Agatha Christie şi misterul de a fi

Avem nevoie de mister în vieţile noastre. Şi de suspans, în doze mici, dirijabile, administrate sub supraveghere asistată, într-o carte, o sală de cinema sau într-un sport extrem. Cam ca o săritură de la înălţime în care ai răsverificat siguranţa corzii care nu te va lăsa să cazi. Cam ca un thriller poliţist în care aştepţi înfricoşat să afli dacă majordomul a făcut-o. Pentru că ştii că vei afla şi că, până la urmă, majordomul diabolic e doar plăsmuirea imaginaţiei unui om prea bogat interior. Dar rămâne neliniştea aia plăcută, a saltului în aer şi-n poveste, care-ţi face inima să bată mai tare.

Ne plac emoţiile cu necunoscute şi variabile, sentimentele care nu se divid perfect la realitate, datorită stării pe care o avem în preajma unui indiciu, mai mult sau mai puţin înşelător, dar care ne-ar putea dezvălui valoarea pozitivă, negativă sau în modul a unei ecuaţii de muncă, iubire, prietenie etc. Chiar dacă uneori ne-am dori şi mai mult să putem răsfoi răspunsurile de la sfârşit, poate aşa am afla că unele probleme pur şi simplu nu au rezolvare sau că nu depinde de noi găsirea soluţiilor.

Şi în timp ce noi încercăm să ne dumirim ce şi cum, prin viaţa şi ale ei, literatura ne provoacă în toate felurile posibile.
Ne împinge în gol, arde punţile pe care le ştiam pentru a ne întoarce, construieşte unele noi, care duc habar n-avem unde, ne alină, ne sperie, ne bucură, ne îngrozeşte şi, mai ales, ne face să trăim cu o intensitate pe care viaţa de cele mai multe ori nu ne-o îngăduie.

La finalul călătoriei printre şi dincolo de cuvinte descoperim că suntem într-un alt loc decât cel din care am plecat şi că noi înşine suntem altfel, după o experienţă în care ne-am plimbat prin tărâmurile de vis ori coşmar, ţinuţi strâns de mână de autorul pe care l-am lăsat să preia, pentru câteva ore, frâiele neliniştilor noastre.

Maestra prefacerii feliilor de viaţă în escape room-uri pentru minte şi „micile ei celule cenuşii” este, cu siguranţă, Agatha Christie, de la naşterea căreia, la mijloc de septembrie, se împlinesc 125 de ani.

După ce, în cele 66 de romane şi 15 antologii de povestiri de suspans, ne-a antrenat în căutările ei, folosind meticulozitatea rafinată şi luciditatea elegantă a lui Hercule Poirot sau isteţimea casnică, sfredelitoare şi aparent inofensivă a lui Jane Marple drept ghid, restabilind ordinea în lumile fictive devastate de vreun scelerat, a venit rândul personajelor ei să fie subiectul unei investigaţii mai aparte.

În onoarea sa, cercetători de la mai multe universităţi europene de prestigiu au încercat să găsească formula matematică pentru a afla „vinovatul” din cărţile Agathei Christie. Relaţia cu victima, mijlocul principal de transport folosit în roman, cauza morţii, psihologia detectivului chemat să rezolve cazul, capitolul în care este prezentat criminalul, dacă acesta este bărbat sau femeie, precum şi tipul de cuvinte folosite de Christie pentru a-l descrie – se pare că alcătuiesc factorii unei ecuaţii complicate pe care, dezlegând-o, putem afla cu certitudine „whodunnit”.

Dar nu ştiu de ce ne-am dori să aflăm asta ştiinţific, în loc să ne lăsăm purtaţi de mirajul alibiurilor, de vârtejul probelor, de curiozitatea descoperirii, fără a avea un tabel în care să numerotăm toate apariţiile unuia sau altuia dintre personaje, toate intrările şi ieşirile din scenă ale unui suspect sau predispoziţia lui de a vorbi la telefon în momentele cheie. Până la urmă, când eşti alături de Poirot şi de Marple, interesantă nu este destinaţia, ci procesul de devoalare a autorului faptelor.

Îţi dau fiori reci pe şira spinării şi emoţii de necontrolat micile observaţii, uneori nesesizate, subtilitatea gândirii lor, jocul aparenţelor, întorsăturile de situaţie, răsturnarea perspectivei din care poţi privi întâmplările, schimbările de paradigmă şi reinterpretările unor situaţii banale, la prima vedere.

Agatha Christie:  Twelve BBC Radio 4 Dramatisations
Pe parcursul unei cărţi de-a Agathei Christie, care se joacă delicat cu nuanţele, culorile întunecate şi cele azurii, descriind lumi, nu doar firul unei acţiuni, ai sentimentul că eşti într-un roller-coaster, în care fascinaţia călătoriei sinuoase te face să-ţi doreşti să întârzii cât mai mult ajungerea la destinaţie. De-asta mi-e greu să cred că acrobaţiile matematice îi sunt de folos altcuiva decât şarmantului detectiv belgian, atunci când vine vorba de rezolvarea unui mister.

Agatha Christie rămâne una dintre marile poveşti adevărate ale literaturii britanice, cu o viaţă în care suspansul (fie că a însemnat dispariţia ei de 11 zile, în 1926, despre care nici acum nu se ştiu multe lucruri, fie surfingul – fiind o pionieră în Anglia, sau expediţiile arheologice în zone periculoase, alături de cel de-al doilea soţ) şi-a găsit expresia, cu intensitate, forţă şi raţionalizarea absurdului.

Iar autobiografia ei rămâne poate una dintre cele mai frumoase cărţi de mister(e) scrise vreodată…

„Lucrul ăsta e complet neimportant. Asta îl şi face atât de interesant.” (Agatha Christie)

 

Miss Marple: The Complete Short Stories: A Miss Marple Collection
Hercule Poirot's Christmas
Murder on the Orient Express
Black Coffee
Curtain

The Body in the Library
Murder in Mesopotamia
The Labours of Hercules
Death on the Nile
The ABC Murders

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *