Autorul săptămânii: Martin Amis

Născut la Oxford, în Marea Britanie, Martin Amis (63) este un romancier şi critic englez controversat, al cărui stil extravagant se reflectă în masculinitate şi violenţă.  In ciuda popularității sale, nu a câștigat niciodată un premiu literar important, cum ar fi Man Booker sau Costa.

La numai 24 de ani a publicat The Rachel Papers, un roman al unei minţi sclipitoare şi cu un subiect de un apetit sexual peste medie. De atunci, fiecare mişcare a sa a fost urmărită de media, iar operele sale i-au adus un prestigiu fără precedent pentru romancier englez.

Dacă nu ati mai citit până acum, vă propunem un scurt fragment:

Seven o’clock: Oxford

My name is Charles Highway, though you wouldn’t think it to look at me. It’s such a rangy, well-travelled, big-cocked name and, to look at, I am none of these. I wear glasses for a start, have done since I was nine. And my medium-length, arseless, waistless figure, corrugated ribcage and bandy legs gang up to dispel any hint of aplomb. (On no account, by the way, should this particular model be confused with the springy frames so popular among my contemporaries. They’re quite different. I remember I used to have to fold the bands on my trousers almost double, and bulk out the seats with shirts intended for grown men. I dress more thoughtfully now, though, not so much with taste as with insight.) But I have got one of those fashionably reedy voices, the ones with the habitual ironic twang, excellent for the promotion of oldster unease. And I imagine there’s something oddly daunting about my face, too. It’s angular, yet delicate; thin, long nose, wide thin mouth – and the eyes: richly lashed, dark ochre with a twinkle of singed auburn…ah, how inadequate these words seem.

The Rachel Papers
 The main thing about me, however, is that I am nineteen years of age, and twenty tomorrow.

Twenty, of course, is the real turning-point. Sixteen, eighteen, twenty-one: these are arbitrary milesones, enabling you only to get arrested for H.P.-payment evasion, get married, buggered, executed, and so on: external things.Naturally, one avoids like the plague, such mischievous doctrines as ‘you’re as young as you feel’, which have doubtless resulted in so many trim fifty-year olds flopping down dead in their tracksuits, haggard hippies checking out on overdoses, precarious queers getting their caps and crowns stomped in by bestial hitch-hikers. Twenty may not be the start of maturity but, in all conscience, it’s the end of youth.

To achieve, at once, dramatic edge and thematic symmetry I elect to place my time of birth on the stroke of midnight. In fact, mother’s was a prolix and generally rather inelegant parturition; she went into labour about now (i.e. about seven p.m., December 5th, twenty years ago), not to come out of it again until past twelve, the result being a moist four-pound waif that had to be taken to hospital for a tortnight’s priming. My father had intended – Christ knows why – to watch the whole thing, but got browned off after a couple of hours. I have long been sure that there is great significance in this anecdote, although I have never been able to track it down. Perhaps I’ll find the answer at the moment at which, two decades earlier, I first sniffed the air.

Trilogia capodoperă a lui Amis despre viaţa decăzută şi consumul vizibil din Londra modernă (“Money”, “London Fields” şi “The Information”) a fost urmată de o descriere a crizei vieţii de mijloc în memoriile sale “Experience”, reflectare a morţii tatălui săi şi propria pierdere a inocenţei. După aceasta, a urmat o schimbare în carieră, fiind remarcabil în calitatea de comentator politic de după evenimentele din 11 septembrie 2001, despre care a scris multe articole cu privire la părerile sale despre “islamism”.

London Fields
 Şi totuşi, în ciuda strălucirii blitz-urilor care îl urmăresc, Amis a fost întotdeauna un scriitor atent, deasupra oricărui lucru, de a-şi transforma cuvintele în fraze frumoase. Stilul său este neîndoielnic. El este cel mai spectaculos meşteşugar al numelor de personaje de la Dickens: numai în romanul său “Money” îi descoperim pe John Self, Butch Beausoleil, Lorne Guyland (o glumă britanică, poate, despre felul în care americanii pronunţă “Long Island”), Spunk Davis şi caduca Massi.

Time's Arrow or the Nature of the Offence: Săgeata timpului. Limba Engleză
 El şlefuieşte noi verbe şi cuplaje adjectivale neaşteptate, în timp ce paragrafele sale sunt pline de repetiţii baroce şi inteligente, dar şi liste pline de personalităţi multiple. Chiar când vorbeşte despre subiectele cele mai grave, precum în romanul său despre Holocaust “Time’s Arrow” sau în „House of Meetings”, situat în Gulagul Sovietic, Amis are o dorinţă nestăpânită spre inovarea verbală; în „Time’s Arrow”, evenimentele şi până şi propoziţiile se petrec în sensul invers al timpului, ca o cronologie inversă care invită cititorul să reconsidere cauzele unei atrocităţi istorice.

Cele mai importante opere ale lui Martin Amis sunt: romanele “The Rachel Papers”, “Dead Babies” (Născuți morți), “Money” (Banii), “London Fields”, “Time’s Arrow: Or the Nature of the Offence”, “The Information”, “Night Train”, “Yellow Dog”, “House of Meetings” (Casa întâlnirilor şi volumele de non-ficţiune “Visiting Mrs. Nabokov: And Other Excursions”, “Experience”, “The War Against Cliche”.

Author: Jovi Ene

Editor, iubitor de carti si filme, Project Manager al Filme-carti.ro

1 thought on “Autorul săptămânii: Martin Amis”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *