Acolo unde Soarele-Răsare în poveşti

Japonia este o ţară a armoniei născute din contrast, a echilibrului între tradiţia indestructibilă a miilor de ani pe care se sprijină deloc stingheră fabuloasa evoluţie tehnologică; un spaţiu în care cele mai inovative, avansate şi hi-tech gadgeturi sunt lăsate deoparte pentru a admira în tihnă înflorirea cireşilor, în care meditaţia se strecoară luminoasă printr-un trafic infernal, îmblânzind vuietul citadin, şi în care datoria e mai presus de viaţă.

Primii paşi literari pe ţărmul Soarelui-Răsare i-am făcut împreună cu “barbarul” Blackthorne, venit să civilizeze Orientul, în Shogunul lui James Clavell, o ciocnire brutală între aroganţa distructivă, găunoasă şi agresivă a occidentalilor, contra unei culturi a curajului, demnităţii şi contemplaţiei, într-o Japonie medievală frântă de conflicte.

Apoi l-am întâlnit pe teribilul Yukio Mishima şi-a lui “Cale a samuraiului”, care nu admite zone gri,  astfel că atunci când a venit clipa să trăiască/moară la înălţimea aşteptărilor create de el însuşi, codul Bushido i-a fost grănicer loial şi neîndurător/iraţional între cele două tărâmuri.

Shogun
Calea samuraiului astăzi
Forbidden Colours
În cărţile sale, forţa fizică are valoarea unui ritual, sacrificiul este un gest estetic, autoritatea nu suprimă, ci inspiră, disciplina este suprema frumuseţe, iar principiile sunt pilonii existenţei, nu cariatide ornamentale care susţin suficienţa şi resemnarea. Voinţa sa tăioasă şi furibundă străbate fiecare pagină, amestecându-se cu emoţie, poezie şi fragilitate, atât în “Forbidden Colours”, cât şi în “The Temple of the Golden Pavilion” sau “The Decay of the Angel”. Mishima pare să bântuie printre cuvinte, în căutarea unor răspunsuri pe care de multe ori nu şi le doreşte.

Kitchen
The Decay Of The Angel
The Temple Of The Golden Pavilion
Sunt fascinante şi scrierile, atât de ireverenţioase şi de profund tandre, ale unor scriitori precum Banana Yoshimoto (Kitchen, Moonlight Shadow etc.) sau Haruki Murakami (The Wind-Up Bird Chronicle, Kafka on the Shore, 1Q84, Dance, Dance, Dance etc.). Deşi considerate că fac parte din literatura pop, cărţile lor vorbesc despre o lume fără hotare, în care relaţiile umane se construiesc dincolo de bine şi de rău, hrănindu-se din resursele de grotesc, miraculos şi absurd ale fiecărei zile.

În “The Pillow Book”, Sei Shonagon deschide cufărul de comori din palatul împărătesei Teishi, la începului mileniului doi, dar nestematele sunt frânturi de gânduri, poveşti pline de farmec, poezii şi cântece, vieţi trăite pe marginea visului, între existenţe de viermi sau de muguri de flori. O cronică sofisticată a frumuseţii şi a vremelniciei clipelor, din toate timpurile.

Japonia profundă, cu frământările, vulnerabilităţile, momentele ei de strălucire pătată de sânge, este îngrijită literar cu multă graţie, forţă şi de artişti ai ficţiunii precum Kenzaburo Oe, Shikibu Murasaki etc. Ei explorează fascinaţia unei culturi a diferenţelor, în care teatrul Kabuki se izbeşte neaşteptat de fenomenul modern al hikikomori (aproape trei milioane de tineri japonezi care refuză să mai iasă din casă), iar oamenii îşi trăiesc viaţa la limita dintre roboţi şi asceţi.

Wind-up Bird Chronicle
Kafka on the Shore
1Q84: Books 1 and 2 and 3
 
Dance, Dance, Dance
The Pillow Book

O sărbătoare a măreţiei şi a deriziunii, literatura niponă străbate culoare ale sufletului pentru care oamenii din Vest nu au încă pregătite toate cheile pentru acces.

Ori de câte ori citesc una dintre cărţile astea, scrise parcă pe treptele templelor, cu privirile ridicate spre zgârie-nori, am sentimentul că pornesc într-o aventură sensibilă a florilor de cireş, a căror explozie de frumuseţe e însoţită de o cădere dureroasă, într-un covor de petale sub care se adăposteşte viaţa însăşi.

Ca în Micul Prinţ, şi japonezii cred că tot ceea ce merită iubit poate fi privit doar cu ochii sufletului:

“Dacă înţelegi totul, înseamnă că eşti prost informat.” (proverb japonez)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *