Bunicii generaţiei X

„Organismele noastre încetaseră să funcţioneze, blocate de mirosul de copiator, de pastă corectoare, de izul de hârtie de xerox şi de stresul fără sfârşit, cauzat de nişte slujbe fără rost, făcute cu dinţii strânşi şi lipsite de orice recunoaştere.

Am avut dorinţe compulsive care ne-au făcut să confundăm mersul la cumpărături cu creativitatea şi să credem că închirierea unei casete video într-o sâmbătă seară ne ajunge”. (Douglas Coupland, Generaţia X)

Oare când ni s-au întâmplat toate astea? Şi noi unde eram în acest timp?

Bunicii noştri aveau certitudini, credeau, cu inima larg deschisă către celălalt, în datorie, familie, muncă, bunătate, prietenie şi loialitate. În faptul că suntem cu toţii nişte bieţi copii neştiutori, sub un cer mare, şi că tot ce ne rămâne de făcut este să învăţăm să ne jucăm frumos împreună, cât mai avem de poposit pe aici. Şi parcă nu se văicăreau atât de mult…

Azi, tot mai multe suflete în derivă îşi caută ţărmul, pentru că cioburile desprinse din oglinda fermecată a Crăiesei zăpezii par să ne întunece gândurile şi privirea. Ceea ce îi însufleţea pe bunii noştri nu pare să (ne) mai fie suficient, deşi rosturile vieţii sunt aceleaşi, valorile adevărate sunt neschimbate, dar funinginea toxică a aparenţelor ne tulbură vederea.

Generation X
Scrisă în 1991, Generaţia X, a lui Douglas Coupland, rămâne un reper socio-literar important într-o lume care nu vrea neapărat să se repare, ci să-şi definească foarte clar termenii, înainte să acţioneze, să reacţioneze sau să se mai gândească la toate astea… Iar canadianul face asta cu prisosinţă: descrie, etichetează, concluzionează şi ambalează în cutii sofisticate, marcate vizibil – FRAGIL, toate nevrozele noastre ştiute şi neştiute, făcându-le să pară într-atât de interesante încât să ne dorim să le cultivăm.

Nu doar în această carte (a cărei moarte a declarat-o din cauza unei supradoze de publicitate), ci în tot ce scrie, Coupland este asemenea unui laborant meticulos, al cărui microscop distorsionează întregul, pentru a cotrobăi curios prin ţesuturile aproape invizibile ale unui traumatism minuscul. Omul devine suma psihozelor sale, iar asta îl diferenţiază de ceilalţi, mai ales când diagnosticul este pus de un artist al cuvintelor, care-şi îmbracă verdictele în termeni sclipitori, fermecători, dar periculos de înşelători.

Generation A
Într-un fel de citare ironică, autoreferenţială, inspirată de un discurs susţinut în 1994 de Kurt Vonnegut, la Syracuse University, Douglas Coupland şi-a intitulat cel de-al 13-lea roman: Generaţia A. „Presa vă numeşte Generaţia X, spusese Vonnegut. De astăzi, eu vă declar Generaţia A, aflată la începutul unei serii de reuşite şi înfrângeri surprinzătoare, aşa cum au fost Adam şi Eva cu mult timp în urmă.” Însă Coupland nu propune nici acum soluţii pentru vindecare, pentru a (re)învăţa să trăim, ci e fascinat tot de escapism, de evadarea din lumea din jur, prin poveşti.

Anti-eroii lui Douglas Coupland sunt oameni inteligenţi, cu dileme, nelinişti, conflicte sufleteşti puternice, incapabili să se adapteze unei societăţi imunde, imperfecte. Şi-atunci se izolează pe insuliţele lor de deşert sau ocean, alături de alţi „suferinzi” de viaţă şi îşi glorifică (fără entuziasm) propria deznădejde.

Lipsiţi de direcţie, epuizaţi psihic, blocaţi afectiv, tinerii din generaţia X (sau A) sunt supracalificaţi pentru joburile lor, muncesc mult, consumă şi mai mult, cred în mai nimic, sunt anchilozaţi în slujbe fără orizont (sau cu unul confecţionat de un fabricant suedez de mobilă), îi îmbogăţesc pe alţii şi se înstrăinează, pe negândite, de ei înşişi.

Poate fi o caracterizare… Dar sunt şi purtătorii unei moşteniri de curaj, demnitate, putere, omenie şi verticalitate, împinşi de la spate de forţa generaţiilor anterioare, care nu se defineau prin litere, ci prin credinţele lor.

Rătăcirile de acum nu-şi au cauza în confuzia aspiraţiilor, ci în lipsa rădăcinilor.

Uitaţi-vă în ochii bunicilor voştri sau către amintirea lor, cu siguranţă acolo stau sensurile în căutarea cărora alergăm ca apucaţii.

Eu am găsit tot ce-mi era necesar, într-un zâmbet…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *