Autori celebri (8): Platon

Platon s-a născut probabil în anul 427 î.Hr. în Atena, Grecia şi a murit în anul 347 î.Hr., în acelaşi oraş, fiind unul dintre cei mai cunoscuţi filosofi ai antichităţii, un adevărat profesor-maestru pentru studenţii săi şi fondator al Academiei, a cărui operă a luat forma unor dialoguri pe subiecte diverse ca politica, dragostea, cunoaşterea şi procesul lui Socrate.

Platon stă alături de profesorul său Socrate şi de studentul său Aristotel drept una dintre cele trei figuri fondatoare ale tradiţiei filosofice occidentale. Dar, în vreme ce Socrate însuşi nu a scris nimic, iar lucrările ce au supravieţuit lui Aristotel nu sunt mai mult decât nişte note de lectură, suntem norocoşi că s-au păstrat mai mult de treizeci de lucrări filosofice complete ale lui Platon, lucrări care dovedesc atât flexibilitatea şi bogăţia gândirii lui Platon, cât şi faptul că el este unul dintre marii maeştri ai stilului literar grecesc.

Platon, al cărui nume real se pare că era Aristocles, era descendentul a unor familii distinse de ambele părţi. O tradiţie ne spune că tatăl lui Platon, Ariston, credea că este descendentul lui Codrus, un rege mitic al Atenei. Ariston a murit când Platon era doar un copil, iar mama sa, Perictione, s-a recăsătorit cu Pyrilampes, prietenul marelui om de stat Pericles. În ciuda legăturilor politice pe care le avea, Platon a ocolit cariera politică şi s-a devotat filosofiei. Motivele alegerii sale nu sunt clare, dar se pare că execuţia prietenului şi maestrului său, Socrate, a fost decisivă în respingerea de către Platon nu numai a politicii democratice ateniene, dar şi a democraţiei însăşi ca sistem politic viabil.

Despre viaţa adultă a lui Platon se cunosc prea puţine detalii precise. Este destul de probabil că a călătorit intens, posibil în Egipt şi în mod sigur în sudul Italiei şi în Sicilia. La întoarcerea în Atena în anul 387 î.Hr., Platon a fondat Academia, o instituţie de cercetare şi de educaţie, devotată filosofiei (incluzând însă şi matematica şi teoria politică). Mare parte din restul vieţii, Platon a petrecut-o predând şi scriind, dar a plecat şi în alte două călătorii în Sicilia în anul 367 î.Hr. şi în 361 î.Hr. Scopurile acestor călătorii au fost să îl educe pe Dionysius II, tiranul Siracusei, şi să îl facă pe acesta un adevărat filosof-rege; ambele încercări au eşuat însă.

O poveste apocrifă a lui Diogene Laertius ne spune că prima compoziţie a lui Platon a fost o tragedie, dar el a ars-o după ce a auzit părerea lui Socrate. Operele care s-au păstrat sunt scrise în forma dialogului în proză (cu singura excepţie a “Apologiei”, care se doreşte a fi un discurs defensiv din procesul lui Socrate). Forma dialogului reprezintă în acelaşi timp o alegere stilistică şi filosofică: stilistică, pentru că îl permite lui Platon să prezinte discuţia filosofică într-o modalitate vie şi angajantă, care îl dă frâu liber pentru exprimarea abilităţilor artistice considerabile; filosofică, pentru că forma dialogului dovedeşte adevărul credinţei lui Platon că este valoroasă cunoaşterea numai atunci când este atinsă prin efort individual.

Contribuţia lui Platon asupra tuturor ramurilor de filosofie este vastă, dar cea mai importantă a fost şi este în epistemiologie şi în teoria politică. Forma dialogului s-a stabilit prin ea însăşi ca un gen filosofic şi a fost folosită de scriitori de la Aristotel la David Hume. Concepţia dualistă asupra realităţii a lui Platon a renăscut în antichitatea târzie, prin intermediul neoplatonicienilor şi, prin ei, a influenţat profund filosofia creştină.

Şi vă las în final cu citatul favorit din Platon: “Dar care este, Socrate, hrana sufletului? Sigur, eu cred că este cunoaşterea”

Author: Jovi Ene

Editor, iubitor de carti si filme, Project Manager al Filme-carti.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *