Compoziția unor vieți – fugă și fantezie

Începutul acestei toamne a avut, în București, impetuozitatea tonalităților și acordurilor pe care cele mai mari orchestre ale lumii le-au tălmacit pe portativ. Au fost săptămâni în care emoțiile au avut culori sonore, iar ritmul vieții a devenit incandescent, asemenea Simfoniei a III-a a lui George Enescu, în care lirismul și tensiunea se amestecă până la identificare.

Pe scena de spectacol, grandioasa desfășurare de forțe, imaginații și talente dezvăluie tumultul sufletesc al unor artiști fantastici și al unor compozitori geniali, dar de-a lungul timpului câțiva biografi curajoși s-au încumetat să înlocuiască notele cu vorbe și să spună, pe hârtie, poveștile din culisele muzicii. Sunt documentele unor vieți extraordinare, așa cum s-au auzit în sălile de concerte și s-au trăit în afara lor.

Astfel, cărți precum Evening in the Palace of Reason, Mozart – A Life  sau George Enescu: Viaţa şi muzica au încercat să descopere ritmurile, sunetele, intensitatea, fantezia sau fuga din viețile unor artiști absoluți care au compus coloana sonoră a lumii noastre…

Evening in the Palace of Reason:  Bach Meets Frederick the Great in the Age of Enlightenment
James R. Gaines a scris o carte de referință despre Johann Sebastian Bach. Evening in the Palace of Reason nu este însă doar un portret al marelui compozitor al perioadei baroce, ci și un dialog între două credințe, între divin și empiric, între muzică și putere politică. Viața lui Bach este „orchestrată” de Frederic cel Mare al Prusiei, care-i pretinde o sumedenie de demonstrații muzicale extreme, pentru a dovedi că harul are limitele sale. Însă pe fondul autorității cinice, disprețuitoare în fața miracolului, a iraționalului, se compun capodopere ale umanității, care nu pot fi explicate științific, ci sunt mărturii ale unui creator înzestrat.  James R. Gaines  reușește să împletească cu măiestrie această dispută dintre emoție și rațiune, arătând încă o dată că „inima are rațiuni pe care rațiunea nu le cunoaște.” (Blaise Pascal)

 

Mozart
„Iubea viața și voia ca toată lumea să fie la fel de fericită ca el.” – așa îl descrie Paul Johnson pe Wolfgang Amadeus Mozart, în Mozart – A Life. O reevaluare a existenței atât de controversate a celui considerat a fi cel mai mare compozitor al tuturor timpurilor, din perspectiva energiei vitale, a forței nestăvilite, a rebeliunii și a puterii de a iubi a lui Amadeus. De această dată, formidabilul austriac nu este înfățișat ca în filmul lui Milos Forman, un geniu doborât de destin, ci ca un spirit nesătul de viață, care a smuls fiecărei clipe orice șansă de fericire. A deslușit existența ca pe o simfonie complexă, cu accente religioase, dar și vulgare, cu profunzimi, dar și cu secvențe aerate, luminoase. Între datorii, comploturi, iubiri înșelate, s-a scris o poveste despre mirarea absolută în fața minunilor lumii, pe care, cu o reverență jucăușă și deloc protocolară, Mozart, maestrul ritmurilor, formei și compoziției muzicale, a așezat-o pe partitura sufletului său.

 

Despre George Enescu, în prefața cărții lui Noel MalcolmGeorge Enescu: Viaţa şi muzica, excepționalul violonist Yehudi Menuhin (care i-a fost elev) mărturisea simplu: „Omul acesta copleșitor rămâne pentru mine cea mai extraordinară ființă omenească, cel mai mare muzician și cea mai puternică influență exercitată vreodată asupra mea.” Autorul monografiei, un renumit muzicolog britanic, a încercat prin acest volum să reafirme locul marelui Enescu în galeria maeștrilor muzicii clasice, făcându-l și mai cunoscut Occidentului, prin anvergura sa artistică (compozitor de geniu, violonist, dirijor, profesor, erudit), dar și prin cea umană.  Dincolo de o incursiune în opera fenomenală a lui George Enescu, Noel Malcolm ne propune și o călătorie pitorească prin Liveni, satul natal, cu folclorul și tarafurile sale, descoperind influența bisericească din copilărie, talentul mamei, care cânta la chitară și la pian, purtându-ne pe urmele devenirii unui artist complet, rafinat și unui om foarte generos. A acordat burse tinerilor muzicieni, afectați de război, a admirat picturile lui Ștefan Luchian și a dorit să prefacă în operă poezia Strigoii, a lui Mihai Eminescu. Toate acestea, dar și relația complicată cu Maria Cantacuzino sunt cuprinse în cartea rapsodie George Enescu: Viaţa şi muzica, împiedicându-ne să uităm de omul din spatele partiturii.

 

Acestea sunt doar câteva dintre poveștile marilor clasici. Cele mai importante continuă să se scrie pe scenă, din sunete-destin, care ni-i mărturisesc pe cei care le-au compus, dar ne aduc mai aproape de cel adevărat din noi. Pentru că, așa cum spunea Robert Schumann:

„Datoria artistului este să lumineze întunericul din inimile oamenilor”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *