Autori celebri (16): Dante Alighieri

Dante Alighieri s-a născut în luna mai 1265 în Florenţa şi a murit la data de 14 septembrie 1321, la Ravenna, în Italia, fiind cunoscut drept părintele poeziei naţionale italiene, deşi a trăit în exil din motive politice încă din 1302. În anul 1308, el a început cel mai mare poem epic din Evul Mediu, “La Divina Commedia”.

Descris de Giovanni Boccaccio în “Trattatello in laude di Dante” (operă scrisă în jurul anului 1355), Dante „era poetul nostru de statură mijlocie, cu un umblet grav și liniștit, îmbrăcat întotdeauna în cele mai virtuoase haine, care erau şi cele mai graţioase. Avea o față lungă, nasul acvilin, ochii mari şi mici în acelaşi timp, pielea brună, părul negru și des, totdeauna cu o căutătură melancolică și gânditoare”.

Prima operă literară care poate fi atribuită lui Dante este “La Vita Nuova” (Viaţă Nouă). Aceasta este compusă dintr-un amestec de 42 de capitole în proză şi 31 de poeme într-un metru variabil şi descrie iubirea lui Dante pentru Beatrice, de la prima lor întâlnire până la moartea ei. În ultimul capitol, există câteva cuvinte care anunţă Divina Comedie, o operă care Dante a conceput-o pentru a onora amintirea iubitei sale Beatrice: “Dacă viaţa mea va mai dura câţiva ani, sper sa scriu despre ea aşa cum nu s-a mai scris niciodată despre o femeie”.

De asemenea, o operă scrisă în italiana populară este “Convivio” (Banchetul), o colecţie de patru tratate concepute ca o invitaţie la masa Cunoaşterii pentru toţi aceia care se simt excluşi. Cartea reprezintă un exerciţiu academic în filosofia medievală – şi anume o încercare de a reconcilia doctrina creştinismului cu şcoala clasică de gândire a lui Aristotel.

În cartea sa “De vulgari eloquentia” (“Cu privire la vorbirea comună”), o operă păstrată parţial şi scrisă în latină, poetul discută despre importanţa folosirii limbii comune, vulgare, pe care o caracterizează drept “ilustră”, “de bază”, “savantă” şi “judiciară”. Cele trei cărţi cuprinse în “De Monarchia” (Despre monarhie, 1313-1318) sunt de asemenea scrise în latină; în acestea, prin metafora celor doi fii, Dante descrie idealurile sale politice şi pledează pentru o separare clară între puterea imperială (politica) şi sfera de influenţă papală (religia).

Opera care l-a făcut pe Dante modelul cel mai important pentru scriitorii italieni este cu siguranţă “Divina Commedia” (Comedia divină), începută în anul 1308; adjectivul “Divina” este o adăugare la titlu făcută în secolul al XVI-lea, sub influenţa comentariilor lui Boccaccio. Opera este constituită din 14.323 de versuri împărţite în terţete cu rime intercalate. Personajul principal eponim al poemului, Dante, îşi descrie călătoria de la vârsta de 36 de ani, “la jumătatea drumului vieţii noastre”. Acţiunea are loc în anul 1300 în timpul sărbătorilor de Paşte, în cele trei zile de rugăciuni care preced festinul.

În cele trei regate subterane ale Purgatoriului, Infernului şi Paradisului, Dante şi ghidul său Virgiliu – poetul primordial al antichităţii clasice şi vestitorul creştinismului – întâlnesc personalităţi ale trecutului şi prezentului. Când Dante ajunge la ultimul nivel, paradisul pământesc, el schimbă compania lui Vergiliu cu cea a lui Beatrice, iubita sa, şi călătoreşte prin cele nouă cercuri ale paradisului cu ea, pentru a ajunge la experienţa supremă, aceea a viziunii lui Dumnezeu.

Imortalizată în opera lui Dante, Beatrice Portinari a fost transformată într-una dintre marile muze ale literaturii – împreună cu Laura lui Petrarca şi Dark Lady a lui Shakespeare. Dante avea doar nouă ani şi Beatrice opt atunci când s-au întâlnit pentru prima oară. El pretinde că s-a îndrăgostit la prima vedere, deşi nu a vorbit niciodată cu Beatrice şi, chiar cu această întâlnire întrucâtva efemeră, şi-a dedicat o mare parte a literaturii scrise pentru a celebra virtuţile ei. După cum a spus în “La Vita Nuova”, ei s-au mai întâlnit doar o dată în timpului vieţii lor înainte de moartea lui Beatrice la vârsta de 24 de ani, deşi ca membri ai unor mari familii din Florenţa, Dante ar putea să fi utilizat aici doar o licenţă poetică.

Deşi s-a căsătorit cu Gemma di Manetto Donati, Dante şi-a proclamat iubirea pentru Beatrice în “La Vita Nuova”, iar ea l-a ghidat prin Paradis, preluând rolul jucat în Infern de însuşi Virgiliu. Această adorare de o viaţă pentru o femeie pe care pretinde că a văzut-o doar de două ori în viaţă i-a determinat pe savanţi să considere că semnificaţia lui Beatrice pentru Dante nu a fost altceva decât o emblemă a purităţii. De asemenea, ea i-a furnizat lui Dante oportunitatea de a-şi demonstra abilităţile pentru dragostea curtenească. Indiferent de realitate, relaţia lor rămâne una dintre cele mai mari poveşti de dragoste neîmpărtăşite din literatură.

Author: Jovi Ene

Editor, iubitor de carti si filme, Project Manager al Filme-carti.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *