Ajută-mă să te ajut

De la primele pagini din “The Idiot Factor”, credeam că am devenit deodată extraordinar de conştientă de toate erorile de gândire de care mă împiedicasem până atunci. Şi asta îmi era suficient. Larry Winget nu-şi menajează publicul, nu-şi îmbracă vorbele în învelişuri siropoase, care să te facă să metabolizezi mai uşor verdictele lui severe. Tocmai această abordare dură şi întrucâtva cinică te poate păcăli să crezi că, doar prin lectură, participi (pasiv) la un proces major de transformare, din care vei ieşi mai puternic, mai decis, mai pregătit pentru succes şi… mai puţin idiot.

Ceea ce, până la urmă, e un rezultat destul de bun pentru o seară în care te-ai ghemuit confortabil în fotoliul tău preferat, pregătit să-ţi schimbi viaţa în oricâţi paşi (de lectură) sunt necesari.

Însă tocmai despre asta vorbeşte Winget, despre cum asistăm indiferenţi la ce ni se întâmplă, afirmăm lucruri măreţe, pe care acţiunile noastre însă le demolează, iar atunci când vine momentul să facem ceva concret, ne hotărâm să mai scotocim raftul de self-help, până mai prindem curaj.

Dar, de fapt, aşa ne sabotăm reuşitele: prin ignoranţă, nepăsare, lene, lipsă de viziune, îmbrăţişare a mediocrităţii, iresponsabilitate, obiceiuri nesănătoase, modele greşite, învinovăţire şi agăţarea de trecut.

Self-help şi proba acţiunii

The Idiot Factor:  The 10 Ways We Sabotage Our Life, Money, and Business
Orice carte de auto-dezvoltare este, de fapt, un atelier de creştere, de învăţare şi de descoperire. Nu este o poveste cu happy end, la finalul căreia eroul trăieşte fericit până la adânci bătrâneţe, alături de sinele său, împăcat cu propria lui conştiinţă, în vreme ce noi ne continuăm nedeturnaţi aventura anxioasă prin viaţă. Eroul ar trebui să fie fiecare dintre noi, iar sfaturile primite jarul care să ne îndemne la drum, printre obstacole, conflicte şi dezamăgiri, dar înspre finalul fericit.

De exemplu, după ce am citit toate îndemnurile (adeseori grosolane, dar mereu autentice) ale lui Winget, am fost convinsă că momentul în care am bifat cartea de pe lista celor „de citit” a coincis cu eliminarea oricărei forme de auto-compromitere a şanselor mele viitoare. Simţeam că acceptam schimbarea, refuzam să rămân încremenită în proiect, suflecându-mi mânecile (în modul cel mai metaforic cu putinţă) pentru ceea ce urma… De fapt, mă lăsasem inspirată de nişte idei pe care, neaplicându-le, le-am lăsat să se evapore.

The Invisible Gorilla
Dar pentru că „The Idiot Factor”  vorbeşte despre rezultatul acţiunilor fiecăruia dintre noi, am constatat că singura acţiune pentru care eram pregătită era… să citesc o nouă carte inspiraţională – „The Invisible Gorilla”. Trebuia să-mi limpezesc neclarităţile despre incredibilele feste pe care ni le joacă gândirea noastră în orice clipă. Cum ar fi, când e momentul să faci ceva, mintea îţi poate crea impresia că orice schimbare, oricât de mică, implică un pericol catastrofal şi că nu eşti niciodată suficient de pregătit. Cartea scrisă de Christopher Chabris şi Daniel Simons este excelentă, revelatoare, dezasamblează clişeele mentale şi te ajută, dacă eşti dispus să o laşi, să identifici semnalele interpretate greşit şi felul în care persistăm în atitudinile destructive.

Divertismentul spiritual şi capcanele minţii

A fost o lectură fascinantă, care m-a condus direct la maestrul spiritual Eckhart Tolle şi a lui “Power of Now”, pentru că, dacă intuiţia ne trădează adesea, făcându-ne să vedem ceea ce ne aşteptăm să fie, nu ceea ce e, de fapt, înseamnă că trebuie să fii prezent în fiecare moment al vieţii tale.

Potrivit obişnuinţei mele, totul începe cu o carte, aşa că am cules ideile importante şi de aici, le-am închis într-un borcan cu intenţii pentru mai târziu şi am început să mă gândesc serios la ceea ce are cu adevărat impact asupra vieţii mele: ce se întâmplă cu reclamele stupide de la televizor şi cum supravieţuieşte lumea mondenă atâtor ştiri şocante? Bine, poate nu chiar la asta, dar oricum, ceva care să-mi ia complet gândul de la mine şi s-o direcţioneze spre tot felul de deşeuri mentale aparent inofensive.

Recent, am citit un articol despre „divertismentul spiritual” şi despre felul în care oamenii se amăgesc în legătură cu ceea ce-şi propun de fapt, iar scriitorul Mastin Kipp a definit astfel acest fenomen:

„ Citim cărţile preferate de dezvoltare personală, dar dacă tot ce facem este să consumăm informaţia, fără să participăm activ în vieţile noastre, este ca şi cum ne-am uita la un episod din Sherlock Holmes sau la un documentar, la finalul căruia avem un moment trecător de catharsis, apoi viaţa îşi reia cursul şi nimic nu se schimbă. O inspiraţie de moment nu se va transforma într-o schimbare adevărată până nu devenim participanţi implicaţi în acest proces.”

M-am regăsit în descrierea lui şi mi se pare un subiect cu adevărat captivant.
Cred că o să citesc mai multe despre asta…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *