Cerneală şi lapte

Maternitatea nu e o ameninţare la adresa creativităţii şi a scrisului, spunea scriitoarea Zadie Smith ca răspuns la un articol publicat în The Atlantic ce afirma fără ocolişuri că, pentru o femeie, secretul pentru a continua să scrii este să ai un singur copil.

Şi totuşi, cum jonglezi cu aceste două lucruri care în aparenţă cer de la tine cam acelaşi set de calităţi: atenţie, dedicare, îndepărtare de la viaţa socială? Cum faci faţă sentimentului că la un moment dat copilul va simţi că nu eşti lângă el cu toată fiinţa sau că nu faci totul pentru a da conturul potrivit cuvintelor care-ţi muşcă din carne şi nu te lasă să dormi? Cum poţi jongla cu maternitatea şi cu o carieră full-time şi să le poţi face bine pe ambele?

În Lapte negru, Elif Shafak scrie despre criza personală prin care a trebuit să treacă după naşterea primului ei copil şi pe care oamenii o împachetează sanitar sub numele de depresie post-partum. Cum ar fi putut ea să îşi uite aspiraţiile, felul de a gândi şi munca în general şi să se dedice total îngrijirii unui bebeluş? Sau cum ar fi putut trăi cu gândul că nu e o mamă bună pentru copilul ei?

Concluzia scriitoarei este că nu există o formulă universală care să se potrivească tuturor şi de aceea vom citi în Lapte negru despre o mulţime de scriitoare (Sylvia Plath, Doris Lessing, Louisa May Alcott, Ayn Rand, George Eliot etc) în încercarea de a găsi o rezolvare dilemei puse de maternitate. Cu ajutorul lor, putem înţelege mai bine noţiunile de maternitate şi de feminitate şi cum se împacă ele cu exigenţele şi nevoile vieţii de scriitor.

Probabil că toate femeile, indiferent dacă au sau nu copii şi oricare ar fi domeniul lor de activitate, sunt de acord că apariţia unui copil schimbă lucrurile în totalitate. Iar întrebările, dramatice, pe care fiecare dintre noi ni le punem, sunt întotdeauna de aceeaşi factură: Te poţi opri din a fi tu şi să devii peste noapte un om dedicat creşterii unui copil? Vei mai putea recăpăta tot ce ai pierdut chiar dacă maternitatea îşi are, evident, recompensele ei? Cum reuşeşti să nu uiţi de nevoile tale atunci când eşti responsabilă de starea de bine a unui copil ce e pe de-a-ntregul dependent de tine? Şi faptul că te gândeşti la asta te transformă automat într-o mamă rea? Construită ca un fel de terapie, Lapte negru îţi oferă un loc în primul rând la spectacolul vocilor interioare, toate la fel de vocale, care au ceva important de spus despre nevoile care scindează. Afli că ce simţi nu e anormal, că experienţa maternităţii e deseori îndulcită, şi că senzaţiile cele mai întâlnite sunt cele de neputinţă, inadecvare, epuizare şi ruşine.

Aceleaşi lucruri sunt atent explorate şi în volumul colectiv Poveşti cu scriitoare şi copii, coordonat de Alina Purcaru.

18 scriitoare, 18 feluri de a vedea şi înţelege maternitatea în legătură cu scrisul şi invers. 18 texte emoţionante şi fără spoieli inutile despre bucurie, lacrimi, gânduri demoralizante, panică şi schimbat scutece. 18 texte care nu iartă nimic, care nu uită nicio stare, dar care, la final, te lasă cu sentimentul că se poate scrie dacă asta vrei cu adevărat, că o vei face chiar şi însărcinată sau cu mai mulţi prunci atârnând de tine, în timpul pe care-l găseşti, între sesiunile de dormit ale copiilor. Sunt maniere diferite de receptare a maternităţii, sunt luate o mulţime de decizii sensibile, experienţele sunt redactate cu umor, exasperare, ironie sau fericire. Dimensiunea umană prevalează, iar femeile care sunt deja mame se vor recunoaşte în stări şi temeri. Pentru celelalte va fi vorba de o alegere, de sacrificii şi de dileme care nu au cum să îşi găsească rezolvare sigură: suntem diferite, reacţionăm în modurile cele mai diverse, dar nu suntem singure cu adevărat niciodată.

Author: Ioana Ristea

Sunt curioasǎ şi-mi place sǎ învǎţ, îmi sunt dragi oamenii şi imperfecţiunile lor, cred în armonie interioarǎ şi încerc sǎ mǎ joc cât mai mult.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *