Ceremonia ceaiului

Ȋn fiecare ceaşcǎ de ceai existǎ câte o cǎlǎtorie imaginarǎ”- Catherine Douzel.

Una dintre cele mai frumoase legende despre ceai îl are în centru pe Bodhidarma, întemeietorul budismului Zen, care a adormit în timpul unei meditaţii de şapte ani. Când s-a trezit, acesta şi-a tǎiat pleoapele, iar acolo unde au cǎzut, au apǎrut primele mlǎdiţe de ceai.

Ceremonia ceaiului (chado sau sado= calea ceaiului sau chanoyu= apǎ fierbinte pentru ceai) este mai mult decât o simplǎ consumare a ceaiului. Ȋn timpul ceremoniei, gazda şi oaspeţii sǎi se strǎduiesc sǎ atingǎ armonia spiritualǎ, liniştea şi simplitatea austerǎ. Ceremonia înglobeazǎ toate cele patru elemente ale filozofiei japoneze: armonie (cu oamenii şi natura), respect (pentru ceilalţi), puritate (a minţii şi a sufletului) şi serenitate.

Scopul acestei reuniuni este acelaşi cu cel al budismului Zen, adicǎ trǎirea în prezent, iar acest ritual este menit sǎ acapareze toate simţurile astfel încât participantul sǎ fie complet absorbit de cǎtre eveniment şi gândurile sǎ nu-i zboare nicǎieri altundeva.

Aşa cum o cunoaştem noi astǎzi, sintetizarea ceremoniei ceaiului a fost fǎcutǎ în a doua jumǎtate a secolului al XVI-lea de cǎtre Maestrul Sen Rekyu şi a început sǎ se rǎspândeascǎ în rândul populaţiei un secol mai târziu. Spiritul ceremoniei a influenţat dezvoltarea arhitecturii, a ceramicii sau a aranjamentelor florale japoneze (ikebana).

Conceptul de wabi-sabi defineşte viziunea sau estetica japonezǎ concentratǎ pe acceptarea ideii cǎ totul este trecǎtor, cǎ perfecţiunea presupune asimetrie, simplitate, economie de mijloace şi modestie. De aici, forma inegalǎ şi necizelatǎ a camerei de ceai şi a instrumentelor folosite în timpul ceremoniei.

Iatǎ care este, foarte scurt, structura unei ceremonii a ceaiului: ea presupune întotdeauna o gazdǎ, maxim 4-5 invitaţi şi o duratǎ de aproape 4 ore. Se poate desfǎşura în camera principalǎ a casei sau într-un pavilion special construit pentru aceastǎ ceremonie, ţinutǎ pentru a onora invitaţi de seamǎ, sǎrbǎtorirea unor ocazii speciale sau înflorirea cireşilor primǎvara.

Oaspeţii nu intrǎ direct în camera de ceai, ci vor aştepta într-o camerǎ separatǎ pânǎ când sunt chemaţi de cǎtre gazdǎ. Vor trece apoi prin grǎdinǎ unde se aflǎ şi bazinul pentru purificarea mâinilor, feţei şi picioarelor.

Intrarea în pavilion este joasǎ astfel cǎ oaspeţii vor fi nevoiţi sǎ se aplece, un simbol al egalitǎţii şi umilinţei tuturor participanţilor la ceremonie. Vor admira apoi ceainicul, panourile de pe pereţi şi florile. Vor îngenunchea pe tatami şi vor fi serviţi de gazdǎ cu o selecţie de feluri de mâncare, dulciuri şi sake, dupǎ care se trece la servirea propriu-zisǎ a ceaiului.

Ȋn timp ce apa este la fiert, ceainicul şi pǎmǎtuful de bambus sunt şi ele încǎlzite. Ceaiul (de regulǎ Matcha, dar şi Sencha sau Gyokuro) este sub formǎ de pulbere şi turnat în ceşti, va fi gustat pe îndelete, cu înghiţituri mici, într-o atmosferǎ concentratǎ şi totuşi liniştitǎ. La sfârşit, gazda spalǎ ustensilele folosite, iar oaspeţii admirǎ calitatea şi frumuseţea instrumentelor.

Deşi pot pǎrea excesiv de meticuloase, canoanele ceremoniei ceaiului sunt gândite pentru a obţine o economie de mişcǎri, deoarece în societatea japonezǎ este nepoliticos sǎ te mişti foarte mult sau sǎ faci mişcǎri bruşte.

Astǎzi, ceremonia ceaiului gǎseşte destui adepţi, chiar dacǎ doar ca observatori, şi este consideratǎ deopotrivǎ misticǎ dar şi liniştitoare, un moment de destindere şi de accedere la un univers caracterizat de serenitate, o bucurie datǎ tuturor simţurilor.

Zenul şi ceaiul au aceeaşi aromǎ”- Sen Rikyu.

Author: Ioana Ristea

Sunt curioasǎ şi-mi place sǎ învǎţ, îmi sunt dragi oamenii şi imperfecţiunile lor, cred în armonie interioarǎ şi încerc sǎ mǎ joc cât mai mult.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *