Cinci experimente psihologice faimoase

Psihologia a încercat încǎ de la începuturile ei sǎ rǎspundǎ celor mai complexe întrebǎri: care sunt diferenţele dintre bǎrbaţi şi femei, ce ne face sǎ simţim repulsia, de ce unii dintre noi mâncǎm prea mult, de ce unii oameni sunt mai înclinaţi spre depresie decât alţii şi multe altele. Multe din informaţiile pe care le avem despre mintea umanǎ derivǎ din experimentele psihologice care ne-au revelat lucruri pe care poate nu vrem sǎ le acceptǎm despre noi, dar care ne pot învǎţa lecţia umilinţei: în fond, nu poţi ştii cu adevǎrat de ce eşti în stare pânǎ când nu eşti pus într-o situaţie extremǎ.

Experimentele de mai jos, chiar dacǎ revoltǎtoare şi neetice, sunt printre cele mai citate de criticǎ:

Micul Albert (1920) 

Este un experiment realizat de psihologii John Watson şi Rosalie Raynor. Ca şi Pavlov şi câinele lui, acest experiment vroia sǎ demonstreze cǎ reacţiile emoţionale ale oamenilor pot fi condiţionate. Watson a început prin plasarea unui şoarece alb în faţa micuţului de nouǎ luni, pe nume Albert, care, în primǎ instanţǎ, nu a arǎtat vreun semn de teamǎ. Apoi, psihologul a început sǎ emitǎ un sunet puternic în spatele lui Albert, ori de câte ori copilul atingea şoarecele. De fiecare datǎ, Albert se speria şi plângea. Dupǎ ce acest test a fost fǎcut de câteva ori, Albert devenea foarte agitat în prezenţa şoarecelui, iar frica lui s-a generalizat şi în privinţa altor elemente: o hainǎ de blanǎ, un iepure alb, vatǎ. Cel mai trist aspect al acestui experiment este cǎ cei doi psihologi nu au reuşit recondiţionarea bǎiatului, deoarece acesta nu s-a mai întors la spital.

Studiul Monstru (1939)

Condus de Wendell Johnson de la Universitatea din Iowa, este unul dintre cele mai controversate experimente psihologice, cu efecte negative de proporţii. Ȋn cadrul acestui experiment, 22 de copii au fost împǎrţiţi în douǎ grupuri, fiecare supervizat de cǎtre un logoped. Unul dintre logopezi lǎuda performanţa copiilor, în timp ce al doilea mustra copiii pentru fiecare greşealǎ, oricât de micǎ. Dupǎ experiment, copiii care nu aveau tulburǎri de vorbire dar care fuseserǎ în grupa care avusese parte de terapie „negativǎ” au început sǎ aibǎ dificultǎţi, iar starea celor celor care aveau probleme de vorbire s-a înrǎutǎţit. Rezultatele experimentului nu au fost niciodatǎ publicate, iar Universitatea din Iowa şi-a cerut scuze public abia în anul 2001.

Experimentul Asch (1951)

Afost realizat de Solomon Asch şi aratǎ predispoziţia oamenilor de a se conforma grupului, în detrimentul susţinerii propriei opinii, chiar dacǎ cea a majoritǎţii este greşitǎ. Unui grup de subiecţi li se aratǎ fotografii cu linii de lungimi diferite şi sunt întrebaţi care este cea mai lungǎ linie. De fiecare datǎ, doar o persoanǎ din grup este un participant real, ceilalţi fiind actori. Ȋn prealabil, actorii fuseserǎ instruiţi sǎ dea rǎspunsul greşit. Ȋn mod bizar, de cele mai multe ori, participantul real a fost de acord cu majoritatea, chair dacǎ ştia cǎ dǎ rǎspunsul greşit. Aşa se explicǎ probabil de ce oamenii vor mai mult sǎ fie la fel ca ceilalţi şi mai puţin sǎ aibǎ dreptate.

Experimentul Milgram (1961)

Efectuat de psihologul Stanley Milgram de la Yale demonstreazǎ cǎ oamenii sunt înclinaţi sǎ se supunǎ unei figuri autoritare şi sǎ facǎ lucruri care contravin bunului simţ şi eticii. „Psihologia eticǎ a acestui secol dezvǎluie o lecţie importantǎ: adesea, nu felul de a fi al cuiva determinǎ modul în care el va acţiona, ci tipul de situaţie în care acesta va fi pus” (Stanley Milgram). Ȋn cadrul experimentului, psihologul le-a cerut participanţilor (profesorii) sǎ punǎ întrebǎri unei terţe persoane (student) în timpul unui pretins test de memorie. Participanţii erau instruiţi sǎ aplice şocuri ori de câte ori persoana greşea rǎspunsul (de fapt, „studentul” se prefǎcea doar cǎ este electrocutat). Pe parcursul experimentului, „profesorul” auzea „studentul” urlând şi cerând sǎ fie eliberat, iar odatǎ ce limita de 300 de volţi era depǎşitǎ, acesta refuza sǎ mai rǎspundǎ la întrebǎri. Doar 14 din cei 40 de „profesori” s-au oprit înainte de administrarea pragului maxim, de 450 de volţi şi deşi toţi manifestau agitaţie faţǎ de conducǎtorul experimentului, au continuat sǎ urmeze ordinele.

Experimentul din închisoarea Stanford (1971)

Este unul din cele mai controversate experimente ale tuturor timpurilor şi cu rezultate dezastruoase. Psihologul Philip Zimbardo a condus acest experiment pentru a studia limitele umane, cum oameni obişuniţi se pot transforma în creaturi fǎrǎ milǎ, sub presiunea circumstanţelor. Participanţii au fost distribuiţi în douǎ grupe: prizonieri şi gardieni. Gardienii au fost însǎrcinaţi cu menţinerea ordinii în „închisoarea” din subsolul Universitǎţii Stanford. Prizonierii au fost umiliţi, puşi în lanţuri şi treziţi cu brutalitate. Dupǎ câteva zile, gardienii deveniserǎ foarte cruzi, iar prizonierii, prea supuşi, şi experimentul a fost întrerupt pentru cǎ scǎpase de sub control. Experimentul a arǎtat cǎ oamenii vor acţiona în funcţie de situaţii şi cǎ se vor conforma întotdeauna rolurilor asumate sau desemnate lor de cǎtre un terţ.

Author: Ioana Ristea

Sunt curioasǎ şi-mi place sǎ învǎţ, îmi sunt dragi oamenii şi imperfecţiunile lor, cred în armonie interioarǎ şi încerc sǎ mǎ joc cât mai mult.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *