Brick lit sau cum să te îndrăgosteşti de o casă

chateau de gudanes

Multe genuri literare îşi fac simţită prezenţa pe scena mare a cărţilor. Am trecut prin chick lit ca să ajungem la wit lit, iar acum britanicii par să fi descoperit un nou gen de literatură travel. Brick lit cuprinde acele poveşti în care un bărbat sofisticat, o femeie singură sau un cuplu se îndrăgostesc de o casă ce e pe punctul de a se nărui şi decid în deplinătatea funcţiilor lor mentale s-o restaureze.

Sunt deopotrivă încântătoare şi ofertante cărţile de acest gen, un exemplu concludent fiind oferit de Under the Tuscan Sun. E ceva romantic în hotărârea acelor personaje de a-şi schimba viaţa, mutându-se cu căţel şi purcel într-o parte a lumii unde obiceiurile îi lasă de multe ori confuzi, doar pentru că au simţit dorul pe care numai casă prăfuită şi cu ţevi înţepenite îl poate aprinde.

În Castles in the Air, un cuplu de medievişti vrea să restaureze un castel galez. Iniţiativa este prin ea însăşi quijotică, cei doi neavând banii necesari şi nici experienţă, mânaţi fiind doar de dorinţa de a vedea castelul ridicându-se la înălţimea fostei lui glorii. Iar cartea e tocmai cronica tuturor întâmplărilor prin care trece cineva care-şi asumă o atare responsabilitate, e despre istorie, contractori şi idiosincrazii locale. Castles in the Air este una din acele cărţi care-ţi arată pe unde te poate purta o personalitate idealistă. Dar nu e vorba de acel idealism cu ochii închişi sau acoperiţi, ci un idealism ajutat de eleganţă şi energie, pentru că ai nevoie de toate când te hotărăşti să faci o reverenţă istoriei, îngrijindu-te de un demn vestigiu al ei. Castelul Gwydir poate fi vizitat acum, iar cei interesaţi se şi pot caza peste noapte acolo. Faimos pentru păunii săi, castelul e recunoscut şi pentru numeroasele fantome, fiind considerat unul dintre cele mai bântuite locuri din Ţara Galilor.

gwydir_castle

Sissinghurst: An Unfinished History este o cu totul altă poveste. Autorul, Adam Nicolson, este şi moştenitorul casei, dar nu proprietarul ei, ea aparţinând organizaţiei National Trust, fiind deci o comoară de interes naţional. Mai mult de atât, Sissinghurst e şi locul pe care poeta Vita Sackville-West (despre care se spune că ar fi avut o relaţie pătimaşă cu Virginia Woolf) a numit-o căminul ei. Istoria acestei proprietăţi începe în secolul 16, iar în cartea lui, nepotul Vitei include un număr impresionant de documente, scrisori sau imagini de monede ce sunt esenţiale istoriei Sissinghurst-ului. Cartea are două părţi distincte: una extrem de personală – povestea copilăriei idilice petrecute de Adam pe proprietatea imensă, cunoscându-i în detaliu toate pădurile şi râurile, câmpurile şi grădinile şi îndrăgostindu-se de ea trainic şi iremediabil. Cea de-a doua parte e istoria locurilor, cu trecere prin etimologii (hurst=pădure) şi încercări de stabilire a contactului cu National Trust pentru ca terenul ce înconjoară castelul să redevină ferma utilă şi rentabilă care a fost în anii lui de glorie. Mult timp după ce cartea a fost tipărită, la Sissinghurst vizitatorii mănâncă din produse cultivate chiar acolo, iar proprietatea mai deţine şi o fermă de vite, o livadă şi o grădină imensă de legume. Se pare că dorinţele lui Nicolson s-au împlinit şi tot ce a trebuit el să facă a fost să insiste cu eleganţă şi să nu cedeze.

Sissinghurst

Atunci când pleci în căutarea Arcadiei (sau când o vrei reinstaurată în viaţa ta), povestea de dragoste pe care o trăieşti cu un anume loc şi trăinicia acestei relaţii te pot ţine să nu sucombi în faţa frustrărilor şi a realităţilor meschine. Iar dacă e ceva ce ne învaţă cărţile din acest nou gen de literatură, atunci mantra pe care ele o îngână este “Să nu-ţi abandonezi niciodată visele”. Probabil că la fel îşi zic şi australienii Craig şi Karina Waters care, în acest moment, refac Chateau de Gudanes undeva în inima Franţei. Deşi munca nu e terminată, nu ar fi o surpriză ca în anii ce urmează, o carte să apară pe rafturile librăriilor despre această restaurare. Un gând cu adevărat reconfortant, dacă mă întrebaţi pe mine.

Author: Ioana Ristea

Sunt curioasǎ şi-mi place sǎ învǎţ, îmi sunt dragi oamenii şi imperfecţiunile lor, cred în armonie interioarǎ şi încerc sǎ mǎ joc cât mai mult.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *