Artă cu orice preţ

1984:  Classical and Contemporary Speeches from Black British Plays
Într-o lume care se grăbeşte haotic spre o eficienţă de statistică, valoarea artei, sub presiunea de a produce mai mult, pare să fie măsurată cu rigla strâmbă a economiei de piaţă. Dincolo de confruntarea propriilor demoni, artiştii intră adesea într-o cursă contratimp inegală, cu indici de performanţă, raporturi de vânzări, profit etc. Una dintre cele mai faimoase şi dramatice istorii literare despre relaţia dintre artă şi presiunea succesului de piaţă este cu siguranţă cea a lui George Orwell.

Pe numele său adevărat Eric Blair, Orwell este unul dintre autorii cult ai secolului XX, „Ferma Animalelor” şi „1984” fiind cărţi de referinţă ale literaturii mondiale. Însă, povestea scrierii lor, în special a controversatului „1984”, distopia cutremurătoare care a recalibrat concepţia despre libertate şi rafinamentul diabolic al opresiunii psihice, este una la fel de copleşitoare precum este destinul lui Winston Smith, anti-eroul orwellian.

După traumele suferite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (apartamentul i-a fost distrus de un atac aerian), moartea soţiei sale în 1945 (Eileen nu s-a mai trezit din anestezie după o operaţie de rutină), epuizantele ceremonii sociale la care era obligat să ia parte după apariţia „Fermei Animalelor”, George Orwell s-a retras, din 1947 şi până la sfârşitul vieţii sale, pe izolata insulă scoţiană Jura, într-o casă modestă, luminată de lanterne cu parafină.

Umiditatea excesivă, frigul năprasnic, crivăţul răvăşitor al iernii aprige din Scoţia au avut efecte devastatoare asupra sănătăţii, oricum fragile, a lui Orwell, astfel încât scrierea ultimei sale cărţi, „1984” s-a transformat într-o luptă dureroasă cu timpul… şi cu editorul său, Fred Warbug.

Urmărind să înalţe pe valul de admiraţie ridicat de „Ferma Animalelor” cât mai multe dintre noile cărţi ale lui Orwell, Warbug i-a cerut scriitorului britanic, poate fără să îşi dea seama, să nesocotească limitele organismului său slăbit de tuberculoză şi de tratamente medicamentoase experimentale (special aduse de Astor din America, pentru că în Marea Britanie, această boală era considerată incurabilă, singurele recomandări ale medicilor fiind regimul şi plimbările).

În martie 1948, la externarea din spitalul din Lanarkshire, Orwell a primit o scrisoare din partea editorului său care nu lăsa loc de interpretări: „E foarte important, pentru cariera ta literară, să fie gata [noul roman] până la sfârşitul anului şi chiar mai devreme, dacă este posibil”.

În decembrie, manuscrisul final era expediat la Londra. Însă lunile care au precedat acest eveniment şi care ar fi trebuit să fie unele de convalescenţă şi de recuperare, s-au transformat în muncă asiduă – George Orwell a fost nevoit să îşi transcrie singur manuscrisul (aproximativ 4000 de cuvinte pe zi), pentru că nu a găsit niciun dactilograf care să înţeleagă toate corecturile, modificările, revenirile pe care le-a făcut de-a lungul timpului, iar asta a însemnat să lucreze zi de zi din pat, la maşina de scris.

„Problemele [de sănătate] au revenit la sfârşit de septembrie, aş fi putut face ceva în legătură cu asta atunci, dar trebuia să termin cartea asta nenorocită, la care, din cauza bolii, am tot lucrat în astea 18 luni şi pentru care m-au tot chinuit editorii mei”, îi scria el unui prieten.

Pe 8 iunie 1949, „1984” a fost publicată, având vânzări record. Şase luni mai târziu, pe   21 ianuarie 1950, la doar 46 de ani, Orwell se stingea din viaţă din cauza unei hemoragii provocată de tuberculoza agravată.

Una dintre cele mai impresionante mărturii despre ce a însemnat pentru George Orwell apariţia acestei ultime cărţi îi aparţine unui prieten apropiat de-al său, Cyril Connolly: “Tragedia vieţii lui Orwell a fost că, atunci când a obţinut faima şi succesul, sfârşitul îi era aproape, iar el ştia asta. Era faimos, dar prea bolnav pentru a ieşi din casă, avea bani şi nu îi putea cheltui… a simţit amărăciunea morţii”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *