Autori celebri (17): Francesco Petrarca

Francesco Petrarca s-a născut la data de 20 iulie 1304, la Arezzo, în Italia, şi a murit pe 18 sau 19 iulie 1374, la Arqua, în aceeaşi Italie, fiind considerat părintele umanismului european. El a celebrat potenţialul uman şi a justificat scopul autorealizării în termeni religioşi, în timp ce deplângea agonia iubirii în poezia sa.

Petrarca este considerat de savanţi ca fiind hotărâtor în instituirea mişcării umaniste în Europa. Scrierile sale au reprezentat un răspuns la doctrina creştinismului timpuriu, care promova o acceptare pasivă a destinului uman, Petrarca contraargumentând că indivizilor sunt capabili să îşi aleagă propriul destin şi ar trebui să li se permită să realizeze o astfel de alternativă.

Petrarca a împăcat această nouă filosofie cu credinţa religioasă tradiţională, sugerând că Dumnezeu nu ar fi conferit inteligenţa umanităţii fără să aştepte că va fi folosită pentru a îmbunătăţi condiţia umană; aceste idei s-au dovedit a fi fundamentale pentru continua ascensiune creatoare a Renaşterii.

Umanismul lui Petrarca a fost cunoscut şi prin redescoperirea textelor clasice de către Europa Occidentală. Petrarca însuşi a descoperit o colecţie necunoscută până atunci a scrisorilor lui Cicero, numite “Ad Atticum”. Mare parte din reputaţia lui Petrarca provine din scrierile sale în latină, derivate din exemplarele clasice, cum ar fi “Rerum familiarium” (Scrisori despre probleme familiale), “Rerum senilium” (Scrisori despre bătrâneţe) sau “Epistola ad posteros” (Scrisori pentru posteritate, circa 1372).

De asemenea, notabilă este şi “Secretum meum” (Cartea mea secretă), care este un testament spiritual care ia forma unui dialog dintre poet şi Sf. Augustin. Principalele teme ale cărţii sunt conflictul dintre lupta pentru puritatea sufletului şi ispitele trupului, reflecţiile asupra morţii, scurgerea continuă a timpului şi înclinaţiile umane nespuse precum lenea – toate acestea sunt parte a unei crize spirituale fără nicio soluţie.

O altă carte importantă a lui Petrarca este “Il Canzoniere” (Canţonierul), inspirată de iubirea vieţii sale, Laura. Există prea puţine informaţii despre Laura, ea fiind căsătorită cu o altă persoană şi, de aceea, a avut foarte puţine contacte cu el. Petrarca a lucrat la acest text din anul 1335 până în anul morţii sale şi l-a rescris de mai multe ori. În centrul acestei cărţi stă povestea unui suflet fără linişte, rupt pentru veşnicie între frumuseţea idealului şi suferinţa realităţii, care determină singurătatea eternă a poetului. Forma poeziei lui Petrarca, cu schema disctictă a ritmului şi a îngrijorărilor sale pentru o dragoste irealizabilă, este un model principal pentru compoziţia sonetelor de mai târziu.

În afara constituirii temeliei umanismului european, reabilitării operelor clasice şi dezvoltării unei forme influente a sonetului, Petrarca a pretins (în mod inexact, desigur) că a fost prima persoană de la Filip al V-lea al Macedoniei care s-a căţărat pe munţi de plăcere, după ce a urcat pe Mont Ventoux din sudul Franţei în anul 1336. Căţărarea sa a fost interpretată ca o alegorie în căutarea unei vieţi mai bune, dar într-o scrisoare către un prieten în care descrie călătoria, Petrarca a spus că “singurul meu motiv a fost dorinţa să văd ce lucruri mari pot oferi o înăltime”.

Author: Jovi Ene

Editor, iubitor de carti si filme, Project Manager al Filme-carti.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *