Cea mai bună mamă din lume

 

Acum ceva vreme am făcut pe blog un concurs și o selecție cu cele mai populare volume de parenting. Nu sunt părinte, așa că nu am o listă personală pe tema asta, însă mi-am adus aminte de o carte pe care am citit-o de curând cu mare plăcere și în care o mamă își spune și ea, simplu, povestea. Mama de care vorbesc este Kristine Barnett, iar fiul ei, Jake, este un băiat diagnosticat de la 2 ani cu autism. După ce medicii și terapeuții au avertizat-o că trebuie să se considere norocoasă dacă, până la 16 ani, Jake reușește să se lege singur la șireturi, Kristine horătăște să lupte singură pentru fiul ei. Rezultatul: după o luptă deloc ușoară cu boala fiului său, cu opoziția specialiștilor și cu nenumărate alte greutăți zilnice, la 12 ani Jake ajunge nu doar să învețe la universitate, ci și să predea acolo. Nu cred că există părinți perfecți sau copii perfecți, dar, Kristine Barnett poate fi, cu siguranță un model pentru numeroși părinți. Cartea se numește Scânteia: Povestea mamei care a crescut un geniu și nu se adresează doar părinților care sunt nevoiți să facă față copiilor cu probleme. Mie mi s-a părut o carte potrivită pentru orice părinte sau pentru oricine își dorește să fie părinte. Pentru că, după cum spune și Kristine:

Toți părinții trebuie să lupte pentru copiii lor, nu doar părinții copiilor cu autism sau tulburări de dezvoltare. Toți părinții au de făcut alegeri dificile de-a lungul vieții copilului, deși aceste alegeri nu sunt probabil la fel de cruciale cum au fost ale mele. Că au de-a face cu o boală fizică sau cu un handicap, cu bătăuși sau cu fete rele, cu politica unei echipe de juniori sau cu o admitere grea la colegiu, toți părinții se confruntă cu provocări pentru copiii lor. Fiecare dintre noi are parte de durere și teamă și toți trebuie să ne facem curaj. Luptăm pentru copiii noștri; o facem din dragoste. Această disponibilitate este cea care, după părerea mea, ne face părinți.

Scânteia face parte dintr-o colecție foarte interesantă de la Editura Publica, intitulată “Narator”, încadrată în “genul nonficțiunii creative” și care cuprinde “povești adevărate, bine spuse”. Sunt, într-adevăr, foarte inspiratoare aceste povești adevărate, cu atât mai mult cu cât nu sunt rețete de succes, ci, mai degrabă, de supraviețuire. Iar o astfel de confesiune, făcută cu sinceritate, cu auto-ironie, cu umor, pare mult mai credibilă și mai motivantă decât cărțile tradiționale de self-help și dezvoltare personală.

Vă mai dau un citat care să-mi susțină spusele și pe care Kristine nu i-l dă unui copil, ci unui părinte depășit de greutățile vieții și care nu mai știa cum să facă să iasă din depresie și să se bucure din nou de lucrurile simple:

Jim trebuia să reintre în legătură cu simțurile lui. Sunt ferm convinsă că prin ele ne trăim viața.  Dar când suntem prea ocupați sau trecem printr-o situație traumatizantă le neglijăm. Nu ne gândim la cum ne încălzește o eșarfă de cașmir când suntem disperați să ajungem la timp la o întâlnire. Nu ne facem timp să căutăm la radio un post tare din anii 1980 înainte de a ieși din parcare. În schimb, suntem prea încordați și nu simțim mai nimic din toate acestea. (…) Răsfățarea simțurilor nu e un lux, ci o necesitate. Trebuie să mergem cu picioarele goale prin iarbă. Trebuie să mâncăm zăpadă curată. Trebuie să lăsăm nisipul cald să ni se scurgă printre degete. Trebuie să stăm întinși pe spate și să lăsăm soarele să ne încălzească fețele.

 

Mai multe cărți de parenting.

Mai multe articole de parenting.