Autorul săptămânii – Gabriel García Márquez

“Human beings are not born once and for all on the day their mothers give birth to them, but…life obliges them over and over again to give birth to themselves.”

Gabriel José García Márquez este un romancier columbian, scenarist și jurnalist, cunoscut sub numele de Gabo în America Latină. Câștigător al unui Premiu Nobel pentru Literatură, este considerat unul din ce mai importanți scriitori ai secolului XX.

García s-a născut pe data de 6 martie 1928 în orașul Aracataca. Din cauza sărăciei părinților, bunicii lui au acceptat să îl crească, o practică destul de comună la acea vreme.

Anul 1928 a fost ultimul al “banana boom”, iar urmările lui au afectat orașul, cu peste 100 de protestatari care au fost împușcați într-o noapte în Aracataca și lăsați într-un cimitir. A fost un start trist al vieții lui, unul care își va lăsa amprenta asupra scrierilor lui.

Despre copilărila lui îndrumată de bunici, Gabriel a scris: “I feel that all my writing has been about the experiences of the time I spent with my grandparents.” Bunicul lui a murit când scriitorul avea vârsta de 8 ani, iar din cauza problemelor de vedere ale bunicii lui, el a fost nevoit să locuiască în Sucre, cu părinții lui, și a început școala.

El a fost trimis la un internat în Barranquilla, un port la râul Magdalena. Acolo, el și-a format o reputație de băiat timid care scria poezii cu umor și desena. Din cauza seriozității lui și a constituției non-atletică, el a fost poreclit de colegii lui de clasă „Bătrânul”.

În anul 1940, când avea vârsta de 12 ani, a primit o bursă  pentru studenții talentați, la o școală din Zipaquirá. În timpul școlii, el a fost foarte stimulat de studiile lui, iar seara el citea adesea colegilor săi din cărți în dormitor.

În 1946, el a urmat Universitatea Națională din Bogotá ca student la Drept, și nu la jurnalism. Înainte de a pleca acolo, Gabriel a întâlnit-o pe viitoarea lui soție, în timp ce își vizita părinții. Aceasta avea 13 ani, se numea Mercedes Barcha Pardo, iar lui i se părea „cea mai interesantă persoană”. El a cerut-o în căsătorie, însă, au căzut de acord să termine școala. Astfel, deși nu s-au căsătorit în următorii 14 ani, ea i-a rămas credincioasă în tot acest timp.

Asemenea multor scriitori care au urmat un domeniu pe care l-au disprețuit, scriitorul nu era interesat de studiile lui și a început să lipsească de la cursuri, citind poezii în locul cărților de specialitate. Însă, într-o zi, viața lui s-a schimbat datorită unei singure cărți, și anume „The Metamorphosis” de Kafka.

Astfel, efectul a fost unul profund, făcâdu-l să realizeze că literatura nu trebuie să urmeze un fir narativ drept și să se dezvolte în jurul unui conflict tradițional. În legătură cu acesta, Garcia a declarat: “I thought to myself that I didn’t know anyone was allowed to write things like that. If I had known, I would have started writing a long time ago.” De asemenea, a remarcat că “vocea” lui Kafka a avut același ecou ca cea a bunicii sale- “that’s how my grandmother used to tell stories, the wildest things with a completely natural tone of voice.”

One Hundred Years of Solitude
Gabriel s-a decis să recupereze literatura pe care a ignorat-o până atunci și a început să devoreze tot ce-i pica în mână. De asemenea, a început să scrie ficțiune, iar spre suprinderea lui, prima lui poveste, „The Third Resignation” a fost publicată în anul 1946 de ziarul „El Espectador”.

Ca umanist al familiei Liberale, asasinarea din 1948 a lui Gaitán a avut un efect profund asupra lui și chiar a participat la proteste. Universitatea la care învâța a fost închisă și a fost transferat către Universitatea Cartagena. În anul 1950, el a decis să renunțe la studiile sale și să se dedice scrisului. Inspirat de vizita lui în casa bunicilor din Aracataca, el a scris primul lui roman, și anume „Leaf Storm”.

În ciuda respingerii romanului de către prima editură  și de sărăcia lui, el era fericit. Gabriel trăia într-un bordel, era înconjurat de prieteni și avea o slujbă stabilă, și anume de a scrie pentru „El Heraldo”. În 1953, el s-a logodit cu Mercedes, cu care s-a căsătorit în cele din urmă în 1958, iar în 1954 s-a mutat înapoi în Bogotá și a acceptat un post la „El Espectador” ca scriitor de povești și de recenzii de filme.

Pentru a nu avea probleme cu Guvernul din cauza editării cărții “The Truth About My Adventure by Luis Alejandro Velasco”, scriitorul a fost trimis în Italia pentru viitoare moarte a lui Papa Pius XII. Însă, decesul nu a avut loc atunci, iar Gabriel a aranjat să călătorească prin Europa drept  corespondent.

Aceasta reprezintă doar începutul vieții lui, iar restul ei a fost la fel de tumultos, publicând peste 10 romane, dintre care cele mai cunoscute sunt „One Hundred Years of Solitude” și „Love in the Time of Cholera”. Cariera de jurnalist l-a inspirat într-o mare măsură.

În anul 1982 a câștigat premiul Nobel pentru Literatură “for his novels and short stories, in which the fantastic and the realistic are combined in a richly composed world of imagination, reflecting a continent’s life and conflicts”.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *