Cărțile care mustesc a viață

Desert God
Cu Wilbur Smith m-am ‘întâlnit’ pe aeroport, în dimineața zilei mele de naștere în 2007, și am plecat împreună în Olanda…

Când mă întreabă cineva dacă sunt superstițioasă, răspund destul de categoric ‘nu’. Adică nu am probleme să îmi trântesc geanta pe unde apuc, chiar și direct pe jos; nu sunt deloc atentă cu ce picior intru undeva, de obicei sunt mult mai concentrată să nu mă împiedic de prag; nu mă chinui să țin minte care palmă trebuie să mă mănânce atunci când iau bani, care atunci când dau, pentru că oricum sfârșesc mai mult dând…

În schimb, niciodată, dar niciodată, nu mă urc în avion fără carte. Nu mă interesează ce număr are locul, dacă e la geam, la mijloc sau la culoar, în față, în spate, în dreptul aripii sau de-a dreptul în cală, pe trenul de aterizare. Nu contează nici dacă o să citesc. Nu mă urc niciodată în avion fără carte de citit. Atât!

Era o zi de jumătate de martie. 2007. Ploua cu găleata. Trebuia să plec spre Amsterdam. Și am ajuns la aeroport, ca de fiecare dată, în ultimul moment. Începuse deja îmbarcarea, îmi căutam în geanta model ‘fântâna fără fund’ biletul și pașaportul. Mai erau vreo 5-6 persoane înaintea mea când mi-am dat seama că am uitat acasă cartea. Mă apuc să o iau la goană spre zona de duty free unde văzusem un raft cu cărți. Am hotărât că intru și iau prima carte pe care îmi cade privirea, chit că o fi o mare nenorocire sau vreo spaimă motivațională ‘cum să-ți schimbi viața în 8 pași, când ai entorsă și chiar dacă nu vrei’. Am ajuns, am intrat, fix în dreptul ochilor o carte cu o copertă verde-turcoaz (deja câștigase un punct), cu ceva motive egiptene (mai câștigase 10 puncte, eram în plină perioadă egipteană și oftam după Zahi Hawass) și cu un titlu numai bun pentru câtă adrenalină aveam deja în sistem: ‘Războinicii Nilului’, de Wilbur Smith.  Cu ditai cărțoiul în mână (768 de pagini), mă întorc la poarta de îmbarcare, unde mă aștepta o însoțitoare de bord colecția KLM: blondă, ochi albaștri, zâmbet comercial, privire cu care m-ar fi putut trimite direct în spațiu…

 

Imediat după ce a decolat avionul, am început să citesc. Și nu am mai putut lăsa cartea din mână. Așteptasem drumul de Olanda aproape două luni, chinuindu-mă în fiecare zi să nu o iau pe jos, să ajung mai repede. Și, cu cartea lui Wilbur Smith în brațe, când am aterizat, am rămas ultima să cobor, până a început blonda însoțitoare să își piardă zâmbetul. M-am simțit vinovată că m-am bucurat că nu m-a așteptat iubitul meu de atunci la aeroport, mai aveam timp pe tren până în Haga să mai citesc. Și, deși bagajul meu a fost primul pe bandă, tot am folosit scuza cu ‘foarte greu au venit bagajele, mă gândeam că o să rămân fără’ când am ajuns în gara din Haga, cu al treilea tren față de cel cu care puteam să vin, dacă nu stăteam în gară absorbită de carte.

Acum, să nu vă imaginați că în cărțile lui Wilbur Smith o să găsiți piatra filosofală, sau vreun răspuns la vreo perpelire existențială. Sau că ‘Războinicii Nilului’ este cea mai bună carte a lui. Nici de departe. Romanele din saga familiei Courtney sau din seria Ballantyne sunt mult mai bune decât colecția Egiptului. Dar, din paginile cărților, se desprinde o lume zugrăvită minunat cu sunete, culori, mirosuri, oameni, intrigi, păcate, ură, iubire. Cărțile lui mustesc a viață, pur și simplu.

O viață pe care nu trebuie să ți-o imaginezi. O auzi, când dai pagina. O vezi, când stingi veioza și prin cap îți trec ultimele gânduri ale zilei. O miroși, împreună cu vânătorii care adulmecă prada pe malurile Marelui Zambezi. Te învăluie, pur și simplu. Te îndeamnă să îți cauți un bilet de avion pentru Africa.

În ultimii 7 ani, am cumpărat cărțile lui Wilbur Smith de îndată ce apăreau traduse. Și, de câte ori găseam o carte nouă, o păstram un timp pe noptieră, nu vroiam să o încep, ca să nu o termin. Asta în condițiile în care prietenii mei nu ar folosi ‘răbdare’ printre primele 100 de cuvinte cu care să mă descrie…

Am găsit 13 cărți, le-am citit pe toate. Wilbur Smith a scris, până acum, 34 de romane, toate inspirate din Africa lui natală. Anul acesta, mi-am comandat restul de 21 de cărți, în engleză. Nu am mai avut răbdare să aștept traducerile. Și, sincer, sună chiar mai bine. Uneori, cu puțină imaginație, auzi printre pagini un pic de engleză cu accent afrikaans…

Cum arată, pentru mine, evadarea perfectă din nebunia de fiecare zi? Un avion, o carte de Wilbur Smith și destinația: Africa.

 

Un articol de Minola Jac 

‘De (de)formaţie jurnalist, în prezent consultant corporatist, am descoperit în ultimii ani gătitul. Din greseală. Cred că, de fapt, căutam o supapă prin care să prăjesc, aburesc, clocotesc şi să dospesc toate bucuriile şi frustrările de zi cu zi.’

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *