coca, account manager la Spada, redactor şef la Sky Lady Tarom, Cycling Diva la SkirtBike şi “mamă” de Bruno, the magic dog. Un om frumos şi zâmbitor care pedalează în fiecare dimineaţă în drum spre serviciu. Am stat de vorbă cu Cătălina şi am aflat despre provocările unui drum cu bicicleta prin Bucureşti, despre evenimente cu şi despre biciclişti, dovadă a unei comunităţi puternice şi de care autorităţile ar trebui să ţină seamă mai mult, şi despre micile bucurii ale unui pasionat de pedalat. Lectură frumoasă!

Ce lipseşte României în afară de infrastructură? Cum pot autorităţile face mai uşoară viaţa iubitorilor de biciclete?

Cătălina:  Într-adevăr, infrastructura cred că este cea mai mare problemă când vine vorba de folosirea bicicletei ca mijloc de transport alternativ. Şi de aici pleacă multe, cum ar fi frica/nesiguranţa pe care bicicliştii o au în trafic sau diferitele conflicte cu şoferii care, deşi s-au mai obişnuit cu prezenţa noastră pe străzi, tot simt că nu ne simpatizează foarte mult. 🙂 Încet, încet începe să se contureze şi la noi o cultură “bike-friendly”, iar asta se vede în numărul mai mare de biciclişti, existent de la un an la altul, în nenumăratele evenimente şi acţiuni care se învârt în jurul bicicletei, însă e nevoie şi de implicarea autorităţilor şi a companiilor, cu siguranţă. Mai multe programe de bike-sharing pentru angajaţi, bonusuri la salariu sau reduceri în diferite magazine/restaurante pentru biciclişti, sunt doar câteva idei pentru a motiva oamenii să folosească bicicleta într-un oraş şi aşa precar când vine vorba de infrastructură.

Când ai învăţat să mergi pe bicicletă şi când ai început s-o foloseşti activ?

Cătălina: Cred că undeva în jurul vârstei de 7 ani. Îmi amintesc foarte bine cum încercam să merg drept pe o alee din curtea bunicilor şi de fiecare dată intram în tufişurile de trandafiri. Bunica mă certa mereu că îi distrug florile, dar eu nu renunţam niciodată. Am învăţat să merg pe bicicleta bunicului meu – nu aş şti să zic ce marcă era – însă îmi amintesc că nu ajungeam la şa. Mai târziu am avut şi un Pegas, cum aveau toţi copiii pe vremea aceea.

Până la facultate, adică până să mă mut în Bucureşti – asta se întâmpla acum vreo 10 ani – îmi petreceam toate vacanţele la bunici, aşa că foloseam bicicleta pentru orice drum pe care-l aveam de făcut prin sat. În plus, şi bunicul meu era pasionat de biciclete şi avea un mic atelier în curte unde vecinii veneau la el să le mai repare o roată, o frână, etc. Pot spune că am moştenit pasiunea pentru pedalat de la el, de la bunicul meu.

În Bucureşti merg de câţiva ani, 4 cred. Cel mai des o folosesc pentru a ajunge la birou, de abia apoi pentru plimbări şi ieşiri în oraş, şi asta pentru că sunt foarte puţine instituţii, spaţii publice sau restaurante care să aibă o parcare pentru biciclete, unde să o poţi lăsa în siguranţă.

Ai avut vreun accident până acum?

Cătălina: Da, am avut un accident anul trecut, singurul şi ultimul, sper. M-am ales cu o entorsă la piciorul stâng şi cu bicicleta destul de avariată. Cu toate astea, nu am renunţat să pedalez şi am învăţat şi o lecţie: mare atenţie la şinele de tramvai! 🙂

Care este kit-ul tău de biciclist? Ce nu-ţi lipseşte niciodată din geantă?

Cătălina: Nu am un kit foarte elaborat, însă mi-am propus să îmi cumpăr o pompă pentru roţi. În rest, ar mai fi de menţionat anti-furtul, casca de bicicletă, şerveţelele umede, mănuşile şi ochelarii de soare, iar mai nou am primit o pelerină cadou.

Am văzut că Ariel, bicicleta ta, e echipată cu un coş foarte simpatic. Ce obiecte ai dus în el de-a lungul timpului? Poate pe Bruno (n.r. căţelul Cătălinei)?

Cătălina: Hi hi. Bruno nu doar că nu ar sta locului în coş, dar este şi un pic cam greu pentru el. Este un coş de răchită care se potriveşte cu design-ul clasic al bicicletei, iar Bruno are aproape 6 kg. No way! 🙂 Ce am cărat în el? Cel mai des îmi ţin geanta de zi cu zi, agenda sau cartea preferată, dar am făcut şi piaţa, mai ales că este un coş care se detaşează foarte uşor. Cea mai amuzantă amintire o am cu o comandă de pizza pe care m-am dus să o ridic, fără să-mi dau seama că sunt cu bicicleta. Aşa că am traversat vreo două bulevarde principale din Bucureşti cu două cutii de pizza, una prinsă de portbagajul din spate şi una într-o poziţie total dezechilibrată, în coş.

Ai vreun accesoriu preferat? Am văzut pe net multe lucruri simpatice: sonerii în formă de cupcake, mănuşi croşetate, caschete colorate…

Cătălina:  Am multe accesorii preferate, prea multe chiar! Am deja o sonerie şi un far viu colorate, o cască roşie cu buline albe de la Melon, şi mai multe huse pentru coş şi şa. Cred că mă pot opri aici. 🙂 Deşi mi-ar plăcea la un moment dat să o vopsesc pe Ariel, fie să îi împrospătez culoarea, fie să îi adaug câteva detalii cromatice.

Există evenimente special concepute pentru biciclişti/ bicicliste la care ai vrea să participi sau la care ai participat? Ştiu, de exemplu, de SkirtBike care se organizează deja de câţiva ani.

Cătălina: Există destul de multe evenimente dedicate, în special primăvara şi vara. Am participat şi particip în continuare la SkirtBike (mai ales că de anul acesta fac parte oficial din echipa SkirtBike, mă voi ocupa de comunicarea şi organizarea evenimentului, împreună cu Andreea, Oana şi Simona), BikeFest, Marşul Bicicliştilor, Business pe Bicicletă şi Iubim2Roţi. Mi-ar plăcea să merg o dată şi la Prima Evadare, dar acolo e nevoie de antrenament şi de o bicicletă pe măsură, nu una de oraş, aşa cum este a mea.

Cât ai mers cel mai mult pe bicicletă? Cum a fost experienţa?

Cătălina:  Hmmm, nu aş şti să zic exact, dar cred că vreo 30 km, toţi făcuţi prin oraş. Nu am ieşit în afară până acum pentru că, aşa cum am spus şi mai sus, bicicleta mea este un model city-bike, cu roţi destul de subţiri, fără viteze, nu este pregătită pentru o aventură extra-urbană. Deşi, la câte borduri şi gropi a avut de suportat prin Bucureşti, pot spune că este foarte rezistentă.

Ce carte citeşti acum?

Cătălina: Wally Olins, Manual de branding. Nu cred că mai are nevoie de nicio prezentare. 🙂

Author: Ioana Ristea

Sunt curioasǎ şi-mi place sǎ învǎţ, îmi sunt dragi oamenii şi imperfecţiunile lor, cred în armonie interioarǎ şi încerc sǎ mǎ joc cât mai mult.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *