Autorul săptămânii: Erich Kästner

Una dintre marile pierderi ale literaturii germane din perioada celui de-al doilea Razboi Mondial a fost arderea cărților unor mari autori. Operele lui Käster se aflau și ele printre cele puse la Index. Critica pe care o aduce timpului său, gândirii vremii sale și satira usturătoare n-au placut marilor împăciuitori din politica de stat. Astfel, Kästner a cazut în dizgrație.

Kästner se naște pe 23 februarie 1899, trăiește și scrie în Berlin și publică în afara granițelor țării sale. Poeziile sale se preocupă de mituri, idei, convingeri și ideologii pe care Kästener le aduce la limita penibilului.

Defectele umane, servilismul unora și orbirea altora, naivitatea și rapacitatea sunt evidențiate în poeziile sale și nu de puține ori ele fac aluzii intenționate. Un spirit lucid și critic ca și Kästner nu se lasă păcălit de paloarea aurită a unei ideologii. Mai mult, spală cu toate ideologiile pe jos și le râde în nas. Rugina iese curând la iveala și poeziile lui ne-au rămas spre bucuria tuturor cititorilor săi.

Dar ca să citești poeziile lui Kästener trebuie să fii curajos. Să ai curajul să îți recunoști toate slăbiciunile în anonimii la care Käster, mereu, cu viclenie, face aluzie. Să îți dai seama că participi la același circ zilnic și că lumea se va învârti în același fel și fără tine. Să realizezi că dincolo de valul de modernitate și cultură, omul modern nu se deosebește decât prin mersul elegant de strămoșii tăi din copac sau că în ton cu Rousseau, dacă se poate spune astfel, Kästner neagă veleități morale culturii.

Șocant? Nu și pentru prima jumătate a secolului XX. Nu și pentru noi astăzi.  Merită din când în când să-l citim pe Käster. Sigur, vor spune unii..ce știa el..n-a prins nici căderea zidului.. . Ei bine, dacă se găsește cineva în stare să argumenteze că natura umană a trecut prin trasnformări inegalabile la nivel structural de la Hobbes și starea lui naturală încoace, în care unii și acum mai cred că se află, este, cred că și din perspective lui Kästner binevenit să se exprime.

Mă tem însă că în fața tribunalului vieții care e și așa o doamnă demnă de luat în serios, care nu ia, desigur, pe nimeni în serios, ar sconta deplorabil. Bun, acum că ne-am luat în serios un pic cam mult și am opinat cum ne stă tuturor în fire, Kästner merită să-și dea și el cu presupusul. Numai că el nu presupune. El îi descrie pe alții, pe mine, pe tine, pe sine. Nu se scoate din grădina cu păsari exotice și nici nu are pretenții la alteritate. Nu sunt mulți ca el. Nu mă uit cu drag în oglindă ca să realizez cât de insignificant mi-e oful sau cât de rizibil stresul. Satira e a tuturor și despre toți. Se întrevede însă un spirit care privește blând la cei mai bine intenționați și sinceri cu ei înșiși – pe cât posibil – care, în cele mai multe cazuri nu supraviețuiesc.

În poezia sa despre foamea care este vindecabilă…medicii îl fac bucăți pe cel care urlă de durere… nu de oase, nu de intestine, nu de inima…ci de foame.

Uneori merită să reflectăm. Chiar și când e vorba doar despre un fragment de vers.

Mai multe cărți de Erich Kästener și filme inpirate de acestea.

Author: Sandra

Citesc literatura care îmi spune ce și cum să înțelegem despre cine suntem. Secolele XVI și XVII. Nașterea științei moderne. Religie și filosofie. Aparțin unei echipe formate din oameni competenți și curioși și mă numesc asistent de cercetare la Facultatea de Filosofie, Universitatea din București. Îmi petrec de șase săptămâni timpul întrebând epoca Reformei ce are să ne spună, într-un orășel din Germania de sud-vest. Aici am găsit răspunsuri dublate de întrebări și aștept să mă reîntorc. Voi fi curând acasă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *