Ce-a văzut câinele

Oricât de mult am iubi pe cineva, nu putem înțelege tot ce se petrece în mintea celuilalt. Fiecare dintre noi are un univers interior complicat de exprimat în gesturi sau cuvinte, pe care poate ne-am dori să-l împărtășim cu oamenii dragi, dar nu găsim „instrumentele” pentru a face asta. Și-atunci rămâne nemărturisit, deși ne costă mult plimbarea asta de unii singuri prin ceea ce uneori e parcul de distracții, alteori tunelul groazei gândurilor noastre.

De-asta ni se întâmplă să spunem sau să auzim, din când în când: „Nu mă așteptam să reacționezi așa!”. Pentru că tot ceea ce vedem e manifestarea exterioară a unor mecanisme invizibile, care au alte norme decât cele pe care le putem noi pricepe și o libertate dincolo de puterea noastră de cuprindere. Din același motiv, ne e mai ușor să găsim justificări pentru acțiunile noastre, că doar știm procesul anevoios care a transformat ideile în fapte. În vreme ce, în cazul celorlalți, putem înțelege că din punctul A s-a ajuns în punctul B, dar cum și pe unde i-a purtat drumul, n-avem cum să știm. Iar de multe ori nici nu ne prea interesează.

Asta nu s-ar putea spune vreodată despre Malcolm Gladwell, pentru care destinația nu prea are importanță – drumul este singura miză. Considerat unul dintre marii gânditori moderni,  Gladwell este un călător printre povești, un explorator al fantasticului din banal, un rătăcitor printre cei care par să-și fi găsit locul, un artist al mirării în fața existenței, un spirit lucid și neliniștit, care și-a petrecut viața întrebând și povestind. Această curiozitate nesfârșită și bucurie de a cunoaște oameni-personaje se regăsește și în cartea sa – What the Dog Saw, o colecție de întâlniri cu cei care au schimbat mica bucățică de lume care le-a fost și le este scenă.

What the Dog Saw: And Other Adventures
 Rebelul scriitor canadian a fost dintotdeauna preocupat de geniile minore, de cei care nu au loc în enciclopedii sau academii, dar care-și reinventează permanent viața pentru că nu știu altfel. Acest volum, în care se regăsesc și articole apărute anterior în The New Yorker, le este dedicat.

Au fost discuții de sute de ore cu marginalii, cei lipsiți de farmec și de strălucire, aparent neinteresanții cu povești potrivite mai degrabă pentru un roman de aventuri care-ți taie răsuflarea, însă nu lasă asta să se întrevadă în existența lor casnică, domoală. Dar Malcolm are o plăcere fantastică să răscolească vieți, să scoată cărbunii la lumină și să-i prefacă în diamante, să scuture praful de pe așteptări și să surprindă cu fiecare întâmplare. Intră în culisele sufletelor oamenilor simpli și le dezvăluie profunda complexitate.

Prima parte a cărții este despre cei obsedați de un vis, oricât de superficial ar părea să cauți veșnic cele mai rapide și eficiente moduri de a tăia legumele. Cea de-a doua parte cuprinde eseuri care reevaluează adevăruri general acceptate despre experiențele de zi cu zi, sărăcie, oameni fără adăpost, scandaluri financiare etc, iar ultima secțiune este chiar despre oameni. Despre cum ne grăbim să-i catalogăm, să-i judecăm, să-i închidem în sertărașele minților noastre cu eticheta potrivită, să hotărâm cine e potrivit să facă ce.  Despre felul în care „vedem” fără să înțelegem.

Ce a văzut câinele
Inspirată de Cesar Millan și ale lui „dialoguri” cu cei mai agresivi, nesiguri, surescitați sau temători căței, What the Dog Saw încearcă să descopere lumea de partea cealaltă a conversației. Cesar se face ascultat de câini, dar oare ce înțeleg patrupedele din zbaterea lui, din gesturile hotărâte, din atitudinea autoritară? Reacționează la ce li se întâmplă, dar oare ce văd cu adevărat?

Cum se întâmplă această magie a întâlnirii dintre perspective diferite asupra aceleiași realități este ceea ce încearcă Malcolm Gladwell să tălmăcească în această carte. Ieșim din mințile noastre și pășim în lume, dar reușim într-un fel sau altul să găsim drumul unul către celălalt. Cumva se întâmplă asta și cel mai important e că, deși nu ne vom înțelege întotdeauna, important e să ne acceptăm… Pentru că nu putem ști ce vede celălalt, doar ceea ce noi alegem să-i arătăm.

„Pontul, atunci când rămâi fără idei, este să te convingi că orice și oricine are o poveste de spus. Îi spun eu pont, dar de fapt este o provocare, pentru că e ceva foarte complicat de făcut. Instinctul nostru, până la urmă, este să presupunem că majoritatea lucrurilor sunt neinteresante. Schimbăm posturile la televizor și trecem peste vreo 10 până să alegem unul. Mergem la o librărie și ne uităm la vreo 20 de cărți până să găsim una pe care să o vrem. Filtrăm informații, facem clasamente, judecăm. Trebuie să facem asta. Avem atât de multe opțiuni. Dar dacă vrei să fii scriitor trebuie să lupți împotriva acestui instinct în fiecare zi. Șamponul nu ți se pare interesant? Fir-ar să fie, ar trebui să fie interesant și dacă nu e, măcar să mă conducă spre ceva care e.”

Malcolm Gladwell, What the Dog Saw

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *