Born to Entertain…

Când am aflat că se confirmă concertul lui Robbie Williams de la Bucureşti, am simţit bucuria copleşitoare şi întrucâtva intimidantă a aşteptării vizitei unui prieten foarte vechi şi bun, de care mă leagă o groază de amintiri. E incredibil cum distanţele dintre oameni se estompează în minţile noastre atunci când întâlnirile cu celălalt se petrec pe terenul (lu)minat al emoţiilor.

„Take me by the hand, just don’t try to understand” (Misunderstood)


De vreo 20 de ani, muzica lui e un fel de coloană sonoră a vieţii mele. De la baladele pop, la electric funk, la swing şi rock, fiecare cântec de-al lui spune o poveste, iar în spatele versurilor se ascunde o joacă periculoasă, umorul avântându-se până pe marginea disperării şi sfidând copilăreşte abisul.

„I split my sides both times and laugh until I cry” (Make me pure)

Somebody Someday:  The Autobiography
Ne ataşăm de personajele cărţilor pe care le citim, de poveştile dureroase din spatele unor picturi minunate, de autorii care ne fac să ne regăsim sau de muzicienii care ne vorbesc despre noi, în moduri pe care nu le-am fi bănuit până atunci. Împrietenirea asta, prin corespondenţă sufletească, e una dintre cele mai frumoase forme de admiraţie…

Şi, câtă vreme asta nu te face să te furişezi în casa starului preferat, pentru a-i deschide ochii către sumbra deznădejde în care a trăit, până să te întâlnească, bănuiesc că este şi cea mai firească formă de admiraţie)

„What shape of insanity keeps leading you back to me?”  (Monsoon)

Citind „Somebody Someday”, un fel de documentare poetică a turneului mondial susţinut de Robbie la începutul anilor 2000, dar şi „Feel”, cartea scrisă de Chris Heath, din dorinţa lui Williams, am pătruns cumva nesupravegheată în Ţara Minunilor lui de zi cu zi, în care celebritatea este o pacoste, iar fericirea înseamnă de multe ori să faci un joc bun de table. Ambele sunt mărturii ale unui suflet care îşi caută drumul către lumină, dar nu cea artificială, a reflectoarelor care orbesc şi nu lasă deloc să se întrevadă contururile adevărate ale lucrurilor, ci către aceea care ţâşneşte cu sinceritate din ochii unui om drag.

„I wanna cry but I don’t make a sound⁄I’m your child and your child is feeling down” (Toxic)

Feel
Oscar Wilde spune că emoţiile „artistice” sunt cele care ne fac să ne înduioşăm în faţa experienţelor trăite de alţii şi la care nu ne putem raporta decât prin intermediul imaginaţiei noastre, nevoită să compenseze carenţele realităţii.

„I sing from the chaos in my heart” (King of Bloke and Bird)

Dincolo de scutul incasabil al superstarului, străluceşte uneori aproape imperceptibil privirea caldă şi senină a puştiului din Stoke-on-Trent, uluit şi înspăimântat de faptul că sute de mii de oameni aşteaptă să fie amuzaţi, emoţionaţi, bucuraţi, ori de câte ori apare pe scenă.  Reuşeşte să-i electrizeze de fiecare dată, dar uneori preţul mental, fizic sau spiritual este mult prea mare, iar resursele de curaj trebuie alimentate de frică:

„It ain′t brave if you′re not shitting yourself”

Deşi nu e genul de prieten căruia să-i pot spune „Cheers, lad! Let′s grab a pint in a pub somewhere”, fără ca o armată de gărzi de corp să intervină şi să-mi încheie abrupt efuziunile sufleteşti, Robbie Williams este cu siguranţă unul dintre oamenii de care mă simt cel mai apropiată… oricât de ciudat ar suna asta…

And yes, I′m ready to be entertained!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *