Apusul marelui Fitzgerald

Vara e pe sfârşite. Lumea se întoarce de prin vacanţe şi nici nu despachetează bine bagajele visurilor trecute, că deja încep să fie ţesute, din suveici de speranţe, noile planuri. Despre cum va fi o nouă depărtare de viaţă, aşa cum o ştim, aşa cum vrem să o ştim.

Însă, la doar o copertă distanţă, o carte promite să ne poarte, mai ales în extra-sezon, printre poveştile lumii şi ale tuturor celor (im)posibile şi să ne asigure cazarea în destinaţii all-inclusive pentru suflet şi minte, oriunde ne-am afla.

Dacă ne lăsăm ghidaţi de imaginaţie, curiozitate şi libertate de gândire, doar pe baza a câteva conturi de răbdare şi timp, vacanţa (interioară) ne poate fi fără de sfârşit.

Pe mine, la această jumătate înflăcărată de august, excursia inspiraţiei literare m-a condus într-un loc nevizitat până acum, undeva prin vestul apusului, unde spiritele neliniştite se pot bucura de „blândeţea nopţii”.

Şerpaş, de-a lungul cărărilor străbătute în cartea cu parfum de biografie nonconformistă West of Sunset, mi-a fost scriitorul american Stewart O′Nan, iar camarad de drum sensibilul aristocrat cu imaginaţie romantică şi chip bântuit – Francis Scott Key Fitzgerald, într-o poveste cu lumini hollywoodiene şi nefericiri sângerânde, despre ultimii ani din viaţa acestui artist care făcea cuvintele să danseze.

West of Sunset nu este o destinaţie senină, către un soare care să-ţi topească gândurile, ci un fel de traseu al damnării şi apoi al salvării, al descoperiri întunericului şi forţelor sale, ascunse în spatele reflectoarelor încinse.

Stewart O′Nan este un meşteşugar al cuvintelor şi asamblează cu precizia unui bijutier faţetele sclipitoare sau ciobite ale vieţii lui Fitzgerald, aşezând cu grijă, unele lângă altele, realităţile crunte ale ultimilor ani, 1937-1940, laolaltă cu fragmente din trecutul său efervescent, în epoca de glorie a jazzului.

În această carte, Zelda şi Francis nu apar ca strălucitorii, neînfricaţii, „frumoşii şi blestemaţii” expaţi americani care, în 1924, cucereau Riviera franceză cu spiritul, exuberanţa şi pasiunea lor răscolitoare. O′Nan nu este interesat de luminile rampei, ci de energia consumată pentru a le produce, de circuitele care explodează de la suprafolosire, de praful care se ridică de pe tabla încălzită. Astfel că merge pe urmele unui F. Scott Fitzgerald mai puţin cunoscut, cel care, în 1937 păşea şovăitor pe platourile de filmare de la MGM… Rămăsese doar o umbră a scriitorului de succes, însă nu abandonase lupta, ci se agăţa cu ultimele puteri de muchiile unei lumi care-şi pierduse interesul pentru talentul lui. Zelda era internată într-un spital de boli psihice, de fiica sa Scottie îl despărţea distanţa, pierduse toată averea, era grav bolnav şi venise pe tărâmul viselor de mucava pentru a încerca să-şi reia locul la linia de start a vieţii sale, ca scenarist de film, îndrăgostit de o controversată jurnalistă de  presă mondenă – Sheilah Graham şi începând lucrul la un roman ce avea să rămână neterminat – The Last Tycoon.

F. Scott Fitzgerald: Classic Works
West of Sunset îi aduce în scena marilor studiouri americane pe Dorothy Parker, Humphrey Bogart, dar şi pe Ernest Hemingway, toţi apărând pe orbită în jurul centrului galaxiei Fitzgerald, construindu-i acestuia portretul din oscilaţii, nebuloase şi roiuri stelare.

„Daţi-mi un erou, iar eu vă dau o tragedie” (F. Scott Fitzgerald)

O′Nan ne invită într-o călătorie înduioşătoare, printre vremuri şi cuvinte, al cărei capăt este o zi cumplită de decembrie 1940 când, undeva în California, inima lui Fitzgerald şi-a oprit bătăile. Acesta avea doar 44 de ani.

F. Scott Fitzgerald rămâne una dintre minţile sclipitoare ale literaturii mondiale, un geniu fragil, care a făcut poezie din proza sa şi a cărui viaţă formidabilă a avut intensitatea, pasiunea şi forţa unei opere de artă.

Iar West of Sunset reflectă curajos şi suav tot acest labirint de oglinzi în care frumuseţea, blândeţea şi blestemul s-au amestecat până la autodistrugere.

„Undeva, în această ultimă umilinţă îndurată, se ascundea o lecţie de control de sine. Eşuase atât de profund, încât redevenise stăpân pe sine.” (West of Sunset, Stewart O′Nan)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *