Autorul săptămânii – Mario Vargas Llosa

“Memory is a snare, pure and simple; it alters, it subtly rearranges the past to fit the present.” – Mario Vargas Llosa

Jorge Mario Pedro Vargas Llosa este un scriitor peruvian-spaniol, politician, jurnalist, eseist și laureat al Premiului Nobel. Vargas Llosa este unul din cei mai importanți romancieri și eseiști din America Latină și unul dintre cei mai influenți autori ai generației sale.

Unii critici chiar au menționat că ar fi avut cel mai mare impact internațional dintre toți autorii sud-americani. În anul 2010 a câștigat Premiul Nobel pentru “his cartography of structures of power and his trenchant images of the individual’s resistance, revolt, and defeat”.

Vargas a fost educat la început în Cochabamba, Bolivia, unde bunicul lui era un consul peruvian. Părinții lui s-au despărțit la scurt timp după nașterea lui, iar el mult timp a crezut că tatăl lui a murit. A mers la numeroase școli în Peru înainte de a opta pentru o școală militară, Leoncio Prado, în Lima în anul 1950. Mai târziu a urmat cursurile Universității San Marcos din Lima.

Prima lucrare publicată a fost La huida del Inca (The Escape of the Inca), o piesă de teatru în 3 acte. Apoi, poveștile lui au început să apară în recenziile literare peruviane și a coeditat Cuadernos de composición (Composition Books) și Literatura. A lucrat ca jurnalist și crainic și a urmat University of Madrid. În anul 1959 s-a mutat la Paris – a trăit 7 ani într-o comunitate de expatriați latino-americani, care îi cuprindea și pe Argentine Julio Cortázar și Chilean Jorge Edwards.

Mai târziu, el a plasat acțiunea romanului Travesuras de la nia mala (The Bad Girl) în Paris în această perioadă, iar firul narațiunii reflectă aprecierea de-o viață a lui Llosa pentru Madame Bovary a lui Gustave Flaubert.

Primul roman al lui Vargas Llosa, La ciudad y los perros (The City and the Dogs) a fost foarte apreciat și a fost tradus în peste 10 limbi. El descrie lupta adolescenților pentru supraviețuire într-un mediu ostil și violent.

Romanul La casa verde (The Green House) are acțiunea plasată în jungla peruviană și combină elemente mistice, populare și eroice pentru a captur realitatea sordidă, tragică și fragmentată a personajelor sale. Los jefes (The Cubs and Other Stories) este o descriere psihoanalitică a unui adolescent care a fost castrat accidental.

Conversación en la catedral (Conversation in the Cathedral) abordează regimul lui Manuel Odría, iar romanul Pantaleón y las visitadoras (Pantaleón and the Visitors) este o satiră a fanatismului militar și religios peruvian. Romanul semiautobiograf La tía Julia y el escribidor (Aunt Julia and the Scriptwriter) combină două fire narative pentru a produce un efect contrapunct.

Varga Llosa a scris, de asemenea, și un studiu critic al ficțiunii lui García Márquez în García Márquez: Historia de un deicidio (García Márquez: Story of a God-Killer), un studiu al lui Gustave Flaubert în La orgía perpetua: Flaubert y “Madame Bovary” (The Perpetual Orgy: Flaubert and Madame Bovary) și un studiu al lucrărilor lui Jean-Paul Sartre și Albert Camus în Entre Sartre y Camus (“Between Sartre and Camus”).

După ce a trăit 3 ani în Londra, el a fost un scriitor care predă literatura la Washington State University în anul 1969. În 1970, el s-a stabilit în Barcelona, iar în 1974 s-a întors la Lima și a ținut conferințe în toată lumea. La guerra del fin del mundo (The War of the End of the World), o istorisire a conflictelor din secolul al XIX-lea din Brazilia, a devenit bestseller în țările vorbitoare de limba spaniolă.

De asemenea, 3 dintre piesele lui de teatru: La seorita de Tacna (The Young Lady of Tacna), Kathie y el hipopotamo (Kathie and the Hippopotamus) și La chunga (The Jest) — au fost publicate în Three Plays.

Ca mulți autori latino-americani, Vargas Llosa a fost activ din punct de vedere politic în cadrul carierei sale. De-a lungul timpului el s-a mutat de la o politică de stânga la liberalism sau neoliberalism, o poziție politică mai conservatoare. Inițial a susținut guvernul revoluționar al lui Fidel Castro, însă, mai târziu a scăpat de vraja dictatorului cubanez și a regimului lui autoritar.

A candidat la președinția statului Peru în anul 1990 cu coaliția Frente Democrático, sprijinind reformele neoliberale, dar a pierdut alegerile în favoarea lui Alberto Fujimori. Ulterior a susținut candidații conservatori până la alegerile prezidențiale din 2011 în care l-a sprijinit pe Ollanta Humala, care era de stânga, în locul rivalului de dreapta, Keiko Fujimori.

[books:t:9788466309158,9789707704664,9780060732790

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *