Cadourile trecutului, prezentului şi…

carol

Se apropie sfârşitul unui an complicat, în care multe s-au legat şi s-au dezlegat, în care am vorbit mai mult decât ar fi trebuit şi în care am spus prea puţin. Acum desfacem daruri, oferim cadouri celor dragi şi îl facem pe Moş Crăciun mesagerul sentimentelor noastre ascunse sub hârtia de ambalat. Ne oprim puţin din goana asta către fericire şi ne acordăm un strop de răgaz.

Poate fi destul de greu la început, pentru că ne-am obişnuit cu zgomotul, cu agitaţia lumii, iar mintea noastră năvăleşte cu toate rămăşiţele zilei peste liniştea pe care încercăm să o găsim. Dar câtă vreme nu ne e teamă de tăcerile din noi, mai e loc de sărbătoare în suflete, mai ales sub lumina asta caldă de decembrie.

E loc de poveşti, de vorbe frumoase, de cărţi şi de lecţiile cărora le-am dat timp peste an să se cearnă şi să se aşeze cum se cuvine în noi. Lecţiile Trecutului, Prezentului şi Viitorului, ale şanselor ratate, ale iluziilor spulberate, ale bucuriilor trăite sau presimţite, ale regretelor, speranţelor şi acelor acţiuni care pot face diferenţa între „ar fi putut fi” şi „este”.

Cu toţii avem câte o urmă de Scrooge în noi – poate că nu avariţia duşmănoasă ne ţine în întuneric, în bezna propriei noastre temniţe, ci orgoliul, vanităţile, ignoranţa, trufia, lenea, deznădejdea, dispreţul, suficienţa, cruzimea, intoleranţa, indiferenţa etc. Sunt tot atâtea lacăte ale aceleiaşi uşi, unele aproape nevăzute, dar care tot nu lasă lumina să pătrundă.

A Christmas Carol
A Christmas Carol, parabola minunată a lui Charles Dickens, vorbeşte despre toţi aceşti unchi Scrooge din noi, care ne împiedică să iubim fără măsură, cântar sau graniţă. Este o carte în care, ori de câte ori ai citi-o, descoperi altceva, pentru că, în fiecare an, se mai instalează în noi câte-o prejudecată vicleană, câte-o micime neobservată, câte-o indolenţă sau un sentiment de superioritate mascat de inteligenţă.

“Crăciunul – o pacoste, unchiule?”, întrebă nepotul lui Scrooge. „Nu crezi asta, sunt sigur!”

„Ba da!”, spuse Scrooge. „Crăciun fericit! Ce drept ai tu să fii fericit? Ce motiv ai tu să fii fericit? Eşti prea sărac.”

„Păi, atunci”, răspunse nepotul vesel. „Ce drept ai tu să fii morocănos? Ce motiv ai tu să fii amărât? Eşti prea bogat.”

A Christmas Carol, Charles Dickens

Dacă o iei de la capăt, pe drumul anevoios al călătoriei care transformă un bătrân zgârcit, nefericit şi stingher într-un om care învaţă să dăruiască tandreţe, căldură şi bucurie, îţi poţi da seama mai uşor la ce intersecţie orgoliul tău a luat direcţia greşită. Şi că te poţi întoarce oricând acasă, orice ar însemna asta şi oricât de greu ar fi.

Pe Scrooge, fantomele a ceea ce a fost, ce este şi va fi să fie îl poartă pe urmele cruzimii sale născute din singurătate, a bogăţiei ce i-a fost substitut de dragoste, a fericirii familiei sale, la adăpostul sărăciei, şi a dezolării posibilului său sfârşit. Trecutul, Prezentul şi Viitorul sunt darurile de Ajun pe care viaţa i le oferă ca o nouă şansă.

„Voi onora Crăciunul în inima mea şi voi încerca să îl sărbătoresc în fiecare zi din an. Voi trăi în Trecut, în Prezent şi în Viitor. Spiritele acestora trei vor trăi în mine. Nu voi ignora lecţiile pe care mi le-au predat!”

A Christmas Carol, Charles Dickens

Iar Dickens are un fel de a scrie, de parcă smulge lumii toate măştile, lăsând să se vadă rănile, suferinţele, cicatricele ascunse până atunci în spatele unei mândrii fără rost. Cuvintele sale lasă sufletele libere din carcerele lor şi le învaţă să danseze din nou. Parcă pentru a ne aminti că nu trebuie să fim buni doar de Crăciun, ci să trăim fiecare zi de parcă ar fi Crăciunul. Cu bucurie, gândul la cei dragi, generozitate şi tihna de a ne întâlni cu noi.

Şi-a scris Colinda de Crăciun într-o perioadă în care era înglodat în datorii, în care spiritul sărbătorii, la mijloc de secol XIX, fusese sufocat între morga searbădă a puritanismului şi luciditatea rece a epocii industriale şi în care oamenii aveau nevoie de miracole. Charles Dickens le-a oferit poveşti şi credinţa în binecuvântările pe care le vor primi chiar şi cei mai nedemni.

A Christmas Carol este o carte pentru orice anotimp, ale cărei ecouri răsună peste pagini, timp şi uitare în toate inimile, chiar şi în cele care nu şi-au pregătit hainele festive. Ba poate chiar mai puternic şi mai adevărat în acestea…

„Sunt convins că m-am gândit mereu la perioada Crăciunului – dincolo de veneraţia datorată numelui şi originii sale, asta dacă e ceva dincolo de asta – că e o perioadă a binelui; un timp al generozităţii, iertării, milei şi bucuriei; singura perioadă pe care o ştiu, din lungul calendar, când bărbaţii şi femeile par, ca la o chemare, să-şi deschidă inimile încuiate şi să se gândească la cei mai prejos de ei ca la tovarăşi în drumul spre mormânt şi nu ca la o altă specie de creaturi, pornită în alte călătorii. Prin urmare, unchiule, deşi nu mi-a pus vreodată în buzunar vreo monedă de aur sau de argint, cred că mi-a făcut bine Crăciunul şi că îmi va face bine.”

A Christmas Carol, Charles Dickens

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *