Céline. Bagatele pentru o viață

Radu Guest Post de Radu Crăciun

Scriu acum despre Céline și o fac cu un fel de teamă. Nu este vorba despre reputația lui, care oricum nu putea deveni mai proastă decât  este deja,   o reputație pe care Louis-Ferdinand Céline le-o datorează unor nume sonore  ale vremii sale dar și  ale vremurilor mai recente.  Mă refer la campionii literaturii franceze  de „ rasă pură”:  Sartre/Tartre, Mauriac, Vailland – ucigașul neîndemânatic. Vailland se lăuda că a vrut să-l omoare pe Céline prin ’42,  în timpul ocupației germane de la Paris.

Culmea coincidențelor, chiar sub apartamentul  din rue Girardon, unde locuia scriitorul francez în vremea aceea, se  reuneau capii Rezistenței din Paris. Aceștia din urmă au decis totuși că valoarea scriitorului nu trebuie risipită într-o baie de sânge calduț, uman. Ei, micii dumnezei au rezistenței au zis!

În cele din urmă însă tot nu l-au cruțat, nu și în ’44, când a fugit din Paris și l-au căutat să-l judece în stradă și la grămadă, cum se făcea in zilele acelea. Céline și-l luase pe  motanul Bebert,  pe soția Lucette și duși au fost. L-au înhățat la Oslo într-o noapte, când i-au spart ușa niste caralii în civil. El și Lucette credeau că au venit să-i omoare și nu știau cine-s domnii aceia la patru ace, ce-și fluturau pistoale-n aer. Au fugit pe acoperișuri cu Bebert în brațe, caralii îi somau, trăgeau și iar îi somau, iar trăgeau.  O dată prins, Céline a fost  anunțat că era trădător de patrie și că fusese condamant la moarte.

Îl întrebau în fiecare zi ce a urmat, dacă vânduse linia Maginot, daca vânduse Alpii, dacă vânduse planurile de apărare a țării. De unde? El abia dacă lua onorarii de la pacienții lui săraci, căci era  medic  atunci când nu se ocupa cu trădarea Franței. Ca medic, Céline ura în mod bizar să ia onorarii,  după cum spune și  în Călătorie la capatul nopții:  „Când iei bani de la săraci arăți ca un hoț, când iei de la bogați arăți ca o slugă”.

L-au încarcerat într-o celulă de trei pe trei, din când în când îl mai chemau să-l întrebe din nou, dacă a vândut linia Maginot. Mai apoi l-au mutat la canceroși, doar era medic și putea să fie de folos.

Într-un final  i-au dat drumul, l-au instalat într-o căsuță fără încălzire și fără apă, pe malul Mării Baltice, unde iarna erau minus 25 de grade. Bătea in fiecare zi 20 de km pe jos  cu o roabă în care era un bidon de 40 de litri de apă și făcea asta mai ales pentru Lucette.  Lucette era și atunci frumoasă, fusese balerină și s-a păstra frumoasă sau așa a păstrat-o Céline pe Molly a lui: “Păstrez atâta iubire în suflet pentru ea încat pot s-o văd frumoasă douăzeci de ani de-acum încolo.”

Reîntors în Paris este luat  în primire de  domnul „Gallimard”, care insista ca el să scrie la fel ca în vremurile bune, înainte de controversatele  Bagatele. De la Bagatele i se trăseseră nenorocirile.  Nu am citit cartea și pentru simplul fapt că este interzisă din cauza  lucrurilor pe care le afirma autorul la adresa evreilor.

celine

În ’55 Céline își pregătește ieșirea din scenă cu o operă ce urma să fie de proporții, o trilogie:  De la un castel la altul, Nord și Rigodon. În anul publicării primului roman din trilogie, Vailland publica la rândul său  La loiLegea.  Câțiva  librari puseseră cele două romane în vitrină unul lângă celălalt și cele două cărți nu mai conteneau să  fie punctele de atracție ale sezonului literar. Ca și în cazul Călătoriei Céline nu primește  nici de această dată premiul Goncourt, acesta fiind acordat – ați ghicit – lui Vailand.

Robert Champfleury, cel care avea apartamentul de sub Céline,  publica doi ani mai târziu, în ’57 un articol intitulat Céline nu ne-a tradat. Acolo povestește cum de multe ori medicul Destouches, căci acesta este numele său real, Louis Ferdinand Destouche

s, venea să le ofere asistență medicala însuși membrilor Rezistentei Franceze, răniți în misiuni sau torturați. Totuși mama lui Céline, moartă în 44, rămânea fără cruce pe mormânt, tocmai ca să nu i-l scuipe sau s-o înjure trecători  mai patrioți decât fiu-i trădător.

Céline a locuit în a doua sa perioadă pariziană în  Haut Meudon, lângă uzinele Renault și mărturisea: „un muncitor de la Renault căștigă mai bine ca mine, mănâncă mai mult decât mine, doarme mai mult decât mine și muncește mai puțin decât mine”.  În privința hranei avea convingerea fermă că mâncând puțin va trăi mai mult. Céline vroia să ajungă bătrân,  în timp ce domnul „Gallimard”, Sartre/ Tartre, Mauriac, Vailland sau Malraux se întrebau: de ce oare nu se sinucide, acesta fiind un final potrivit pentru acest samsar, acest misit, acest vânzător. Ei bine, nu! Orice s-ar putea spune, dar nu că lui Céline nu i-ar fi plăcut viata iar viața și-a dus-o până la  capat. A murit chiar  în ziua în care a pus ultimul punct la ultimul roman din ultima sa trilogie: Rigodon. Rigodon-ul triumfal.

2 thoughts on “Céline. Bagatele pentru o viață”

  1. Nu la Oslo a fost arestat , ci in Danemarka . Bagatelle pour un massacre este citibila pe net , in format electronic . Interviu cu el pe ” Dailymotion ” sau You Tube .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *