Controversa păsării cântătoare

„Nu cred, pentru că auzul îi e din ce în ce mai slăbit şi a început să îşi piardă vederea. Aşa că e complicat să îi dai un telefon, vă daţi seama. Bănuiesc că toate negocierile se desfăşoară prin intermediul avocatei sale, Tonja. Este mai simplu pentru ea să o viziteze la azil şi să-i obţină permisiunea. Mi s-a spus că este foarte dificil de comunicat cu dânsa”. Este răspunsul brutal de sincer dat de editorul Hugh Van Dusen, întrebat fiind într-un interviu dacă cineva a luat legătura direct cu scriitoarea Harper Lee, pentru a obţine acordul de publicare a cărţii Go set a watchman, care urmează să apară pe piaţă, la 55 de ani după To kill a mockingbird.

2015 este şi anul în care se pare că vor fi lansate cinci cărţi ale lui JD Salinger, pentru care acesta a lăsat instrucţiuni clare în testamentul lui să fie publicate postum. Cele două mari anti-vedete ale literaturii moderne americane sunt încă un mister şi este întrucâtva firesc ca interesul pentru opera lor să fie atât de ridicat. Salinger a redefinit candoarea, într-o lume a înfrânţilor, Holden Caulfield este adolescenţa însăşi, cu elanurile, prăbuşirile, protestele, rătăcirile şi tandreţea ei infinită. Harper Lee a fost un port-stindard al luptei pentru drepturile civile din America anilor 1960, To kill a mockingbird fiind un manifest, punctat cu umor şi căldură, al eroismului, egalităţii rasiale şi afecţiunii necondiţionate.

Sunt, cu adevărat, nişte cazuri speciale, doi artişti pe care luminile rampei i-au stingherit şi care au ales să se retragă, în timp ce de-abia primul act al reprezentaţiei lor era ovaţionat. Au deschis minţile şi inimile cititorilor către adevăruri mai limpezi ca nicicând şi tocmai când întreaga omenire era cu ochii aţintiţi asupra lor, când oameni care s-au simţit până atunci singuri şi neînţeleşi au descoperit voci care vorbeau pentru ei, care le strigau povestea şi le purtau luptele, au deconectat voit dispozitivul de comunicare cu lumea, prin arta lor.

„Oamenii întregi la minte nu se mândresc niciodată cu talentul lor”, spune Lee.

To Kill a Mockingbird
Cu atât mai curios devine faptul că acum, la 88 de ani, internată într-un centru de recuperare din Alabama natală, în urma accidentului cerebral avut cu 7 ani în urmă, suferind de deficienţe grave de auz şi de văz, Harper Lee revine pe prima pagină a ziarelor cu o „nouă” carte. Unii critici se tem că un eventual eşec literar ar putea afecta reputaţia cărţii care i-a adus nedorita celebritate – To kill a mockingbird, după apariţia căreia a declarat că nu va mai publica nimic altceva. Alţii, dimpotrivă, se bucură că-şi vor putea descoperi autorul preferat într-o nouă ipostază.

Însă nu aspectul artistic este cel mai dezbătut, în acest caz, ci acela etic… Oare Harper Lee chiar îşi doreşte ca această carte să fie publicată? Din păcate, toate declaraţiile ei sunt date prin intermediari, care oferă toate asigurările că nu e nimic care să-i facă mai mare plăcere, contrazicând astfel hotărârea de-o viaţă. Dar dacă, totuşi, nu-şi doreşte acest lucru şi este doar un artificiu de publicitate de pe urma căruia beneficiază reprezentaţii ei legali, se cuvine să o citim? Este doar o plăcere nevinovată sau negarea dorinţei lui Lee? Din această dilemă nu putem ieşi decât printr-o alegere asumată, care mi-a amintit de un alt citat faimos din To kill a mockingbird:

„În general, oamenii văd ceea ce caută şi aud ceea ce vor să asculte”.

În anii ′50, Truman Capote i-o prezenta pe prietena lui, Harper Lee, unuia dintre editorii de la Lippincott. Însă manuscrisul pe care l-a adus aceasta nu a fost pe placul editurii şi i s-a recomandat să păstreze personajele, dar să scrie o altă poveste, în care Scout să fie o fetiţă, nu o tânără femeie, iar asta să reconfigureze relaţiile din familia Finch. A făcut întocmai, iar în foarte scurt timp, To kill a mockingbird a devenit succesul literar al epocii, în 1960 câştigând premiul Pulitzer.

Go Set a Watchman
Manuscrisul needitat, respins în urmă cu peste 55 de ani, a fost găsit într-un cufăr sigilat de către Tonja Carter, avocata lui Harper Lee şi este tocmai romanul Go set a watchman, care urmează să fie publicat, fără însă a se clarifica detaliile despre cine a luat această hotărâre. Este o situaţie stranie pentru că, de fapt, cartea este o continuare a To kill a mockingbird, doar prin faptul că personajele sunt de vârste mai înaintate, dar a fost scrisă înainte de aceasta, fiind draftul respins de Lippincott… S-ar putea spune chiar că varianta editată a Go set a watchman este To kill a mockingbird.

În 2011, hotărând că vârsta de 100 de ani este una potrivită pentru a te retrage din activitate, sora lui Haper Lee, Alice, care-i fusese până atunci şi avocată, a numit-o în locul ei pe Tonja Carter, alături de care lucrase şi căreia i-a împărtăşit toate detaliile legate de moştenirea literară şi financiară a surorii sale. Însă, în urmă cu un an, Alice a încetat din viaţă şi, odată cu dispariţia sa, au fost reconsiderate şi toate celelalte dispoziţii date în timpul vieţii ei. Astfel că o evaluare a lucrurilor s-a transformat într-o nouă/veche aventură literară, despre care foarte mulţi se îndoiesc că Harper Lee ştie ceva.

Atât cheia cufărului cu manuscrisul, cât şi cea a acestei situaţii ciudate se află la Carter

Harper Lee este una dintre cele mai curajoase scriitoare, cartea ei referinţă vorbeşte cu emoţie despre nedreptate, cu pasiune despre lege, cu rigoare despre inocenţă şi cu bucurie despre încercarea (transformată de cele mai multe ori în martiriu) de a schimba neorânduielile lumii… Cred că orice a scris înainte de asta sau după (deşi nu există mărturii în acest sens) păstrează culoarea, farmecul, intensitatea şi forţa literară a “păsării cântătoare”… Însă ar fi grozav să ştim cu siguranţă că şi-ar dori şi ea să împărtăşească asta. Pentru că altfel, n-ai cum să nu simţi că intri prin efracţie pe proprietatea privată a dreptului de a alege…

„Am vrut să afli ce înseamnă curajul adevărat, să nu-ţi închipui că e un om cu o armă în mână. Curaj înseamnă să ştii dinainte că vei fi înfrânt, dar cu toate astea să începi şi să duci totul la sfârşit, indiferent de ce se întâmplă” (Harper Lee, To kill a mockingbird)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *